Ecce Homo Brâncoveanu (2024)

Mai mult teatru filmat decât film. Un subiect atât de generos pus în scenă de un Dan Pița ieșit complet din formă, cu scene filmate pe plajele de la Tuzla sau 2 Mai. Foarte pedagogic, cel mult de trimis elevii de școală să afle câte ceva despre marele voievod martir, că oricum nu mai fac istoria românilor, ci a altor nații conducătoare.

Filmul prezintă ultimul an de domnie a lui Constantin Basarab Brâncoveanu, când mai ales după lupta de la Stănilești, domnitorul căzuse în dizgrația sultanului Ahmed al III-lea. Voievodul muntean este declarat hain și mazilit. Aga Mustafa i-a adus la cunoștință hotărârea Porții. Domnitorul va încerca să rezolve situația cu daruri și cu aur și de această dată. Este condus cu întreaga familie la Stambul. Sultanul îi spune: „După lege sunteți trădători. Trădarea înseamnă moarte.” Sunt puși în lanțuri Constantin, Ianache și cei patru fii ai voievodului. Sunt torturați și judecați pentru 9 capete de acuzare. Brâncoveanu este acuzat că a pus biruri și și-a sărăcit țara, că pretinzând că este bolnav se retrăgea anual 6-7 luni în Transilvania unde a cumpărat moșii, că a depus sume de bani la bănci din Veneția și Viena și că a plătit ani de zile pacea cu bacșișuri și cadouri, că la Alba Iulia a bătut monedă de aur cu chipul său. Este mai ales acuzat de legăturile cu austriecii și cu rușii la care se adăugă trădarea (de fapt a marelui spătar, un Cantacuzin) în lupta dintre turci și ruși de pe Valea Prutului. Dar de fapt cea mai mare acuză, neformulată explicit și pe care o clamează domnitorul muntean, a fost cea referitoare la comportamentul creștin al său: a făcut lăcașuri de cult, școli, spitale, a tipărit și răspândit cărți religioase în toată lumea creștină. La proces el a admis toate acuzațiile consemnateși de secretarul său florentin Del Chiaro, cel care este interpretat în film de Claudiu Bleonț. La 15 august 1714, la 60 ani, Constantin Brâncoveanu a fost decapitat împreună cu copiii și sfetnicul său Ianache. Atunci a mărturisit din nou : „Rămân în credința mea. Nu îmi lepăd credința.” Astfel Brâncoveanu prin sacrificiul trupului său a câștigat războiul spiritual dintre el și sultan. Cu mijloacele sale specifice, filmul aduce astfel în atenție și personalitatea acestui important domn al Țării Românești.

Bergler Igor: "De multe ori am avut senzatia ca tocmai am vazut cel mai prost film facut vreodata, dar de fiecare data m-am inselat. Concurenta e prea mare, iar filmele romanesti duc o batalie crancena ca sa stea pe podium.
Ei bine,evrika, tocmai l-am gasit!
Ecce homo- Brancoveanu.
Ajuns la senilitate, Dan Pita, intotdeauna un regizor mediocru, un semidoct, cu aere de mare artist, care habar n-a avut niciodata sa filmeze, umflat cu pompa de niste babe care lesinau odinioara la ermetismele lui stupide, se viseaza acum la senectute Sergiu Nicolaescu. Deja sa-ti doresti asta arata ca iti lipseste o doaga si simtul ridicolului. Rezultatul e o mizerie de o mie de ori mai proasta decat cea mai jalnica realizare a marelui maestru al epopeii national- ceausite. Filmul- e o frauda taxonomica sa-i zicem astfel- pare facut la caminul cultural al scolii de balet oriental de la Satchinez, scris de un Dan Puric beat si jucat de niste taranoi amatori, bine afumati, carora o baba chioara si surda le-a zis ca stiu sa recite. E atat de jenant incat e inutil pana si sa incerci o analiza critica. Nici macar teatru tv nu e, la cat de penibile sunt mizanscena si imaginea, scenariul si dialogurile si jocul actorilor, machiajul si costumele. Niste artisti de brigada dintr-o fabrica de suruburi de pe vremea impuscatului ar fi facut oricand ceva mai bun.
Daca nu sunteti mazochisti sau total idioti, ocoliti."

Poate ca filmul nu se ridica la nivelul exigentelor unui critic de film, insa filmele sunt facute pentru public nu pentru critici. Intr-adevar, se putea mai bine, insa obiectivul filmului a fost foarte provocator,
Am spus ca e un film Manifest pentru ca filmul a incercat sa evidentieze cu adevarat personalitatea total necunoscuta a Sfantului Constantin Brancoveanu. Daca se spune ca e propaganda religioasa, atunci nu am invatat nimic dupa decenii de comunism.
Filmul indeamna la o meditatie lunga dar si la o cautare mai profunda a istoriei.
Ma intristeaza comentariile rautacioase, romanul niciodata nu a incurajat cunoasterea propriei istorii.
Cand vor fi facute mai multe filme pe teme similare atunci putem face comparatii. Pana atunci sa ne bucuram ca exista si acestea.

Filmul cel mai prost din câte s-au făcut, nu din câte am văzut vreodată.
Propagandă religioasă și atât.
Au luat banii de la stat și i-au băgat în buzunar, fără a mai rămâne nimic pentru producție. Tot decorul a fost importat de la Dragonul Roșu, mai puțin pâinea cu aditivi, care este din cea de la Auchan, pusă la o masă vegană (cu mandarine!).
Te apucă nostalgia după Sergiu Nicolaescu, în cea mai slabă producție a lui.
Un singur actor adevărat, dar nu în rol principal, Dorel Vișan, înfofolit în capoate ieftine, cu chinezării aurii pe cap.
Actorul din rolul principal este jalnic. Nu rezistă unul casting veridic. Figura este de rusnac, blond și spelb. Alura este de gloabă, cu ochii apoși, albaștri (sic!). Este gârbov și are un machiaj de uncheș de 80 ani, cu mult peste vârsta și statura impozantă a personajului. Pare să-l joace pe Ernest Maftei, dar nu mai mult decât un stâlp de telegraf. Umblă de colo, colo, într-un ilic, lipsindu-i doar trolerul de pensionar sau găleata de gunoi și papucii târșâiți.
Din câte se știe, săltarea familiei s-a făcut la Potlogi. În film, e vorba doar de Mogoșoaia, declarată singura casă, deși au fost atâtea (Doicești, Târgoviște).
Toți actorii din figurație par o formație Savoi cu bentițe de aur la tâmple. Turcii care îl mazilesc par tocmai ieșiți din discoteca Vox Maris, în 1992.
Bodochi e un sultan fără barbă, cu turban ieftin, din care ies firele de sintetic, electrizate și țepoase. Alți turci au bărbi europene și haine de piele de motocicliști din Vama Veche.
Daniela Nane e o Doamnă Maria tuciurie de prea multă plajă. Cu siguranță a profitat de soare, dat fiind că scena decapitării are loc la Mangalia, cu siluete de blocuri în fundal. Rolul nu era pentru ea, chiar dacă a avansat în vârstă (și greutate). Se fâlfâie prin încăperi cu mâinile în șolduri, zburătăcește niște gărzi cu figuri de luptători Hamas, e mai degrabă exasperată decât îngrijorată, în timp ce în brațele soțului aterizează o frumusețe de cocoș negru, singurul personaj cu pecete de autenticitate în acel bazar.
Atât de mare este desconsiderarea publicului, încât una dintre fiicele domnitorului, înveșmântată în mireasă, e și cadână în haremul sultanului, dansând din buric, revenind apoi în cortegiul funerar.
Claudiu Bleonț are probleme de dicție, ca povestitor (e peltic, ca după o extracție de molar, așa cum și Bodochi afișează o carie neagră, rezolvată până la final). Ca interpret al cronicarului florentin, Bleonț e un fel de ordonanță plină de angajament, cu aceeași fixitate a privirii rămasă din "O vară de neuitat".
Figura lui Antim Ivireanul este interpretat de un actor fără dicție. Spusele lui necesită subtitrare.
Marius Stănescu e un fel de barză chioară căreia îi face Dumnezeu cuib. Se alege, fără efort și merit, cu o pradă prea bogată. Noul domnitor, pe care îl interpretează, își trage toga de domn ca pe prosopul de plajă. Nimeni nu-l vede, nu caută să-l ajute, deși are evidente dificultăți, toți supușii stând cu spatele la el, în timp ce capa domnească i se agață de un colț de tron. E rătăcit din alt scenariu, probabil Hamlet. Are mințile rătăcite, dar e suficient de lucid pentru a se adresa spectatorului (în racourci, ca să nu se vadă pădurea de vile de peste lacul de la Mogoșoaia). Se poartă cu tatăl cu o mimică actuală, dându-și ochii peste cap ca orice fiu sătul de cicălelile parentale. Are și el o problemă de credință.
Filmul e plin de rugăciuni. Se văd închinăciuni cu brațe tatuate. Se aude de nu știu câte ori Tatăl nostru, cap-coadă, precum și o jelanie pe muzică nici măcar evreiască, deși cu versuri ce redau cuvintele lui Isus pe cruce, în ebraică (Eli, Eli, lamah sabahtani).
În rest, muzică turcească, fără habar de muzica lui Cantemir.
Dialoguri îngrozitor de plictisitoare. Filmul nu duce nici măcar 1 oră jumătate, cât declară, fiind tăiate 10 minute (nu că li s-ar simți lipsa).
Limbajul nu e adaptat epocii (ar fi putut citi postările de pe Facebook ale lui Letopiseț), se fac greșeli repetate ("cap de acuzare", corect "capăt ~").
Finalul e plin de învățăminte, fiind reluate replici din film, pentru că nu s-a mai găsit inspirație pentru a scrie altele, noi.
Totul e ieftin, încropit, jalnic și batjocoritor la adresa personajului istoric (căruia, când i se face foame, este așezat la o masă de pâine și struguri, cu coșuri de răchită modelate industrial).
Cât despre scena decapitării, o jale. Bodochi urlă isteric, mângâie o iguană, stă sub un paravan împrumutat de la o terasă de pe plajă, fiindcă pe plajă își fac treaba călăii. Același respect pentru adevăr și istorie cu care Ponta depune plăcuțe comemorative grotești la Istanbul.
Pentru producția acestui film, ar trebui un dosar la DNA, să se descopere ce au făcut cu banii dați de statul român.

Filmul prezintă sacrificiul domnitorului Constantin Brâncoveanu pentru a pastra credința poporului român (Țara Românească la acea vreme) și de a ridica nivelul de trai al acestui popor prin construirea de biserici și școli. Este un film foarte bun chiar dacă nu are dinamica filmelor istorice cu care am fost obișnuiți înainte de 1989. Merită văzut pentru că este o realizare care rupe ritmul producțiilor cu tentă vulgară apărute în ultimă perioadă.

Vai, cate sperante am avut de la acest film... Subiectul, incredibil de ofertant, a fost tratat cu o superficialitate incredibila de realizatorii filmului. Ma gandeam cum se poate reusi sa se concentreze in doar 90 de minute o poveste atat de fascinanta, insa din cele 90 de minute mai mult de jumatate au fost umplutura.. Ca sa va dati seama de asta, rugaciunea Tatal Nostru a aparut spusa in film de 2 ori. E mult despre film sa spui ca a fost de buget redus, eu nu cred ca au avut deloc buget. Au luat niste oameni niste haine de pe la teatru, s-au dus la Mogosoaia si Potlogi si au tras niste cadre. Au fost 2 secvente in care dublele nu au fost alese corect (greseli evidente de actori care se baga unul peste altul) sau poate nici nu au fost dublate. Scena executiei filmata tot in Romania... Aiurea rau faza cand sangele copiilor decapitati sare pe fata Sultanului. Un film slab rau, ce sa zic... Slab. Filmele lui Dan Pita nu exceleaza in general prin lumina, energie, dinamism, dar aici se vede din plin si varsta maestrului care aduce cu sine depresia de rigoare.

Felicitari marelui regizor domnului Dan Pita, felicitari tututror celor implicati.
Este un film cu realizare si distributie de exceptie. Chiar mi-a fost dor de o asemenea productie.