Sinopsis

Un necunoscut atacă unul din birourile CIA, aflat la subsolul unui hotel european din Bruxeles, Belgia, atacă și ucide toți agenții și paznicii aflați în încăperile subsolului, după care fură un dispozitiv special cifrat BV- C18 aflat în custodia biroului. După lovitură acesta era așteptat afară de alți indivizi care preiau dispozitivul și-l dău unui individ, un anume Derek Cohler, ce pare a avea legături cu una din angajatele biroului central de operațiuni al CIA.

Agentul cercetător al CIA, Logan, are probleme cu organizația la care lucra și descoperă că este radiat din toate sistemele operaționale ale agenției, biroul în care lucrase este desființat subit și toate lucrurile date dispărute. Biroul operațional de cercetări de la Bruxeles în care Logan lucrase părea că nici nu ar fi existat. El merge împreună cu fiica sa Amy, o tânără rebelă căreia-i făcea plăcere să-și pună tatăl în dificultate, la sediul central al companiei Halgate Group din Bruxeles și încearcă să vorbească despre problemele sale cu aceștia, dar află cu stupoare că nici măcar nu-i recunoșteau existența. Încearcă cu ajutorul unui telefon să le arate acestora legăturile sale de afaceri anterioare cu compania, dar telefonul și toate conversațiile sale fuseseră șterse.

Un individ înarmat îi răpește pe Logan și pe fiica sa dintr-o bancă și sub amenințarea armei încearcă să-i scoată din oraș. Răpitorul încearcă s-o împuște pe Amy, dar Logan îl ucide pe acesta după ce mașina în care erau se răstoarnă. Accidentul este observat de un echipaj al poliției ce trecea din întâmplare pe acolo și cei doi sunt dați în urmărire. Logan reușește să pună mâna pe un plic ce se afla în gara Antwerpen Central și începe propria investigație spre elucidarea misterului. Amy află îngrozită că tatăl ei nu era cine pretindea că este și oamenii încep să moară în jurul ei.