Părerea criticului
Benicio Del Toro, Paul Dano, Patricia Arquette şi David Morse. Unii au dispărut din atenţie în ultima vreme, dar îţi garantăm că vrei să-i vezi pe toţi în mini-seria Escape at Dannemora/Evadare din Dannemora, regizată de Ben Stiller (care uneori este mult mai bun ca regizor decât ca actor) şi bazată pe o evadare spectaculoasă ce a ţinut prima pagină a ziarelor acum câţiva ani în SUA. Un serial care se concentrează mai mult pe dezvoltarea personajelor şi pe motivaţiile lor, Escape at Dannemora nu o să-ţi ia ochii cu secvenţele de acţiune, dar cu siguranţă te va convinge cu interpretările foarte bune. Serialul este disponibil în România pe platforma HBO Go.
Încă din primele minute avem parte de o dublă reîntâlnire: Patricia Arquette, acum trecută de 50 de ani şi cu vreo 20 de kilograme mai mult decât o ştiam, şi Bonnie Hunt, pe vremuri foarte îndrăgită de familii datorită francizelor Beethoven şi Cheaper by the Dozen. Arquette este Tilly Mitchell, angajată a închisorii Dannemora şi bănuită de complicitate la evadarea a doi deţinuţi periculoşi, evadare ce a pus pe jar autorităţile din mai multe state americane. Hunt este Catherine Scott, investigatoarea care ar trebui să o convingă pe Tilly să spună adevărul. Curând vedem şi punctul de vedere al deţinuţilor evadaţi, Richard Matt (Benicio Del Toro) şi David Sweat (Paul Dano).
Cel mai bine ar fi să nu cauţi pe internet informaţii despre cazul real şi să laşi scenariul scris de Brett Johnson şi Michael Tolkin să controleze ritmul în care îţi oferă informaţii. Escape at Dannemora este mai lent decât te-ai fi aşteptat de la un serial despre o evadare spectaculoasă, dar povestea nu suferă deloc din cauza momentelor aparent moarte: acestea creează contextul şi creionează psihologia personajelor, arătând de ce au acţionat într-un anume fel. Curiozitatea spectactorului este aţâţată de giganticul contrast dintre ceea ce află de la început (evadarea şi avalanşa de forţe puse în mişcare pentru a-i prinde pe deţinuţi) şi motorul anecdotic al poveştii, adică o aventură sexuală a lui Tilly, supraveghetoarea atelierului de croitorie al închisorii, şi Sweat, deţinut şi şef de tură al respectivului atelier.
Ce reuşeşte foarte bine serialul este să prezinte gigantica diferenţă dintre lege şi aplicarea ei. Sau cum alunecăm de la o faptă admisibilă la una inadmisibilă. Cum un gest i nterpretabil se repetă şi, prin acumulare, devine o fărădelege. Cum se ajunge de la o vorbă bună adresată unui deţinut la o partidă de sex în depozitul atelierului. Sau cum o favoare se transformă într-o prietenie şi cât de diferit poate fi un regulament al unei închisori de practica propriu-zisă. Şi aici străluceşte David Morse, interpretul gardianului Gene Palmer, care leagă o prietenie cu deţinutul Matt, o favoare a primului sădind în mintea celui de-al doilea planul evadării.
Faptul că scenariul nu caută deloc senzaţionalul transformă Escape at Dannemora într-un studiu psihologic neaşteptat de matur pentru un gen care de multe ori preferă adrenalina analizei. Poate că pe unii spectatori ritmul îi va dezamăgi, dar interpretările excelente şi naturaleţea abordării fac ca serialul Showtime să devină un candidat extrem de puternic la premiile de televiziune de la anul. Este foarte convingător şi modul cum serialul analizează ideea de putere şi echilibrul de forţe dintre două persoane din care una pare a avea puterea deplină, iar cealaltă nicio putere.
Încă din primele minute avem parte de o dublă reîntâlnire: Patricia Arquette, acum trecută de 50 de ani şi cu vreo 20 de kilograme mai mult decât o ştiam, şi Bonnie Hunt, pe vremuri foarte îndrăgită de familii datorită francizelor Beethoven şi Cheaper by the Dozen. Arquette este Tilly Mitchell, angajată a închisorii Dannemora şi bănuită de complicitate la evadarea a doi deţinuţi periculoşi, evadare ce a pus pe jar autorităţile din mai multe state americane. Hunt este Catherine Scott, investigatoarea care ar trebui să o convingă pe Tilly să spună adevărul. Curând vedem şi punctul de vedere al deţinuţilor evadaţi, Richard Matt (Benicio Del Toro) şi David Sweat (Paul Dano).
Cel mai bine ar fi să nu cauţi pe internet informaţii despre cazul real şi să laşi scenariul scris de Brett Johnson şi Michael Tolkin să controleze ritmul în care îţi oferă informaţii. Escape at Dannemora este mai lent decât te-ai fi aşteptat de la un serial despre o evadare spectaculoasă, dar povestea nu suferă deloc din cauza momentelor aparent moarte: acestea creează contextul şi creionează psihologia personajelor, arătând de ce au acţionat într-un anume fel. Curiozitatea spectactorului este aţâţată de giganticul contrast dintre ceea ce află de la început (evadarea şi avalanşa de forţe puse în mişcare pentru a-i prinde pe deţinuţi) şi motorul anecdotic al poveştii, adică o aventură sexuală a lui Tilly, supraveghetoarea atelierului de croitorie al închisorii, şi Sweat, deţinut şi şef de tură al respectivului atelier.
Ce reuşeşte foarte bine serialul este să prezinte gigantica diferenţă dintre lege şi aplicarea ei. Sau cum alunecăm de la o faptă admisibilă la una inadmisibilă. Cum un gest i nterpretabil se repetă şi, prin acumulare, devine o fărădelege. Cum se ajunge de la o vorbă bună adresată unui deţinut la o partidă de sex în depozitul atelierului. Sau cum o favoare se transformă într-o prietenie şi cât de diferit poate fi un regulament al unei închisori de practica propriu-zisă. Şi aici străluceşte David Morse, interpretul gardianului Gene Palmer, care leagă o prietenie cu deţinutul Matt, o favoare a primului sădind în mintea celui de-al doilea planul evadării.
Faptul că scenariul nu caută deloc senzaţionalul transformă Escape at Dannemora într-un studiu psihologic neaşteptat de matur pentru un gen care de multe ori preferă adrenalina analizei. Poate că pe unii spectatori ritmul îi va dezamăgi, dar interpretările excelente şi naturaleţea abordării fac ca serialul Showtime să devină un candidat extrem de puternic la premiile de televiziune de la anul. Este foarte convingător şi modul cum serialul analizează ideea de putere şi echilibrul de forţe dintre două persoane din care una pare a avea puterea deplină, iar cealaltă nicio putere.
