Părerea criticului
The Secret in Their Eyes are în centru o echipă de procurori argentinieni, angrenaţi în urmărirea unui criminal timp de 25 de ani. Regizorul Juan Jose Campanella (Same Love, Same Rain, Son of the Bride) e unul dintre cei mai prolifici povestitori din Argentina. Cu experienţa a 16 episoade din Law and Order, a fost deschis către perspectiva unui thriller despre sistemuljudiciar argentinian, între sentinţele judecătoreşti şi polemicile unor avocaţi precum Benjamin Esposito (Ricardo Darin) şi prietenul său cel mai bun - alcoolicul Pablo (Guillermo Francella). Într-o zi a anului 1985, Irene Menendez Hastings (Soledad Villamil), o judecătoare proaspăt intrată în sistem, îşi face apariţia. O prezenţă sofisticată, cu o diploma la Universitatea Cornell şi cu o familie sus-pusă, tânăra atrage pe loc atenţia lui Benjamin. Iubirea lui secretă pentru Irene, în pofida unei diferenţe nerostite de clasă socială, e sursa unei tensiuni care se păstrează pe tot parcursul filmului.
Peste 25 de ani, Benjamin e un pensionar cu părul alb care se hotărăşte să scrie un roman despre un caz înfricoşător, care nu-i iese din minte - violarea, apoi uciderea cu sânge rece a tinerei profesoare Liliana Colotto Morales. Soţul acesteia şi-a petrecut un an în gară - doar, doar îl va vedeape criminal, despre care se ştia că face naveta cu trenul. Benjamin Esposito o vizitează pe Irene, acum magistrat şef, pentru a-i afla părerea şi pentru a readuce cazul în lumină. Aşadar, flashback în anii '80, pe momentul violului şi crimei asupra tinerei de 23 de ani, măritate cu un tăcut funcţionar de bancă (Pablo Rago). Poliţia arestează doi muncitori şi, prin bătăi, încearcă să-i facă să recunoască ei fapta. În schimb, Benjamin, scârbit de astfel de proceduri, dă pe cont propriu de urma criminalului şi - după urmărire spectaculoasă pe un stadion de fotbal - reuşeşte să-l aresteze. Ceea ce, din nefericire, este doar începutul unui coşmar judiciar: asasinul proaspăt băgat la închisoare (Isidoro Gomez jucat, în notă cinică, de către Javier Godino) este recrutat de poliţia politică argentiniană pentru treburile murdare. Satira politică a filmului referitoare la anii de dictatură rămâne subtilă, niciodată evidentă - dar există, fiind o prezenţă necesară într-un film în care supratema e justiţia.
Distribuţia este excelentă, centrată pe Ricardo Darin, în două ipostaze: un om în floarea vârstei, frustrat de eşecul acţiunilor sale şi în acelaşi timp incapabil să-şi împlinească viaţa personală, şi un om în vârstă care - privind înapoi - analizează ce anume nu a mers bine. Să fi fost membrii Academiei - care au decernat in 2010 Oscarul pentru Cel mai bun film străin acestei producții - preponderent persoane nostalgice? Trecute de o anumită vârstă, aflate la momentul evaluării retrospective a propriilor vieţi?
Soledad Villamil, actriţa din Same Love, Same Rain/El mismo amor, la misma lluvia (Darin joacă la rândul lui în acest film), interpretează cu succes rolul femeii iubite: isteaţă, rapidă şi curajoasă, reuşeşte de-a lungul filmului să iasă din cercul ei social strâmt în care s-a obişnuit şi să-şi mărturisească iubirea.
Acel „Trebuie să vezi ochii aceia... exprimă dragostea pură" cu care începeam articolul este un îndemn adresat de Benjamin Esposito (Ricardo Darin) colegei şi iubitei secrete Irene Menendez Hastings, referindu-se la ce a descoperit în privirea lui Ricardo Morales, funcţionarul de bancă a cărui soţie a fost violată şi omorâtă. Acea privire îl bântuie pe avocat timp de 25 de ani. Cât priveşte montajul, formula aleasă de Campanella este jonglarea cu ordinea cronologică.
Peste 25 de ani, Benjamin e un pensionar cu părul alb care se hotărăşte să scrie un roman despre un caz înfricoşător, care nu-i iese din minte - violarea, apoi uciderea cu sânge rece a tinerei profesoare Liliana Colotto Morales. Soţul acesteia şi-a petrecut un an în gară - doar, doar îl va vedeape criminal, despre care se ştia că face naveta cu trenul. Benjamin Esposito o vizitează pe Irene, acum magistrat şef, pentru a-i afla părerea şi pentru a readuce cazul în lumină. Aşadar, flashback în anii '80, pe momentul violului şi crimei asupra tinerei de 23 de ani, măritate cu un tăcut funcţionar de bancă (Pablo Rago). Poliţia arestează doi muncitori şi, prin bătăi, încearcă să-i facă să recunoască ei fapta. În schimb, Benjamin, scârbit de astfel de proceduri, dă pe cont propriu de urma criminalului şi - după urmărire spectaculoasă pe un stadion de fotbal - reuşeşte să-l aresteze. Ceea ce, din nefericire, este doar începutul unui coşmar judiciar: asasinul proaspăt băgat la închisoare (Isidoro Gomez jucat, în notă cinică, de către Javier Godino) este recrutat de poliţia politică argentiniană pentru treburile murdare. Satira politică a filmului referitoare la anii de dictatură rămâne subtilă, niciodată evidentă - dar există, fiind o prezenţă necesară într-un film în care supratema e justiţia.
Distribuţia este excelentă, centrată pe Ricardo Darin, în două ipostaze: un om în floarea vârstei, frustrat de eşecul acţiunilor sale şi în acelaşi timp incapabil să-şi împlinească viaţa personală, şi un om în vârstă care - privind înapoi - analizează ce anume nu a mers bine. Să fi fost membrii Academiei - care au decernat in 2010 Oscarul pentru Cel mai bun film străin acestei producții - preponderent persoane nostalgice? Trecute de o anumită vârstă, aflate la momentul evaluării retrospective a propriilor vieţi?
Soledad Villamil, actriţa din Same Love, Same Rain/El mismo amor, la misma lluvia (Darin joacă la rândul lui în acest film), interpretează cu succes rolul femeii iubite: isteaţă, rapidă şi curajoasă, reuşeşte de-a lungul filmului să iasă din cercul ei social strâmt în care s-a obişnuit şi să-şi mărturisească iubirea.
Acel „Trebuie să vezi ochii aceia... exprimă dragostea pură" cu care începeam articolul este un îndemn adresat de Benjamin Esposito (Ricardo Darin) colegei şi iubitei secrete Irene Menendez Hastings, referindu-se la ce a descoperit în privirea lui Ricardo Morales, funcţionarul de bancă a cărui soţie a fost violată şi omorâtă. Acea privire îl bântuie pe avocat timp de 25 de ani. Cât priveşte montajul, formula aleasă de Campanella este jonglarea cu ordinea cronologică.
