Sinopsis

O moarte suspectă va duce la descoperirea unor crime în lanț.

Undeva în apropierea Madridului, într-o cameră de hotel a unui orașel, este găsit cadavrul unui bărbat. Acesta fusese angajatul unei baze nucleare. Ciudat nu este numai că victima nu avea haine, ci și faptul că se afla într-o poziție neobișnuită. Pentru rezolvarea cazului sunt numiți Vila (Roberto Enriquez) și partenerul său, Chamorro (Ingrid Rubio), doi agenți federali din Garda Civilă spaniolă, care inițial, pe baza probelor obținute la fața locului, decid că este vorba despre nefericitul accident. Victima era un om obișnuit, căsătorit, cu doi copii, fără probleme și, aparent, fără dușmani care să-i dorească moartea, astfel încât niciun indiciu nu ducea spre transformarea lui în țintă. Cazul este închis destul de repede, însă producerea altor crime care au legătură cu victima din hotel vor duce la redeschiderea acestuia.