Comentarii Comentează
  • user-60f2feff7f352
    pe 04 Septembrie 2022 16:34
    Film istoric, după un roman.
    Femeile își iubesc mai târziu prietenul (potrivit, sau nepotrivit, pe care vrea să-l schimbe în bine).

    D.A.N.
  • benhack
    pe 26 Martie 2021 22:13
    Din suitele de filme Emma nu e cea mai buna dar nici cea mai rea. Cam mici notele , eu i am dat 8, mai ales pt costume, peisaje, încadrare local istorică , jocul Anyei în rolul Emmei și desigur pt inegalabilă Jane Austen. Ca o remarcă am văzut cel puțin 3 variante. Desigur dacă cunoști subiectul apreciezi și celelalte elemente ale filmului regie, scenariu, costume, interpretare și chiar și umorul.
  • El_KaPpa
    pe 11 Octombrie 2020 14:37
    Sunt putine filme dupa Jane Austen care pot spune ca mi-au placut, dar parca niciunul nu a fost atat de enervant si plictisitor ca acesta. Decorul si costumele sunt singurele lucruri care au primit aprecierea mea. Personajele mi s-au parut enervante si plictisitoare la fel ca si actorii care le-au interpretat in frunte cu Anya Taylor-Joy, iar tonul asta de parodie a tinut departe orice urma de sentiment si de implicare emotionala. Nici macar pe partea comica nu a functionat, umorul fiind si banal si slab livrat.
  • wannafly
    pe 21 Iulie 2020 16:12
    Slab. E mai degrabă o parodie la adresa scenariului. Jocul actorilor slab, fără profunzime, scenariul decupat și îmârligat, încât se pierde sensul și mesajul. De văzut cealaltă variantă pt a înțelege.
  • jonny17
    pe 17 Mai 2020 17:15
    Finuț, superb, nu cred să fi văzut un alt film atât de plin de rafinament, de emoții de greșeli,.. de viață. Britanicii știu face filme de o înaltă ținută, regina înca îi inspira. E, nu sunt nici ei perfecți, dau vina pe țigani pt tot ce e rău, credeam că numai noi avem boala asta.
  • dorinagoilean70
    pe 09 Mai 2020 11:57
    O incursiune in inalta societate aristocratica englezeasca din sec XVII  cu tot ce tine de aspectele ei: arta, muzica, dialoguri rafinate, dupa binecunoscutul roman Emma.
    Am savurat decorurile, peisajele, costumele, si mai ales replicile fine cum numai lorzii englezi o fac in stilul lor. Ei, nobilii, sunt cei privilegiati care au dezvoltat arta in toate formele ei. Recomand pentru cei care sunt o fire romantica. Soundtrackul te face sa vibrezi ( ex Mr' Turner's Waltz - in momentul in care Emma il descopera pe cel care il iubeste cu adevarat - nu spun cine, ca nu vreau sa divulg...se pierde farmecul)
    Asemanator cu ,,Fiicele doctorului March".
  • adiks25
    pe 07 Mai 2020 16:32
    Un film foarte frumos. Pentru cine iubește romantismul, onoarea și umorul fin englezesc, filmul acesta este cât se poate de potrivit.
    Nota mea, 9 (punct)
  • lavvw
    pe 27 Aprilie 2020 19:02
    Un film frumos, placut... costume, decor, dialog. Intriga e modesta, insa e interesant si recomand pt amatorii genului.
  • adi.lazar
    pe 25 Februarie 2020 15:57
    Un film frumos, relaxant, asa cum ar trebui sa fie si vremurile din ziua de azi. Merita vazut, recomand!
  • GabrielaSirbu
    pe 25 Februarie 2020 14:27
    Cred suntem prea aspri si prea critici cu chestiuni artistice despre care nici habar nu avem…Mie mi-a placut mult filmul.
  • blackmore
    pe 19 Februarie 2020 12:23
    De departe cea mai proasta ecranizare a romanului lui Jane Austen
  • Aishor
    pe 16 Februarie 2020 22:06
    Johnny Flinn m-a impresionat cel mai mult in acest film frumos. L-am vazut si pe cel din 1996 cu Gwyneth Paltrow in rolul principal. Ambele urmaresc firul cartii si sunt la fel de bune.
  • dany6960
    pe 15 Februarie 2020 20:26
    Daca doriti sa vedeti un film de epoca cu decoruri frumoase, costume nemaipomenite, in care se danseaza si se canta, toate pe un fundal sonor perfect ales atunci v-ati ales filmul perfect. Daca insa sunteti interesati si de ce se intampla in el atunci nu e ce trebuie. Scenariul e stufos, cu multe replici facute doar la trecerea timpului, alambicat, si care are la baza o singura idee simpla de tot: cum iti gasesti dragostea.
  • Oana_S
    pe 15 Februarie 2020 20:08
    În timp ce regizoarea de Wilde nu încearcă să reinventeze materialul sursă, așa cum a făcut Gerwig cu Little Women, Emma. dovedește că o adaptare fidelă poate să vibreze cu aceeași viață ca o reinventare totală. O desfătare veselă care debordează de istețime, umor vertiginos și un romantism fermecător, Emma. iese în evidență cu o distribuție impecabilă și un decor superb. Citește mai mult:
    https://filmserial.home.blog/2020/02/14/emma-ca-o-bomboana-fondanta/