Sinopsis

În lumea întunecată a serviciilor secrete și a spionajului, toate informațiile sunt păstrate cu strictețe în numele securității naționale... Însă unele povești mai scapă din dosarele păstrate bine... iar acestea devin legende.

Aceasta este o astfel de poveste, o poveste care a cutremurat fiecare temelie a lumii întunecate.

Într-un cartier din New Delhi în care locuiesc angajați ai guvernului, trăiește un tânăr burlac, misterios, despre care vecinii nu știu mai nimic. Și asta pentru că el este cel mai bun spion al Indiei, ofițer în Agenția indiană pentru servicii secrete, RAW. În lumea oficiala, acest ofițer este cunoscut ca TIGRUL (Salman Khan).

Tigrul pleacă la Dublin, în Irlanda, într-o misiune relativ ușoară și sigură, pentru a urmări un om de știință de orgine indiană, suspectat a împărtăși descoperirile sale cu Ministerul Apărării din Pakistan. Tigrul încearcă să îl cunoască pe acesta, însă nu reușește. Încearcă apoi să se împrietenească cu menajera profesorului, Zoya (Katrina Kaif). Pe măsură ce Tigrul se apropie mai mult de Zoya, începe să își descopere latura sa umană.

Pentru prima dată în viața lui, Tigrul se îndrăgostește...

Ceea ce urmează este o călătorie tumultoasă la care se înhamă Zoya și Tiger, înfruntând lumea întunecată a serviciilor secrete și spionajului, care le interzice să se îndrăgostească.