Sinopsis
In iulie 1914, la bordul unui vas de lux, un grup de prieteni si de colegi de scena pleaca sa imprastie in largul marii cenusa unei foste mari cantarete de opera. Totul se desfasoara conform programului stabilit, pana cand capitanul vasului decide sa ia la bord un grup de sarbi refugiati de teama razboiului.
Lumea ca teatru, lumea ca spectacol, sunt esenta viziunii lui Fellini asupra lumii, care presupune doua idei de asemenea foarte importante pentru intelegerea universului fellinian, si anume aceea a jocului subtil, imprevizibil, contradictoriu, intre esenta si aparenta, precum si aceea a eternei miscari, a eternei transformari, a eternei deveniri si treceri. Filmul, in primele secvente, evoca epoca anului 1914, o situatie limita, aceea a razboiului, folosind mijloacele de atunci ale cinematografiei, inexistenta cuvantului, expresivitatea imaginii. Altfel spus, universul fellinian transpus intr-un timp trecut sau hranindu-se dintr-un timp trecut, semnificativ. Pe chei, sugestia unei granite labile intre civilizatie si preistorie, oameni, strazi, trasuri, copii, politisti, un clovn, o roaba, o masina. Dar nu numai simple fiinte si simple obiecte, ci sensurile, semnificatiile acestora. Apoi imaginile sunt insotite de sonor, de la alb/negru se trece la sepia si, treptat, la policromie. Ideea nu numai a revolutionarii limbajului cinematografic, dar si aceea a trecerii. Sugestiva este prezenta comentatorului (el apare si in Amarcord, in Roma) sau a rezoneurului. Adica vocea memoriei, poate chiar vocea interioara a lui Federico Fellini. Prezentatorul, martorul, este prezent pretutindeni. El este declansatorul: "Fa cronica. Spune tot ce s-a intamplat... s-a intamplat intr-o dimineata, pe chei, in anul 1914". Si forfota de pe chei se transforma intr-un ceremonial, intr-un ritual de trecere ("Si am sa va incredintez cenusa raposatului"). Aflam apoi ca "raposatul" este "raposata", faimoasa cantareata de opera Edmea Tetua, ca pasageri sunt admiratorii ei, ca cenusa va fi risipita pe mare, in fata insulei grecesti Erimo, locul de nastere al artistei. Motivul navei, semnificand scurgerea, trecerea eterna, apare la Fellini, intr-o ambianta nocturna, de o cuceritoare stranietate si misteriozitate, de o inefabila poezie; aparitia ca din alta lume, onirica, o gasim si in Corabia nebunilor, de Stanley Kramer. in acest film, paradigma este amplu dezvoltata, nava amintind de motivul biblic - Arca lui Noe - care va purta, pe oceanul timpului, plante, pasari, animale, oameni, obiecte, in fond ceea ce semnifica acestea, in speranta unei renasteri. Si ceea ce urmeaza este tipic pentru fantezia debordanta a lui Fellini. Un amestec, o sinteza de grotesc si sublim, de comic si tragic, de deriziune si maretie. Stimulativa ambiguitate. Suntem purtati prin toate spatiile navei, adica scenele lumii. Sala masinilor, bucataria, sala maselor, sala de joc, sala de concerte (si nu putem sa nu ne gandim la acea stranie constructie din Glissando, de Mircea Daneliuc, evident tot o metafora), puntea, refac un cadru fizic cunoscut, dar esentializat, exemplar. Calatorii, barbati si femei, un duce, seful politiei secrete, un gazetar, un fotograf, semnificand opinia publica, memoria si constiinta colectiva, un violonist, un ofiter, un grup de germani, personalul de serviciu, toti sugereaza o ierarhie sociala, o ierarhie morala, o ierarhie spirituala, Unele prezente umane sunt stranii, tipice universului fellinian. Sora ducelui, o femeie intre doua varste, oarba, transfigurata, recita ("Pot sa parcurg culorile muzicii", si, in aceasta replica, sugestia poeticii simbolismului, sinestezia); un batran mic de statura interpretand, la pahare, stranii acorduri, ciudate melodii; doua femei care dau senzatia, prin prezenta lor, a unui inceput de ev ("Uite! Si luna si soarele impreuna"). Uneori, in noapte, se aud voci umane recompunand din fragmente verbale sentimente, aspiratii, stari, pe teme diferite, sugerand raporturi, relatii interumane, chiar portretul celei a carei cenusa, o artista celebra, este insotita spre locul destinat. Sugestia unui ceremonial funebru, dar si sugestia mortii artelor, a culturii. Surprinderea ocupantilor cabinelor ne releva o adevarata tipologie umana, iar la subsol diferite animale, sugestia stratificarii lumii vii. Importanta este prezenta rinocerului (care ne aminteste de "rinocerii" lui Eugen lonescu, de "ciuma" lui Albert Camus sau de ,.pasarile" lui Alfred Hitchcock), care raspandeste un miros insuportabil. Este, aici, sugestia unei ideologii nefaste, a unei prabusiri morale si spirituale. Gazetarul aduce aroma filosofici materialistilor greci ("A treia noapte a calatoriei, mersul lucrurilor s-a schimbat"). Sugestiva este si prezenta unei mase de oameni pe puntea inferioara. Sunt cei marginalizati. Si astfel se completeaza, prin diversificare, scena lumii. insotirea urnei cu cenusa celebrei defuncte, pe mare, sugereaza ideea integrarii omului, dupa moarte, in armonia universala. Prezenta in cortegiu a unor dirijori, regizori, artisti, de asemenea sugereaza criza artelor, a culturii. Sugestiv este si traiectul navei, dintr-un port italian spre o insula din nord. Sugestia necesarelor contacte intre spatii spirituale, cel latin si cel german, intre culturi diferite, cea latina si cea germana, intre doua tipuri, cel sudic, meridional, si cel nordic, septentrional. Polemica, ironia, grotescul, observatia realista, critica, viziunea poetica, fantezia formeaza in acest film o sinteza surprinzatoare, fascinanta. Un elogiu adus artei, frumosului, inspiratiei. Dar, stupoare, totul se transforma intr-un imens platou de filmare. Nevoia de iluzionare, dar si nevoia de deziluzionare, de demistificare, de demitizare. Si, in ton absurd, replica: "Stiati ca rinocerul da un lapte grozav?".
Lumea ca teatru, lumea ca spectacol, sunt esenta viziunii lui Fellini asupra lumii, care presupune doua idei de asemenea foarte importante pentru intelegerea universului fellinian, si anume aceea a jocului subtil, imprevizibil, contradictoriu, intre esenta si aparenta, precum si aceea a eternei miscari, a eternei transformari, a eternei deveniri si treceri. Filmul, in primele secvente, evoca epoca anului 1914, o situatie limita, aceea a razboiului, folosind mijloacele de atunci ale cinematografiei, inexistenta cuvantului, expresivitatea imaginii. Altfel spus, universul fellinian transpus intr-un timp trecut sau hranindu-se dintr-un timp trecut, semnificativ. Pe chei, sugestia unei granite labile intre civilizatie si preistorie, oameni, strazi, trasuri, copii, politisti, un clovn, o roaba, o masina. Dar nu numai simple fiinte si simple obiecte, ci sensurile, semnificatiile acestora. Apoi imaginile sunt insotite de sonor, de la alb/negru se trece la sepia si, treptat, la policromie. Ideea nu numai a revolutionarii limbajului cinematografic, dar si aceea a trecerii. Sugestiva este prezenta comentatorului (el apare si in Amarcord, in Roma) sau a rezoneurului. Adica vocea memoriei, poate chiar vocea interioara a lui Federico Fellini. Prezentatorul, martorul, este prezent pretutindeni. El este declansatorul: "Fa cronica. Spune tot ce s-a intamplat... s-a intamplat intr-o dimineata, pe chei, in anul 1914". Si forfota de pe chei se transforma intr-un ceremonial, intr-un ritual de trecere ("Si am sa va incredintez cenusa raposatului"). Aflam apoi ca "raposatul" este "raposata", faimoasa cantareata de opera Edmea Tetua, ca pasageri sunt admiratorii ei, ca cenusa va fi risipita pe mare, in fata insulei grecesti Erimo, locul de nastere al artistei. Motivul navei, semnificand scurgerea, trecerea eterna, apare la Fellini, intr-o ambianta nocturna, de o cuceritoare stranietate si misteriozitate, de o inefabila poezie; aparitia ca din alta lume, onirica, o gasim si in Corabia nebunilor, de Stanley Kramer. in acest film, paradigma este amplu dezvoltata, nava amintind de motivul biblic - Arca lui Noe - care va purta, pe oceanul timpului, plante, pasari, animale, oameni, obiecte, in fond ceea ce semnifica acestea, in speranta unei renasteri. Si ceea ce urmeaza este tipic pentru fantezia debordanta a lui Fellini. Un amestec, o sinteza de grotesc si sublim, de comic si tragic, de deriziune si maretie. Stimulativa ambiguitate. Suntem purtati prin toate spatiile navei, adica scenele lumii. Sala masinilor, bucataria, sala maselor, sala de joc, sala de concerte (si nu putem sa nu ne gandim la acea stranie constructie din Glissando, de Mircea Daneliuc, evident tot o metafora), puntea, refac un cadru fizic cunoscut, dar esentializat, exemplar. Calatorii, barbati si femei, un duce, seful politiei secrete, un gazetar, un fotograf, semnificand opinia publica, memoria si constiinta colectiva, un violonist, un ofiter, un grup de germani, personalul de serviciu, toti sugereaza o ierarhie sociala, o ierarhie morala, o ierarhie spirituala, Unele prezente umane sunt stranii, tipice universului fellinian. Sora ducelui, o femeie intre doua varste, oarba, transfigurata, recita ("Pot sa parcurg culorile muzicii", si, in aceasta replica, sugestia poeticii simbolismului, sinestezia); un batran mic de statura interpretand, la pahare, stranii acorduri, ciudate melodii; doua femei care dau senzatia, prin prezenta lor, a unui inceput de ev ("Uite! Si luna si soarele impreuna"). Uneori, in noapte, se aud voci umane recompunand din fragmente verbale sentimente, aspiratii, stari, pe teme diferite, sugerand raporturi, relatii interumane, chiar portretul celei a carei cenusa, o artista celebra, este insotita spre locul destinat. Sugestia unui ceremonial funebru, dar si sugestia mortii artelor, a culturii. Surprinderea ocupantilor cabinelor ne releva o adevarata tipologie umana, iar la subsol diferite animale, sugestia stratificarii lumii vii. Importanta este prezenta rinocerului (care ne aminteste de "rinocerii" lui Eugen lonescu, de "ciuma" lui Albert Camus sau de ,.pasarile" lui Alfred Hitchcock), care raspandeste un miros insuportabil. Este, aici, sugestia unei ideologii nefaste, a unei prabusiri morale si spirituale. Gazetarul aduce aroma filosofici materialistilor greci ("A treia noapte a calatoriei, mersul lucrurilor s-a schimbat"). Sugestiva este si prezenta unei mase de oameni pe puntea inferioara. Sunt cei marginalizati. Si astfel se completeaza, prin diversificare, scena lumii. insotirea urnei cu cenusa celebrei defuncte, pe mare, sugereaza ideea integrarii omului, dupa moarte, in armonia universala. Prezenta in cortegiu a unor dirijori, regizori, artisti, de asemenea sugereaza criza artelor, a culturii. Sugestiv este si traiectul navei, dintr-un port italian spre o insula din nord. Sugestia necesarelor contacte intre spatii spirituale, cel latin si cel german, intre culturi diferite, cea latina si cea germana, intre doua tipuri, cel sudic, meridional, si cel nordic, septentrional. Polemica, ironia, grotescul, observatia realista, critica, viziunea poetica, fantezia formeaza in acest film o sinteza surprinzatoare, fascinanta. Un elogiu adus artei, frumosului, inspiratiei. Dar, stupoare, totul se transforma intr-un imens platou de filmare. Nevoia de iluzionare, dar si nevoia de deziluzionare, de demistificare, de demitizare. Si, in ton absurd, replica: "Stiati ca rinocerul da un lapte grozav?".
