Sinopsis

Având acțiunea plasată în New York-ul anilor '80, Eric este un thriller semnat de Abi Morgan, care urmărește căutarea disperată a unui tată al cărui fiu de numai nouă ani dispare într-o dimineață, în timp ce se află în drum spre școală. Vincent, unul dintre cei mai cunoscuți păpușari din New York și creator al popularului serial pentru copii intitulat Good Day Sunshine, se chinuie să facă față după dispariția fiului său, Edgar, și este din ce în ce mai tulburat și instabil. Stăpânit de sentimente de vinovăție și dispreț față de propria persoană în urma dispariției lui Edgar, Vincent se agață de desenele fiului său, care înfățișează o marionetă sub forma unui monstru albastru pe nume Eric. Vincent este convins că, dacă ar putea face în așa fel încât Eric să apară la televizor, Edgar s-ar întoarce acasă. Pe măsură ce comportamentul său tot mai distructiv nu face decât să-i îndepărteze pe membrii familiei, colegii de serviciu și detectivii care încearcă să-l ajute, lui Vincent nu-i mai rămâne decât Eric, o iluzie izvorâtă din necesitate, care îi devine singurul aliat în încercarea de a-și aduce fiul acasă.