Dacă această tragicomedie complexă a lui Buñuel ar putea fi rezumată în vreun fel, aş aminti cuvintele lui Jean-Paul Sartre, din ”Cu uşile închise”: ”Vasăzică ăsta e Infernul. N-aş fi crezut niciodată... Vă aduceţi aminte: pucioasa, rugul, smoala. Ah, ce glumă! Nu-i nevoie de flăcări şi de smoală, infernul sunt ceilalţi”. Plecând de la un pretext pe jumătate real, pe jumătate fantastic, regizorul spaniol abordează una dintre temele sale favorite: moravurile decadente şi nimicnicia umană, într-un mod extrem de original. ”Capcana” în care sunt prinşi cei care participă la reuniune este întinsă de ei înşişi, numai că nu conştientizează acest lucru. Sunt invocate, pe rând, forţele luminii şi ale întunericului pentru ”a sparge blestemul”, numai că blestemul rezida în însăşi condiţia umană şi mai ales în laşitatea specifică omului de a nu se lupta cu sine însuşi şi de a arunca vina pe celălalt. Absurdul din scenariul filmului lui Buñuel atinge apogeul atunci când o doamnă este agresată doar pentru că celorlalţi nu le plăcea cum îşi piaptănă părul sau când doctorul, după ce le spune celorlalţi adevărul despre ei înşişi, este cât pe-aci să fie linşat. Comicul replicilor şi al situaţiilor este evident, însă alunecă rapid în dramă. Haos, decădere, aberaţie, promiscuitate... Toate sub masca ”înaltei societăţi”!. Finalul, în care cei rămaşi captivi în încăpere (şi în plasa propriilor vicii) reuşesc să se elibereze după ce restabilesc identic poziţiile din scena iniţială, dar şi incapacitatea de a duce gestul mai departe atunci când ajung în biserică spune totul despre viziunea regizorului spaniol despre evoluţie şi autoperfecţionare, atât de dificile când vine vorba despre rasa umană, şi ar putea trimite chiar la metempsihoză (repetarea unei situaţii până când ”participanţii” înţeleg lecţia vieţii). Un film remarcabil, obligatoriu de văzut şi care are o morală aparte.
lili22
pe 09 Mai 2017 00:17
L-am urmarit cu sufletul la gura, regizorul se pricepe sa creeze o stare de tensiune, intri in panica si nu intelegi cum de oamenii aceia au ajuns in asemenea hal.Finalul e extraordinar, nici in biserica nu scapi.
Stephen2D
pe 06 Februarie 2016 20:07
Ei bine, am început să mă uit la film, dar apoi am rămas blocat în scaun și n-am mai putut ieși...
kakapo
pe 31 Ianuarie 2015 09:25
...un film in care regizorul, in ciuda educatiei religioase primite, se joaca de-a Dumnezeu cu personajele sale, alese din randul persoanelor bogate; pentru a stigmatiza burghezia, nu intamplator actiunea este plasata intr-un spatiu inchis, pe care nimeni nu-l poate parasi, ajungand la un moment dat ca acestia sa se incaiere, sa nu mai suporte convietuirea cu apropiatii, sa manance a doua zi dimineata ce a mai ramas de la masa de seara, sa se hidrateze consumand apa ramasa in tevile instalatiei casei; lipsa confortului fizic si psihic cu care erau obisnuiti, facandu-i astfel sa-si exacerbeze pornirile agresive la inceput in casa; regizorul plaseaza burghezia intr-o lume inchistata in propriile rautati, tabieturi, porniri agresive, lume pe care nu o pot parasi, nici in casa, ulterior in biserica, nici mai tarziu...filmul lui Buñuel este asemeni unui pamflet, indreptat impotriva celor bogati, care nu vor putea privi niciodata dincolo de 'eticheta' clasei sociale din care fac parte...
cosmin_kedii
pe 24 August 2013 09:05
Cu siguranta un film bun, care critică, printre altele, spiritul gregar și ipocrizia clasei superioare
Iulidesprefilme
pe 18 Iunie 2013 20:01
Încă un film al regizorului Luis Bunuel care dă de gândit...
Bibi_TM
pe 11 Mai 2013 07:15
Scena din timpul cinei, in care apar un urs si doua oi s-a bazat pe un incident real, la o petrecere la care Buñuel a participat în New York.
Titlul filmului a fost ''imprumutat'' de la un prieten de-al lui Buñuel, José Bergamin, care a scris o piesă cu acest titlu, dar niciodată nu a terminat-o. Când Buñuel a vrut să puna acest titlu filmului său, el a cerut prietenului sau sa cedeze drepturile, dar el a răspuns că nu era nici o problemă, pentru că titlul a fost luat din Biblie din Cartea Apocalipsei.
Luis Buñuel a considerat acest film ca fiind un esec. El a facut aceasta afirmatie in public si a mai adaugat ca daca pelicula ar fi fost realizata mai tarziu, la Paris, ar fi mers cu scenariul la extrem ... la canibalism.
Acest film a fost interzis in Uniunea Sovietica deoarece ideea ca oamenilor nu li se permite sa ''iasa din partid'' a fost considerata jignitoare si anti guvernamentala.
stalex
pe 15 Ianuarie 2013 15:28
"Iesiti din impas cat timp mai puteti" le spune Bunuel mult-detestatilor burghezi. Un film simplu si cu o morala simpla, care reflecta perfect ideile sociale ale regizorului. Mi-a placut scena de final, cu anticiparea unui impas al bisericii, mult mai serios decat acela al grupului de burghezi - mieii care asteapta sa fie sacrificati sunt mult mai multi, iar curiosii nu mai asteapta pasiv, ci se incaiera zdravan. Nu sunt de acord in general cu radicalismul lui Bunuel, dar filmele lui sigur merita vazute, si pana intr-un punct nu poti sa nu-i dai macar un pic dreptate.
pe 15 Ianuarie 2013 01:40
[...] cu aceste constructe colective, Buñuel expune magistral in El Ángel Exterminador fragilitatea personei sociale și cât de dependentă e în realitate de confortul [...]
aayana
pe 12 Februarie 2011 14:42
Cine se aseamănă, se adună - vorbă din popor. Dar cine nu se aseamănă, este dat la o parte, nu are acces în cercurile închise. El angel exterminador este o parabolă reușită despre burghezie și superficialitate. Poftit la cină, un grup de oameni descoperă că nu poate ieși dintr-o cameră. După câteva zile de stat împreună, oamenii uită de politețuri și orice urmă de deminitate dispare. Bunuel spune că nu trebuie căutat un răspuns rațional pentru acest film. Este ca și cum ai încerca să explici un poem.
SoricicaMov
pe 28 Martie 2010 00:55
Indreptat cu dezinvoltura si precizie impotriva burgheziei, bigotismului si autoritatilor, Ingerul exterminator isi executa cu acuratete misiunea, proiectandu-ne cu mult umor negru si metafore intunecate, capcana misterioasa in care cad atat frivolii reprezentanti ai clasei sociale favorizate cat si habotnicii comunitatii catolice datorita obtuzitatii in gandire si viziune a acestora, pe care Bunuel o vede ca reala piedica in calea progresului umanitatii.
pe 15 Noiembrie 2004 21:23
meserie curata.nu am cuvinte sa descriu aceasta capodopera a lui bunuel.efectiv perfecta.a must see.
Titlul filmului a fost ''imprumutat'' de la un prieten de-al lui Buñuel, José Bergamin, care a scris o piesă cu acest titlu, dar niciodată nu a terminat-o. Când Buñuel a vrut să puna acest titlu filmului său, el a cerut prietenului sau sa cedeze drepturile, dar el a răspuns că nu era nici o problemă, pentru că titlul a fost luat din Biblie din Cartea Apocalipsei.
Luis Buñuel a considerat acest film ca fiind un esec. El a facut aceasta afirmatie in public si a mai adaugat ca daca pelicula ar fi fost realizata mai tarziu, la Paris, ar fi mers cu scenariul la extrem ... la canibalism.
Acest film a fost interzis in Uniunea Sovietica deoarece ideea ca oamenilor nu li se permite sa ''iasa din partid'' a fost considerata jignitoare si anti guvernamentala.