Părerea criticului
Neill Blomkamp s-a transformat într-una din cele mai frumoase poveşti de succes de la Hollywood după ce District 9 a devenit un hit al anului 2009. Regizorul şi scenaristul avea pe atunci doar 30 de ani şi devenea favoritul marilor studiouri, care s-au bătut pe ochiul şi flerul său, încercând să-l prindă în mreje pentru următorul proiect. Rezultatul a trei ani de muncă şi multă vreme unul dintre cele mai misterioase proiecte în dezvoltare la Hollywood, Elysium se lansează vineri pe marile ecrane din ţară, iar Cinemagia îţi spune în rândurile de mai jos la ce să te aştepţi de la lungmetrajul cu Matt Damon şi Jodie Foster în rolurile principale.
În primul rând, filmul a costat 90 de milioane de dolari şi din punctul de vedere al aspectului merită toţi banii. Aventura îl are în centrul atenţiei pe Max (Damon), un muncitor din 2154 care trebuie să ajungă pe Elysium, o staţie spaţială unde cei bogaţi pot duce o viaţă fără griji în timp ce Terra se stinge din cauza epuizării resurselor, după ce este iradiat mortal. Max are doar cinci zile la dispoziţie pentru a ajunge pe Elysium, habitat beneficiar al unui sistem de sănătate ce poate vindeca orice boală, iar iniţiativa sa îl va expune direct eforturilor guvernatorului Delacourt (Jodie Foster), gata de orice pentru a se convinge ca numai cine merită are acces în imaculata staţie spaţială.
Născut în Johannesburg în 1979, Neill Blomkamp ştie foarte bine cum stau lucrurile cu segregarea socială. A folosit experienţe din trecut pentru satira sa District 9, în care extratereştrii naufragiaţi în Africa de Sud şi obligaţi să trăiască într-un ghetou din Johannesburg pot fi lesne asemănaţi cu populaţia de culoare din ţara africană. În Elysium, Blomkamp pare a sugera că diferenţele dintre clasele sociale se vor acutiza în viitor, căci nu există comparaţie între luxul de pe staţia spaţială şi insalubrele mahalale de pe Terra, unde oamenii îşi pun încontinuu viaţa în pericol pentru a avea ce pune familiei pe masă.
Ceea ce District 9 nu avea, şi anume efecte speciale şi decoruri somptuoase, Elysium oferă cu prisosinţă. Habitatul arată superb şi o mulţime din asepticele sale spaţii vor fi aruncate în aer o dată ce Max pune piciorul pe suprafaţa sa curbă. Cum guvernatorul Delacourt încearcă să-l ucidă încă de când eroul nici măcar n-a plecat de pe Terra şi-l trimite în misiune pe dezlănţuitul mercenar Kruger (Sharlto Copley), Neill Blomkamp are tot ce-i trebuie în scenariu pentru a arunca pe ecran lupte corp la corp, dar şi confruntări cu nave spaţiale şi schimburi de focuri între oameni şi roboţi, insensibilii şi eficienţii poliţişti ai viitorului.
Din păcate unde District 9 devenea relevant social, Elysium preferă să joace cartea blockbusterului cu reţetă. La sfârşit noi am rămas cu impresia unui alt SF cu buget mare bine făcut, dar care nu aduce ceva nou, prin subiect, efecte speciale sau interpretare. Deşi nimeni nu se va plictisi pe durata celor 109 minute, scenariul nu depăşeşte nivelul atâtor altor filme cu eroi fără voie nevoiţi să lupte de unii singuri împotriva unui adversar ce-i depăşeşte numeric şi tehnologic. Ultima parte a lui Elysium, deşi cea mai spectaculoasă din punctul de vedere al efectelor este şi cea mai previzibilă, lăsând impresia că încă un talent regizoral a fost reambalat în patul lui Procust al Hollywood-ului pentru a furniza un nou produs de consum pentru publicul ce poate aprecia doar producţii deja familiare.
În orice caz, Elysium rămâne o idee foarte bună de petrecut aproape două ore la cinema, mai ales că 2013 nu s-a lăudat deloc cu SF-uri ieşite din comun. Filmul se lansează şi pe ecranul IMAX.
În primul rând, filmul a costat 90 de milioane de dolari şi din punctul de vedere al aspectului merită toţi banii. Aventura îl are în centrul atenţiei pe Max (Damon), un muncitor din 2154 care trebuie să ajungă pe Elysium, o staţie spaţială unde cei bogaţi pot duce o viaţă fără griji în timp ce Terra se stinge din cauza epuizării resurselor, după ce este iradiat mortal. Max are doar cinci zile la dispoziţie pentru a ajunge pe Elysium, habitat beneficiar al unui sistem de sănătate ce poate vindeca orice boală, iar iniţiativa sa îl va expune direct eforturilor guvernatorului Delacourt (Jodie Foster), gata de orice pentru a se convinge ca numai cine merită are acces în imaculata staţie spaţială.
Născut în Johannesburg în 1979, Neill Blomkamp ştie foarte bine cum stau lucrurile cu segregarea socială. A folosit experienţe din trecut pentru satira sa District 9, în care extratereştrii naufragiaţi în Africa de Sud şi obligaţi să trăiască într-un ghetou din Johannesburg pot fi lesne asemănaţi cu populaţia de culoare din ţara africană. În Elysium, Blomkamp pare a sugera că diferenţele dintre clasele sociale se vor acutiza în viitor, căci nu există comparaţie între luxul de pe staţia spaţială şi insalubrele mahalale de pe Terra, unde oamenii îşi pun încontinuu viaţa în pericol pentru a avea ce pune familiei pe masă.
Ceea ce District 9 nu avea, şi anume efecte speciale şi decoruri somptuoase, Elysium oferă cu prisosinţă. Habitatul arată superb şi o mulţime din asepticele sale spaţii vor fi aruncate în aer o dată ce Max pune piciorul pe suprafaţa sa curbă. Cum guvernatorul Delacourt încearcă să-l ucidă încă de când eroul nici măcar n-a plecat de pe Terra şi-l trimite în misiune pe dezlănţuitul mercenar Kruger (Sharlto Copley), Neill Blomkamp are tot ce-i trebuie în scenariu pentru a arunca pe ecran lupte corp la corp, dar şi confruntări cu nave spaţiale şi schimburi de focuri între oameni şi roboţi, insensibilii şi eficienţii poliţişti ai viitorului.
Din păcate unde District 9 devenea relevant social, Elysium preferă să joace cartea blockbusterului cu reţetă. La sfârşit noi am rămas cu impresia unui alt SF cu buget mare bine făcut, dar care nu aduce ceva nou, prin subiect, efecte speciale sau interpretare. Deşi nimeni nu se va plictisi pe durata celor 109 minute, scenariul nu depăşeşte nivelul atâtor altor filme cu eroi fără voie nevoiţi să lupte de unii singuri împotriva unui adversar ce-i depăşeşte numeric şi tehnologic. Ultima parte a lui Elysium, deşi cea mai spectaculoasă din punctul de vedere al efectelor este şi cea mai previzibilă, lăsând impresia că încă un talent regizoral a fost reambalat în patul lui Procust al Hollywood-ului pentru a furniza un nou produs de consum pentru publicul ce poate aprecia doar producţii deja familiare.
În orice caz, Elysium rămâne o idee foarte bună de petrecut aproape două ore la cinema, mai ales că 2013 nu s-a lăudat deloc cu SF-uri ieşite din comun. Filmul se lansează şi pe ecranul IMAX.
