Părerea criticului
The System of Dr. Tarr and Prof. Fether este sursa de inspiraţie a scenariului lui Joseph Gangemi, iar Kate Beckinsale o joacă pe Eliza, o aristocrată britanică, spitalizată pentru o boală descrisă, în 1899, ca „isterie". Un tânăr medic, Newgate (Jim Sturgess) asistă la umilirea acesteia la o conferinţă organizată de către un medic brutal (Brendan Gleeson), şi se hotărăşte să o salveze din spitalul unde este tratată cu sadism. Atunci când Newgate soseşte la spital, este surprins să o vadă pe Eliza vindecată şi ea însăşi conducând spitalul, alături de misteriosul Silas Lamb (Ben Kingsley). Între timp, Dr. Salt (Michael Caine) este închis în subsol, el susţinând că nebunii sunt cei care conduc azilul. Totuşi, acelaşi Dr. Salt, avea nişte metode terapeutice atât de brutale încât ne întrebăm dacă nu cumva el era, de fapt, nebunul.
„O poveste de groază în stil gotic, plasată la o instituţie psihiatrică, oferă un umor negru prin jocul lui Ben Kingsley, Kate Beckinsale şi Jim Sturgess. Stonehearst Asylum, adaptarea lui Brad Anderson după o poveste de Edgar Allan Poe, are fără îndoială o premisă absurdă. Însă, odată aceasta acceptată, filmul are multe de oferit. Anderson (The Call) şi scenaristul Joe Gangemi iau povestea iniţială şi o amplifică, adăugându-i revelaţii teatrale şi atmosferă. În plus, adaugă ceva important: o doză de compasiune profundă, care face ca la final omenia, nu groaza, să îşi lase amprenta asupra publicului”, scrie New York Daily News.
Pe de altă parte, publicaţia Movie Chambers notează: „Dacă vă plac filmele de epocă cu personaje psihopate, cu actori foarte buni şi cu atmosferă, Stonehearst Asylum nu e cel mai rău loc pentru o incursiune”. Film Journal International scrie: „Chiar dacă filmului îi lipseşte umorul macabru al poveştii iniţiale, el totuşi reuşeşte bine să reconstituie ororile tratamentelor epocii victoriene”. Dailyfilmfix.com e de părere că Eliya Graves este „un film de groază de modă veche, având o distribuţie de prima mână. Stonehearst Asylum al regizorului Brad Anderson este un amestec reuşit între American Horror Story şi Downton Abbey. Deşi nu este în sine un horror, filmul are elemente ale genului, fiind o poveste bine realizată şi bine jucată care îşi poate găsi publicul printre cei care caută o poveste de groază altfel decât cu grămezi de cadavre de adolescenţi”.
Los Angeles Times scrie că „Ceea ce sperie în film este spaima de a fi sechestrat într-un azil, la discreţia tratamentelor barbare folosite pe vremuri pentru a trata bolile psihice. Totuşi, această teamă nu reuşeşte să domine. Este surprinzător dacă ţinem cont de jocul cu mintea spectatorilor pe care l-a reuşit Brad Anderson în The Machinist, thriller-ul din 2004 în care un Christian Bale emaciat joacă rolul unui muncitor care îşi pierde capacitatea de a dormi şi,încet, îşi pierde minţile, iar Anderson face tensiunea să crească până în momentul în care nervii publicului cedează. Aparent, Anderson pare să aibă toate ingredientele pentru un film psihologic suprarealist. Însă senzaţia de frică nu reuşeşte să se lase cu totul transmisă în Eliza Graves”.
„O poveste de groază în stil gotic, plasată la o instituţie psihiatrică, oferă un umor negru prin jocul lui Ben Kingsley, Kate Beckinsale şi Jim Sturgess. Stonehearst Asylum, adaptarea lui Brad Anderson după o poveste de Edgar Allan Poe, are fără îndoială o premisă absurdă. Însă, odată aceasta acceptată, filmul are multe de oferit. Anderson (The Call) şi scenaristul Joe Gangemi iau povestea iniţială şi o amplifică, adăugându-i revelaţii teatrale şi atmosferă. În plus, adaugă ceva important: o doză de compasiune profundă, care face ca la final omenia, nu groaza, să îşi lase amprenta asupra publicului”, scrie New York Daily News.
Pe de altă parte, publicaţia Movie Chambers notează: „Dacă vă plac filmele de epocă cu personaje psihopate, cu actori foarte buni şi cu atmosferă, Stonehearst Asylum nu e cel mai rău loc pentru o incursiune”. Film Journal International scrie: „Chiar dacă filmului îi lipseşte umorul macabru al poveştii iniţiale, el totuşi reuşeşte bine să reconstituie ororile tratamentelor epocii victoriene”. Dailyfilmfix.com e de părere că Eliya Graves este „un film de groază de modă veche, având o distribuţie de prima mână. Stonehearst Asylum al regizorului Brad Anderson este un amestec reuşit între American Horror Story şi Downton Abbey. Deşi nu este în sine un horror, filmul are elemente ale genului, fiind o poveste bine realizată şi bine jucată care îşi poate găsi publicul printre cei care caută o poveste de groază altfel decât cu grămezi de cadavre de adolescenţi”.
Los Angeles Times scrie că „Ceea ce sperie în film este spaima de a fi sechestrat într-un azil, la discreţia tratamentelor barbare folosite pe vremuri pentru a trata bolile psihice. Totuşi, această teamă nu reuşeşte să domine. Este surprinzător dacă ţinem cont de jocul cu mintea spectatorilor pe care l-a reuşit Brad Anderson în The Machinist, thriller-ul din 2004 în care un Christian Bale emaciat joacă rolul unui muncitor care îşi pierde capacitatea de a dormi şi,încet, îşi pierde minţile, iar Anderson face tensiunea să crească până în momentul în care nervii publicului cedează. Aparent, Anderson pare să aibă toate ingredientele pentru un film psihologic suprarealist. Însă senzaţia de frică nu reuşeşte să se lase cu totul transmisă în Eliza Graves”.
