Actorul Thomas K cu originile sale germane își interpretează cu brio rolurile fe ofițer nazist, asemenea și în filmul Stalingrad!
Theodor2011
pe 03 Noiembrie 2013 01:08
Filmul prezinta intr-un foarte scurt rezumat cele 7 luni de interogari de dinaintea procesului lui Adolf Eichman. Adolf Eichmann a fost paduchele, gunoiul si criminalul care a organizat si condus solutia finala (exterminarea celor 6 milioane de evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial). Adolf Eichamnn a fost cel care a comandat si coordonat transportarea evreilor, tiganilor si prizonierilor de razboi in lagarele naziste de la: Auschwitz, Treblinka, Dachau, Bergen Belsen, Plaszow, Theresienstadt etc, deportati din tari ca: Germania, Polonia, Ungaria, Franta, Cehoslovacia etc.
Filmul are la baza manunscrisele oficiale ale interogarilor israeliene in perioada 1960-1962. Adolf Eichmann a avut ''''simpatia''''' de a fi singurul ofiter SS al Partidului Nazist si criminal de razboi care a fost judecat si condamnat chiar in patria Evreilor (Israel-Ierusalim) Prins de mousad (serviciile secrete israeliene) in 1960 in Argentina Buenos Aires dupa ce acesta a reusit sa fuga (si de asemenea sa scape) de marile procese de la tribunalul militar din Nurenberg unde au fost judecate crimele impotriva umanitatii in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Este incredibil cum acest Adolf Eichmann, se simtea nevinovat si cu constiinta impacata, declarand ca el doar s-a supus ordinelor lui Hitler, si de asemenea ca a fost doar o simpla rotita a unei masinarii foarte intimidante, si ca n-ar fi avut de-a face cu gazarea in masa a evreilor de la Auscwitz:)), sau ca n-ar fi ordonat niciodata moartea unui evreu":)) (poate doar a 6 milioane), sau cum ca n-ar fi fost niciodata antisemit. Incredibil a fost cum acesta a reusit sa stea ascuns in Argentina-Buenos Aires (devenita tara de refugiu al unor criminali de razboi (nazisti) care se ascundeau) timp de ATENTIE 15 ani, linistit si cu familia lui.
Un procesc la care a fost judecat unul dintre cei mai mari criminali din istoria intregii omeniri responsabil de moartea a celor 6 milioane de evrei trebuia sa dureze cateva ore (ca si in cazul lui Ceausescu in 25 Dec 1989) dar lipsa probelor clare a adus la prelungirea lui pe durata a 2 ani, si incheiat cu sentinta de pedeapsa cu moarte prin spanzurare
cezarika21
pe 23 Aprilie 2013 11:28
Un film care prezintă interogatoriul luat criminalului de război Adolf Eichmann şi încercările făcute de anchetatorii israelieni de a-i dovedi vinovăţia în planificarea exterminării prizonierilor evrei din lagărele de război naziste. Scăpat de judecarea în marile procese de la Nürnberg deoarece fugise în America de Sud, fostul colonel SS a fost capturat în 1960 la Buenos Aires de o echipă de agenţi ai Mossad şi transportat ilegal în Israel pentru a fi judecat. Filmul a fost realizat pe baza manuscriselor oficiale ale interogatoriilor luate de căpitanul Avner Less şi evidenţiază confruntarea dificilă a lui Less cu Eichmann pentru a obţine recunoaşterea vinovăţiei acestuia din urmă.
Realizat ca un film de televiziune, "Eichmann" seamănă mai mult cu un documentar în care secvenţele de interogatorii sunt combinate cu flash-back-uri pentru a contura imaginea unuia dintre cei mai nemiloşi criminali ai secolului al XX-lea. Cele două personaje principale (Eichmann şi Less) sunt prezentate studiindu-se cu atenţie unul pe celălalt, fiecare încercând să-l determine pe celălalt să cedeze.
Din păcate, modul de prezentare al fostului ofiţer SS mi s-a părut a fi tendenţios şi propagandistic în dorinţa de a-i crea lui Eichmann imaginea unui om cu o personalitate puternică şi porniri sadice. În cartea sa de memorii intitulată "Asasinii printre noi", Simon Wiesenthal (cel care a contribuit în mod semnificativ la prinderea lui Eichmann) îi face acestuia un portret cu totul diferit. Wiesenthal îl descrie pe Eichmann ca pe un fricos, un om fără personalitate, un criminal fanatic, dar nu şi antisemit, un maniac al respectării ordinelor. Autorii filmului îl prezintă însă ca pe un individ arogant (ceea ce Wiesenthal a contrazis în "Asasinii printre noi"), pentru a spori dispreţul public la adresa naziştilor. O contradicţie se manifestă şi în obiceiurile sexuale ale celor două personaje; Eichmann are porniri animalice şi face sex cu brutalitate în trei secvenţe cu soţia şi cu amantele evreice, în timp ce anchetatorul israelian pare neprihănit, deşi are tot atâţia copii ca şi Eichmann. În rest, filmul mi s-a părut destul de corect.
Vegetarian
pe 12 Ianuarie 2013 19:41
Este un film potrivit si pt lista : Excursii , emigrari - nu in tari in care exista pedeapsa cu moartea , dictatura de dreapta sau de stanga .. La sfarsitul filmului este un comentariu interesant care concluzioneaza ca , crimele prezentate in filmu asta nu sar intampla niciodata intro democratie . Evreii sau razbunat cu aceasi moneda si pe politisti germani ca si Eichmann din perioada dictaturii lui Hitler , desi in Israel era democratie .. In Romania putini militieni si securisti din perioada dictaturii comuniste au fost pedepsiti pt violentele si crimele abuzive pe care leau facut .
pe 18 Martie 2010 00:52
Subiect: Unul din fostii lideri nazisti este capturat dupa 15 ani de la terminarea razboiului in Argentina de catre agentii evrei si dus in Israel pentru a fi condamnat la moarte, dar numai dupa un proces in care i se va stabili fara echivoc vinovatia.
Ce-mi place: O idee destul bine pusa in scena, mai ales [...]
Related posts:The Wolfman (Omul-lup)
It’s complicated (E tare complicat!)
2012 (filmul)