La filme gen "California dreamin" (odihneasca-se-n pace; regizorul, nu filmul !), s-a cazut pe spate; ba, chiar si la "Portretul luptatorului din tinerete" am vazut aprecieri; la cel de fata, data fiind calitatea redarii (imagine, sunet), "kritikul" scapa spre negativ, neluand in seama perioada (imediat dupa Revolutie), opinia generalizata atunci (anti-pre"89, adeseori incrancenata); derularea, privita prin ochi diferiti, a unei naratiuni plina de umor (citate din filmul asta se foloseau, in generatia d-atunci, de catre cei ce-l vazusera, si il intelesesera) chiar este reusita. Alaturi de "Undeva in Est", si de "Balanta", filmul este adecvat pentru nostalgicii care uita cum era, inainte de "89 : frig, foame, frica...; care uita cum s-a instalat regimul respectiv p-aici, cum s-a manifestat... Cei care au trait perioada prin ochi de elev, militar, si spectator la teatru, si care n-au uitat, vad naratiunea asa cum e : autoironie, speranta, neincredere; ceilalti, daca vor s-o inteleaga, bine ! Daca nu, ar fi cazul sa repete vremurile, sigur nu le-ar fi pe plac ! Artistic, nu stiu cat de bun este filmul; ca spectator din sala, insa, il apreciez : reda niste vremuri tare cenusii, cu umor, cu replici de tinut minte !
Smrs
pe 01 Iunie 2023 20:17
Un film care abundă de atmosfera tipic-comunistă și asta îl face ok pentru nostalgici sau pentru cei care nu o cunosc, însă încercarea de comedie cu tentă de Memento, în care sunt prezentate scene reluate apoi cu felul în care s-a ajuns la ele, mi se pare eșuată. 7 e destul.
Deceoare
pe 15 Mai 2023 17:17
Film puțin peste media celor realizate după 1989. Probabil s-a vrut ceva înțelept, dar lipsa de experiență și-a spus cuvântul. Oricum Nae Caranfil este cel mai prolific regizor din ultimii 33 de ani, cu cele mai bune rezultate. Este singurul copil care a trecut peste reputația tatălui - Tudor Caranfil.
liana10
pe 27 Aprilie 2020 03:12
E filmul meu preferat, îl ador! L-am văzut de vreo 15 ori, inclusiv la Festivalului de Film pentru Tineret de la Costineşti în 1994, de două ori, la prezentare şi la premiere, în prezenţa regizorului Nae Caranfil.
Horatiucrisan
pe 30 Ianuarie 2020 22:33
Un film excelent al începutului anilor 90, unul din putinele filme de calitate în care să nu se simtă ca subiect principal încrîncenarea "democratilor" de dupa Revolutie împotriva regimului comunist. Filmul este cu un subiect anticomunist, evident, prezentând pe trei planuri viețile unui soldat în termen, a unui actor de mana a doua si a unei liceene îndrăgostite. Planurile se întretaie, poveștile totusi se întrepătrund, umorul abundă mai ales în scenele în care actorii interpretează pe scena roluri din piese comuniste specifice acelor timpuri. Temele filmului sunt actorul ratat într-o epocă totalitară, liceana îndrăgostite de în simbol, soldatul constrâns să efectueze un serviciu militar absurd, la fel de absurd ca muncile agricole prestate atât de soldați cat si de elevii colegi ai protagonistei principale. Filmul este o satiră la adresa totalitarismului cu tot ce a însemnat acesta, fiind un debut al filmelor bune dar realiste care au urmat anului 1993, anul apariției acestui film. Desi nu e o capodoperă, filmul merita urmărit mai presus de toate si pentru rememorarea primilor ani de după Revoluție, cu o atmosferă cenușie, cu nimic inferioara perioadei
carmen_angelus_romila
pe 25 August 2018 10:06
Filmul dupa cum ne sugereaza este o periculoasa parodie, o extraordinar de buna comedie realizata cu rafinament de regizorul Nae Caranfil.
crystyane
pe 11 Ianuarie 2018 08:47
Incitant, interesant, de vazut neaparat>https://cinepub.ro/movie/e-pericoloso-sporgersi/
Cretzulynne
pe 28 Martie 2017 21:51
Umor, ritm şi prospeţime stilistică - E pericoloso sporgersi
by Marian Rădulescu
Prin ritm şi aerul de spontaneitate, prin redescoperirea firescului cotidian (rara avis în filmul românesc), comedia dramatică a lui Nae Caranfil din 1994 trimite, datorită prospeţimii cu care evocă vârsta adolescenţei, la filmele lui Fellini - unii l-au considerat Amarcord-ul românesc.
È pericoloso sporgersi reprezintă reflexul light (fără nicio nuanţă peiorativă însă) al unor producţii româneşti hard (pline şi ele de vervă şi savoare) precum Balanţa (1992) lui Lucian Pintilie, Probă de microfon (1980) şi Croaziera (1981) de Mircea Daneliuc, Secvenţe (1982) de Alexandru Tatos. Găsim, în această opera prima, aceeaşi atmosferă a "epocii de aur" (mijlocul anilor optzeci) - aceeaşi dezinvoltură în a povesti cinematografic, acelaşi cinema direct. Cu precizarea - trebuie subliniat - că Nae Caranfil evită culorile groteşti ale confraţilor săi seniori, preferând ironia blândă a cinematografului ceh.
Construcţia filmului în trei părţi (I - Eleva, II - Actorul, III - Soldatul) spune, din unghiuri diferite, aceeaşi poveste in progress şi aminteşte întrucâtva - stilistic - de capodopera lui Akira Kurosawa, Rashomon (1950), anticipând totdată demersul (încununat, şi el, cu succes) lui Cristian Mungiu din Occident (2002). Care ar fi numitorul comun al celor trei segmente ce se recalibrează şi se completează unul pe altul? O anume stare de "frustrare sexuală" (prezentă şi în filmele lui Daneliuc) ce naşte o dorinţă acută de eliberare, de evadare (titlul românesc este Duminici cu bilet de voie), de ieşire din "sistem" - temă enunţată strălucit de Mircea Săucan încă din 1973, o dată cu a sa insolită (şi interzisă, până în 1990) Sută de lei. Fiecare din cele trei personaje principale (interpretate de Nathalie Bonnifay, George Alexandru şi Marius Stănescu) trece printr-o "criză" şi îşi doreşte să scape de veşmintele pe care trebuie să le poarte (uniforma şcolară şi militară, respectiv costumele teatrale), să-şi schimbe cât mai grabnic statutul şi să "rupă rândurile", asemenea soldaţilor din ultima secvenţă a filmului.
Spre deosebire de confraţii săi de "categorie grea" (Pintilie, Daneliuc, Tatos) şi asemenea lui Săucan (Meandre, Suta de lei), Nae Caranfil îşi plasează accentele, cu o seducătoare efervescenţă stilistică, pe zonele solare ale adolescenţei şi primei tinereţi. Regizorul şi-a rescris de câteva ori scenariul (altminteri banal, dar - încă o dată - un regizor cu talent confirmă că nu există scenarii banale, ci numai mizanscene fade), conferindu-i treptat umorul, ritmul şi prospeţimea dialogurilor - elemente care, în filmele româneşti, erau (sunt) înlocuite atât de des de un anchilozat schematism ideologic, de o rigiditate a expresiei vizuale, ori de preţiozitate îndelung căutată. De aici şi entuziasmul receptării - de critică, dar şi de public.
Pentru scepticii care, explicabil, mai au încă rezerve faţă de filmul românesc de după 1989 (reproşându-i registrul grav, adesea prea apăsat sordid, inflexiunile groteşti-tenebroase şi umorul feroce) È pericoloso sporgersi poate fi excepţia şi contra-argumentul.
Poate fi vizionat pe http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/
Licurici75
pe 27 Martie 2017 14:37
Un film gen "Unde dai si unde crapa"' "surdu n-aude dar le potriveste". O comedie amalgam cu adresa la Securitatea fost comunista. Sonorul execrabil dar merge vizionat
lili22
pe 22 Decembrie 2016 20:47
Sa tineti cond ca era o perioada foarte proasta in cinematografia noastra , cel putin acesta era acceptabil,
cosmin742000
pe 27 Octombrie 2016 20:07
Unul din putinele filme romanesti bune din anii 90...............
balta67verde
pe 15 Octombrie 2016 12:41
Un film simpatic, unul din putinele filme romanesti de calitate, aparute in primii 5 ani dupa revolutie. Mi-a trezit amintiri (uneori neplacute) din perioada comunista si din armata. Nebunie tipica anilor '80.
Vegetarian
pe 11 August 2014 04:24
Acest film a fost difuzat online la Tvr International in 11 aug 2014 . Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
iiii
pe 03 Octombrie 2011 12:13
un film bun, amuzant chiar la unele faze. recomand cu incredere iubitorilor de filme romanesti
justiceman
pe 12 Iunie 2009 10:29
Un amalgam- realitati din cazarma, incercarea de evadare din monotonie , mistouri la adresa regimului comunist si securist.
by Marian Rădulescu
Prin ritm şi aerul de spontaneitate, prin redescoperirea firescului cotidian (rara avis în filmul românesc), comedia dramatică a lui Nae Caranfil din 1994 trimite, datorită prospeţimii cu care evocă vârsta adolescenţei, la filmele lui Fellini - unii l-au considerat Amarcord-ul românesc.
È pericoloso sporgersi reprezintă reflexul light (fără nicio nuanţă peiorativă însă) al unor producţii româneşti hard (pline şi ele de vervă şi savoare) precum Balanţa (1992) lui Lucian Pintilie, Probă de microfon (1980) şi Croaziera (1981) de Mircea Daneliuc, Secvenţe (1982) de Alexandru Tatos. Găsim, în această opera prima, aceeaşi atmosferă a "epocii de aur" (mijlocul anilor optzeci) - aceeaşi dezinvoltură în a povesti cinematografic, acelaşi cinema direct. Cu precizarea - trebuie subliniat - că Nae Caranfil evită culorile groteşti ale confraţilor săi seniori, preferând ironia blândă a cinematografului ceh.
Construcţia filmului în trei părţi (I - Eleva, II - Actorul, III - Soldatul) spune, din unghiuri diferite, aceeaşi poveste in progress şi aminteşte întrucâtva - stilistic - de capodopera lui Akira Kurosawa, Rashomon (1950), anticipând totdată demersul (încununat, şi el, cu succes) lui Cristian Mungiu din Occident (2002). Care ar fi numitorul comun al celor trei segmente ce se recalibrează şi se completează unul pe altul? O anume stare de "frustrare sexuală" (prezentă şi în filmele lui Daneliuc) ce naşte o dorinţă acută de eliberare, de evadare (titlul românesc este Duminici cu bilet de voie), de ieşire din "sistem" - temă enunţată strălucit de Mircea Săucan încă din 1973, o dată cu a sa insolită (şi interzisă, până în 1990) Sută de lei. Fiecare din cele trei personaje principale (interpretate de Nathalie Bonnifay, George Alexandru şi Marius Stănescu) trece printr-o "criză" şi îşi doreşte să scape de veşmintele pe care trebuie să le poarte (uniforma şcolară şi militară, respectiv costumele teatrale), să-şi schimbe cât mai grabnic statutul şi să "rupă rândurile", asemenea soldaţilor din ultima secvenţă a filmului.
Spre deosebire de confraţii săi de "categorie grea" (Pintilie, Daneliuc, Tatos) şi asemenea lui Săucan (Meandre, Suta de lei), Nae Caranfil îşi plasează accentele, cu o seducătoare efervescenţă stilistică, pe zonele solare ale adolescenţei şi primei tinereţi. Regizorul şi-a rescris de câteva ori scenariul (altminteri banal, dar - încă o dată - un regizor cu talent confirmă că nu există scenarii banale, ci numai mizanscene fade), conferindu-i treptat umorul, ritmul şi prospeţimea dialogurilor - elemente care, în filmele româneşti, erau (sunt) înlocuite atât de des de un anchilozat schematism ideologic, de o rigiditate a expresiei vizuale, ori de preţiozitate îndelung căutată. De aici şi entuziasmul receptării - de critică, dar şi de public.
Pentru scepticii care, explicabil, mai au încă rezerve faţă de filmul românesc de după 1989 (reproşându-i registrul grav, adesea prea apăsat sordid, inflexiunile groteşti-tenebroase şi umorul feroce) È pericoloso sporgersi poate fi excepţia şi contra-argumentul.
http://agenda.liternet.ro/articol/6490/Marian-Radulescu/Umor-ritm-si-prospetime-stilistica-E-pericoloso-sporgersi.html
Poate fi vizionat pe http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/