Sinopsis

URĂȘTI PĂIANJENII?
NICI EI NU TE PLAC


Ce se întâmplă când amesteci deșeuri toxice cu niște păianjeni exotici?
Esti mâncat.
Cum știe orice fan al păianjenilor, în anumite condiții și în prezența unor substanțe chimice potrivite, arahnidele pot crește până la dimensiuni uriașe și pot provoca dezastre umanității.
În “Lighioane cu opt picioare” (“Eight Legged Freaks”) locuitorii unui oraș minier descoperă că o nefericită scurgere de substanțe chimice a dus la producerea unor mutații genetice asupra câtorva sute de mici păianjeni, ce ajung la dimensiuni uriașe.
Și sunt înfometați.
Când este dată alarma, totul depinde de inginerul minier Chris McCormick (DAVID ARQUETTE) și de șeriful Sam Parker (KARI WUHRER) care trebuie să mobilizeze un grup eclectic de oameni din oraș, printre care tânărul fiul al șerifului, Mike (SCOTT TERRA), fiica sa, Ashley (SCARLETT JOHNSSON), paranoicul crainic radio (DOUG E. DOUG) și ajutorul de șerif Pete Willis (RICK OVERTON) să lupte cu lighioanele cu opt picioare, însetate de sânge.

Cu efecte speciale concepute și realizate de CFX (“Ziua Independenței”, “Patriotul”) “Lighioane cu opt picioare” stă alături de filmele clasice ale genului, ca “Them” și “Scorpionul Negru”.
Poftã bunã!

Warner Bros. Pictures prezintă, în asociere cu Village Roadshow Pictures și NPV Entertainment, o producție a companiei Electric Entertainment Production, “Lighioane cu opt picioare”, cu: David Arquette, Kari Wuhrer, Scott Terra, Doug E. Doug și Scarlett Johansson. Filmul este regizat de Ellory Elkayem și produs de Dean Devlin și Bruce Berman, co-producător Kelly Van Horn.
Producătorii executivi sunt Roland Emmerich, Peter Winther și William Fay, scenariul aparține lui Jesse Alexander & Ellory Elkayem, iar povestea lui Ellory Elkayem & Randy Kornfield.
John Bartley, ASC, CSC, este operatorul; Charles Breen este producătorul decorurilor și David J. Siegel, ACE, editorul. Muzica îi aparține lui John Ottman.
“Lighioane cu opt picioare” este distribuit internațional de Warner Bros. Pictures, o companie a AOL Time Warner și de Village Raodshow Pictures.