Părerea criticului
Dupa ce a realizat, tot alaturi de Shia LaBeouf, thriller-ul Disturbia, care a aruncat Dreamworks pe banca acuzatilor de plagiat pentru asemanarile cu mult mai celebrul Fereastra din spate/Rear Window, D.J. Caruso pacatuieste din nou cu Eagle Eye/Ochi de vultur, un film mai energic (sau poate cuvantul "zgomotos" ar fi mai potrivit), dar si mult mai putin verosimil.
Jerry (Shia LaBeouf) isi gaseste apartamentul intesat de explozibili si armament, iar o voce feminina ii dezvaluie la telefon ca are 30 de secunde sa scape de agentii FBI care i-au inconjurat deja locuinta. Bineinteles, incredulul Jerry nu profita de cele 30 de secunde, dar telefonul suna din nou, iar vocea il "ajuta" sa evadeze din sediul FBI, unde tanarul tocmai era interogat de agentul Morgan (Billy Bon Thornton). In cateva minute, in care "vocea" arata ca poate controla aproape orice, de la trenuri la macarale, si ca poate lasa mesaje adresate lui Jerry pe toate panourile electrice, personajul lui LaBeouf se intalneste cu cel al lui Michelle Monaghan si nebunia poate incepe...
Intr-o era controlata de computer, terorismul cibernetic era un subiect cat se poate de comod pentru D.J. Caruso (sau Steven Spielberg, care nu este decat producator executiv), numai ca scenariul scris la opt maini nu prea-si acopera firele duse cu multitudinea de explozii si mai ales cu muzica absolut asurzitoare a lui Brian Tyler (ca de, John Williams nu mai este proprietatea exclusiva a lui Spielberg, celebrul compozitor scriind in acest moment partitura unui foarte asteptat Harry Potter si Printul Semi-Pur).
Thriller cat se poate de decent pentru cei care n-au vazut seria Bourne, sau Evadatul cu Harrison Ford, sau ultimul Die Hard (asta pentru cascadele total neverosimile) sau o multime de alte filme ai caror scenaristi ar avea tot dreptul sa-l dea pe Spielberg in judecata, Eagle Eye sta in picioare in primul rand datorita actorilor. Si LaBeouf, dar si Michelle Monaghan, in rolul unei mame singure intrate in elaboratul plan al "vocii" sub amenintarea ca fiul ei va muri, fac treaba buna, el confirmandu-si statutul de „cel mai tanar actor de categorie A” obtinut dupa ultimul Indiana Jones si primul Transformers, iar ea pe cel de "fata buna si fara de noroc" lansat alaturi de Tom Cruise in cel de-al treilea Mission: Impossible. Dupa cum se vede, soarta are si ea ceva de zis: toate aceste sequel-uri din cariera celor doi actori nu arata decat ca si Eagle Eye e o bucata din ceva, doar ca acest ceva nu-i o serie, ci pur si simplu mai multe filme fara nicio legatura intre ele.
Un alt titlu cu care ultimul Caruso are ceva de impartit este si Vantage Point. Pe langa titlul cu implicatii similare, Eagle Eye croseteaza si el un complot ce-l vizeaza pe presedintele Statelor Unite, iar dezvaluirea sursei "vocii" este la fel de neverosimila ca giumbuslucurile sevilliene ale lui Dennis Quaid. De fapt, am putea spune ca Eagle Eye seamana cu o traducere facuta de un translator automat: intelegi ideea, desi exprimarea nu prea are sens. Pentru amatorii de spectacol fara continut.
Jerry (Shia LaBeouf) isi gaseste apartamentul intesat de explozibili si armament, iar o voce feminina ii dezvaluie la telefon ca are 30 de secunde sa scape de agentii FBI care i-au inconjurat deja locuinta. Bineinteles, incredulul Jerry nu profita de cele 30 de secunde, dar telefonul suna din nou, iar vocea il "ajuta" sa evadeze din sediul FBI, unde tanarul tocmai era interogat de agentul Morgan (Billy Bon Thornton). In cateva minute, in care "vocea" arata ca poate controla aproape orice, de la trenuri la macarale, si ca poate lasa mesaje adresate lui Jerry pe toate panourile electrice, personajul lui LaBeouf se intalneste cu cel al lui Michelle Monaghan si nebunia poate incepe...
Intr-o era controlata de computer, terorismul cibernetic era un subiect cat se poate de comod pentru D.J. Caruso (sau Steven Spielberg, care nu este decat producator executiv), numai ca scenariul scris la opt maini nu prea-si acopera firele duse cu multitudinea de explozii si mai ales cu muzica absolut asurzitoare a lui Brian Tyler (ca de, John Williams nu mai este proprietatea exclusiva a lui Spielberg, celebrul compozitor scriind in acest moment partitura unui foarte asteptat Harry Potter si Printul Semi-Pur).
Thriller cat se poate de decent pentru cei care n-au vazut seria Bourne, sau Evadatul cu Harrison Ford, sau ultimul Die Hard (asta pentru cascadele total neverosimile) sau o multime de alte filme ai caror scenaristi ar avea tot dreptul sa-l dea pe Spielberg in judecata, Eagle Eye sta in picioare in primul rand datorita actorilor. Si LaBeouf, dar si Michelle Monaghan, in rolul unei mame singure intrate in elaboratul plan al "vocii" sub amenintarea ca fiul ei va muri, fac treaba buna, el confirmandu-si statutul de „cel mai tanar actor de categorie A” obtinut dupa ultimul Indiana Jones si primul Transformers, iar ea pe cel de "fata buna si fara de noroc" lansat alaturi de Tom Cruise in cel de-al treilea Mission: Impossible. Dupa cum se vede, soarta are si ea ceva de zis: toate aceste sequel-uri din cariera celor doi actori nu arata decat ca si Eagle Eye e o bucata din ceva, doar ca acest ceva nu-i o serie, ci pur si simplu mai multe filme fara nicio legatura intre ele.
Un alt titlu cu care ultimul Caruso are ceva de impartit este si Vantage Point. Pe langa titlul cu implicatii similare, Eagle Eye croseteaza si el un complot ce-l vizeaza pe presedintele Statelor Unite, iar dezvaluirea sursei "vocii" este la fel de neverosimila ca giumbuslucurile sevilliene ale lui Dennis Quaid. De fapt, am putea spune ca Eagle Eye seamana cu o traducere facuta de un translator automat: intelegi ideea, desi exprimarea nu prea are sens. Pentru amatorii de spectacol fara continut.
