Părerea criticului
O poveste SF care surprinde extrem de bine, prin personajul lui Tom Cruise, psihologia soldatului trimis la luptă carne de tun, fără pregătire, ca în perioada napoleoniană (sau ca în orice războaie cu armate bazate pe recrutare obligatorie).
La nivel de scenariu science-fiction, loop-ul temporal din Edge of Tomorrow funcţionează foarte bine pentru că logica de la baza lui e identică jocurilor video de tip shooter. Cine a jucat măcar de câteva ori Doom, cu siguranţă a memorat punctele critice ale jocului şi a reluat sesiunea ştiind cum va acţiona adversarul, astfel încheind cu bine un nou nivel al jocului. Finalul filmului este ambiguu, războiul s-a încheiat sau nu?
Aruncat în luptă - contra unei specii extraterestre agresive şi terifiante - pe coasta Franţei (un omagiu evident adus sângeroasei Debarcări din Normandia, din cel de-Al Doilea Război Mondial, care a marcat intervenţia americană în Europa contra Germaniei naziste), maiorului William Cage (Tom Cruise), care activează în armată ca om de relaţii publice şi care n-a fost niciodată pe front, ajunge în prima linie a focurilor pentru că a făcut greşeala să ameninţe un general. Aşa e prins într-o buclă a timpului, produsă de extratereştri, luptând pentru viaţa sa şi a întregii rase umane. Fără un antrenament adecvat, Cage este ucis la puţin timp după confruntarea cu un extraterestru: pentru a se trezi cu o zi înainte, în tabăra militară, la capătul unei bucle temporale.
Şi tocmai această întoarcere în timp îi permite ca, alături de Rita Vrataski (Emily Blunt), o femeie-soldat erou de război, să retrăiască ziua şi să caute o cale de a salva omenirea de la dezastru. Repetarea în loop a zilei este doar formală - în fond scenariştii venind cu noi elemente care împing acţiunea mai departe şi - totodată - apropie personajele de duşmanul omniprezent şi totuşi ascuns, extraterestrul Omega.
Scenele de luptă sunt intense, acţiunea te prinde, ritmul este de carusel. Filmul nu duce lipsă nici de umor, rezultat în principal din ineditul reluării la nesfârşit a aceleiaşi zile. Villainii extratereştri continuă o tradiţie începută cu Independence Day (şi continuată cu alte filme precum The Mist), care îi reprezintă în postură de cefalopode cu tentacule.
Cruise este într-o postură inedită - iniţial stângaci, laş, anxios, ajunge până la final eroul de care omenirea avea nevoie. Spre final nu e doar eroul care face să curgă sânge, ci şi omul matur, reflexiv, pe care îţi face plăcere să-l priveşti căutând, alături de eroină, strategii de înfrângere a extraterestrului Omega.
Costumele de luptă sunt realiste, dar prin asta cu nimic mai puţin captivante, chiar dacă ne aflăm într-un context scince-fiction: oamenii luptă pe front în costume de tip exoschelet, menite să le amplifice forţa şi să transporte muniţii de zeci de kilograme.
La nivel de scenariu science-fiction, loop-ul temporal din Edge of Tomorrow funcţionează foarte bine pentru că logica de la baza lui e identică jocurilor video de tip shooter. Cine a jucat măcar de câteva ori Doom, cu siguranţă a memorat punctele critice ale jocului şi a reluat sesiunea ştiind cum va acţiona adversarul, astfel încheind cu bine un nou nivel al jocului. Finalul filmului este ambiguu, războiul s-a încheiat sau nu?
Aruncat în luptă - contra unei specii extraterestre agresive şi terifiante - pe coasta Franţei (un omagiu evident adus sângeroasei Debarcări din Normandia, din cel de-Al Doilea Război Mondial, care a marcat intervenţia americană în Europa contra Germaniei naziste), maiorului William Cage (Tom Cruise), care activează în armată ca om de relaţii publice şi care n-a fost niciodată pe front, ajunge în prima linie a focurilor pentru că a făcut greşeala să ameninţe un general. Aşa e prins într-o buclă a timpului, produsă de extratereştri, luptând pentru viaţa sa şi a întregii rase umane. Fără un antrenament adecvat, Cage este ucis la puţin timp după confruntarea cu un extraterestru: pentru a se trezi cu o zi înainte, în tabăra militară, la capătul unei bucle temporale.
Şi tocmai această întoarcere în timp îi permite ca, alături de Rita Vrataski (Emily Blunt), o femeie-soldat erou de război, să retrăiască ziua şi să caute o cale de a salva omenirea de la dezastru. Repetarea în loop a zilei este doar formală - în fond scenariştii venind cu noi elemente care împing acţiunea mai departe şi - totodată - apropie personajele de duşmanul omniprezent şi totuşi ascuns, extraterestrul Omega.
Scenele de luptă sunt intense, acţiunea te prinde, ritmul este de carusel. Filmul nu duce lipsă nici de umor, rezultat în principal din ineditul reluării la nesfârşit a aceleiaşi zile. Villainii extratereştri continuă o tradiţie începută cu Independence Day (şi continuată cu alte filme precum The Mist), care îi reprezintă în postură de cefalopode cu tentacule.
Cruise este într-o postură inedită - iniţial stângaci, laş, anxios, ajunge până la final eroul de care omenirea avea nevoie. Spre final nu e doar eroul care face să curgă sânge, ci şi omul matur, reflexiv, pe care îţi face plăcere să-l priveşti căutând, alături de eroină, strategii de înfrângere a extraterestrului Omega.
Costumele de luptă sunt realiste, dar prin asta cu nimic mai puţin captivante, chiar dacă ne aflăm într-un context scince-fiction: oamenii luptă pe front în costume de tip exoschelet, menite să le amplifice forţa şi să transporte muniţii de zeci de kilograme.
