Sinopsis
În 1912, în Buenos Aires, o serie de crime bestiale, ale căror victime sunt minori, îi cutremură pe localnici. Mateo, un băiat care locuiește doar cu mama lui în condiții modeste, are viziuni în care îi apar crimele ce vor avea loc. Acest lucru ajunge în curând și la urechile poliției locale, care bănuiește că Mateo îl cunoaște pe criminal sau chiar e implicat direct în crime. Cercetările polițiștilor îi conduc mai întâi la un fotograf care se ocupă cu pornografia infantilă, iar atunci când acesta e găsit mort în propria-i locuință, oamenii cred că străzile orașului sunt din nou sigure pentru copiii lor. Însă seria crimelor reîncepe în scurt timp.