EXISTĂ O LIMITĂ A RĂBDĂRII
"Dragostea este un lucru înfricoșător."
În filmul Destul! - un thriller obsedant, de mare clasă, regizat de Michael Apted, care o are în rolul principal pe JENNIFER LOPEZ - o femeie obișnuitã, terorizată de soțul ei posesiv, este nevoită să intre în luptă contra lui. Într-un război psihologic al nervilor și al curajului, ea se transformă într-o neașteptată eroină: o mamă devenită războinic, dorind să meargă până la capăt pentru siguranța fetiței sale.
Lopez o interpretează pe Slim, o femeie muncitoare care crede că a întâlnit bărbatul perfect în Mitch (BILLY CAMPBELL), un om de afaceri bogat și atrăgător. Ei încep o viață idilică împreună în suburbii, însă după nașterea fiicei lor Grace, Slim descoperă că Mitch mai are o față - un alter ego întunecat și sufocant care transformă încrederea, dragostea și liniștea conjugală în teroare și amenințare. Temându-se pentru fiica ei, Slim încearcă să scape mariajului, însă Mitch o urmărește tot timpul. Ea își schimbă numele, înfățișarea, identitatea și se ascunde, numai pentru a fi urmărită din nou. Nimeni nu o poate ajuta, nici prietenii ei și nici poliția însăși. Însă lui Slim i-a ajuns atâta frică și alergătură.
Destul! este regizat de MICHAEL APTED (The World is not Enough - Lumea e prea mică, Gorillas in the Mist, Coal Miner’s Daughter, Enigma) după un scenariu original de NICHOLAS KAZAN. Din distribuție fac parte următorii actori: JENNIFER LOPEZ, BILLY CAMPBELL, JULIETTE LEWIS, DAN FUTTERMAN, FRED WARD, NOAH WYLE și TESSA ALLEN. Producători sunt IRWIN WINKLER (nominalizat de patru ori la premiul Oscar și distins cu premiul Oscar) și partenerul său de la Winkler Films, ROB COWAN. Producător executiv este E. BENNETT WALSH, iar co-producător este JEANNEY KIM.