Sinopsis

După cinci ani împreună, relația dintre Michal și Veronika ajunge într-un moment delicat. În vreme ce Michal se gândește la copii și la o viață de familie, Veronica este nehotărâtă, ezitând între a se așeza la casa ei și a se mai bucura o vreme de libertate. Chiar dacă ei se află fizic unul lângă celălalt, de fapt, nu prea mai sunt împreună. Dorind să miște lucrurile în direcția bună, Michal o surprinde pe femeie cu o vacanță în Scandinavia. Cu toate acestea, încă de la început, totul este foarte diferit față de ceea ce pregătise bărbatul, iar ea nu își poate ascunde dezamăgirea. Experiențele de care au parte pe parcursul acestei călătorii devin o oglindă pentru ei înșiși și pentru viața lor ca și cuplu. Tot ceea ce se întâmplă pare să le arate că ei nu ar mai trebui să fie împreună. Dar, în viața lor apare Simon, un tip care are o abordare personală în tot ceea ce face și care nu se împiedică deloc de legi sau de reguli atunci când are de gând să facă ceva. El îi ajută pe cei doi să privească totul dintr-o altă perspectivă și, neașteptat, să depășească impasul în care se aflau.