Un film albnegru si partial color de Trier cu Barbara Sukowa in rol principal, merita vazut....
cosmin742000
pe 02 Decembrie 2017 17:29
O alta mizerie a " maestrului" Lars von Trier unul din regizorii care nu isi intelege filmele , asa cum William Faulkner nu isi intelege cartile
cosmin_kedii
pe 03 Aprilie 2013 12:32
acest film este uimitor, este o capodoperă. Lars von Trier face aici o lucrare, în formă perfectă
Blu3sky
pe 04 August 2010 16:32
am crezut ca va fi ceva spectaculos la inceput. chiar nu vazusem pana acum un film cu efectele avute asupra Germaniei, pierderea razboiului. Dar am fost total dezamagit. in anul 1991 au iesit filme cu efecte destul de moderne. acesta parca e filmat chiar inainte de inventarea sunetului in film. (pana si sunetul e tras dupa film)
aayana
pe 23 Martie 2010 14:07
Europa lui Lars von Trier este unul dintre cele mai ciudate filme pe care l-am văzut până acum. Realizat in 1991 în format alb-negru ca filmele anilor ‘30 şi cu un comentator pe fundal care imită o şedinţă de hipnoză, filmul te ţine antrenat de la început până la final.
Leopold Kessler, este un american venit în Germania anului 1945 pentru a se angaja la compania de căi ferate Europa în calitate de conductor al unui vagon de dormit. Contactul lui cu Katherina Hartmann, fiica patronului companiei, dar şi cu “vârcolacii” (partizani luptând împotriva forţelor aliate) îi vor schimba viaţa.
Prins între sentimente puternice ca iubirea pentru Katherina şi simţul datoriei, între dorinţa de a face pe plac tuturor şi simţul umanităţii, Leopold sfârşeşte prin a deveni un instrument docil în mâna unor oameni fără scrupule care doresc cu orice preţ să îl folosească.
Naivitatea lui duce la asasinarea lui Ravelstein, primarul ales de americani pentru oraşul Leipzig, dar şi la tentativa de aruncare a unui tren eşuată într-o primă fază.
Presiunea exercitată de examinatorii companiei, descoperirea faptului că soţia lui Katherina era unul dintre cei care îl şantajau să arunce trenul în aer, un călător nervos că pantofii săi lustruiţi nu fuseseră marcaţi cu cretă pe talpă îl determină pe Leopold să arunce trenul în aer după ce oprise în prealabil detonatorul.
Moartea lui Leopold din finalul filmului descrisă ca rezultat al unui proces de hipnoză prezintă deznodământul unei poveşti în care nici un om nu îşi poate schimba destinul. Practic vocea îi spune clar: până număr până la 10 vei fi mort apoi ultimele secunde de viaţă arată lupta pentru aceasta şi eşecul.
Vocea continuă chiar şi după moarte, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă este vorba de destin sau pur şi simplu este glasul vieţii, unul etern, pe care nu-l auzim dar îl urmăm.
Atmosfera sumbră în care regizorul transpune personajele – de remarcat este faptul că niciodată acţiunea filmului nu are loc ziua – formatul de film de epocă, dialogurile preponderent în limba germană şi balansul inedit al camerei reconstituie în primul rînd atmosfera unei epoci măcinate de război, frustrarea înfrângerii şi realitatea colaboraţionismului.
Titlul german Zentropa propune privitorului încă o idee de meditat: trenul şi compania în sine devin o imagine a Germaniei de după război în care tot ce a mai rămas în picioare este simţul onoarei şi al datoriei.
Interacţiunea dintre Leopold şi această lume va fi fatală ambelor părţi: Lars von Trier îşi judecă aspru toate personajele, nimeni nefiind cruţat în final.
Leopold Kessler, este un american venit în Germania anului 1945 pentru a se angaja la compania de căi ferate Europa în calitate de conductor al unui vagon de dormit. Contactul lui cu Katherina Hartmann, fiica patronului companiei, dar şi cu “vârcolacii” (partizani luptând împotriva forţelor aliate) îi vor schimba viaţa.
Prins între sentimente puternice ca iubirea pentru Katherina şi simţul datoriei, între dorinţa de a face pe plac tuturor şi simţul umanităţii, Leopold sfârşeşte prin a deveni un instrument docil în mâna unor oameni fără scrupule care doresc cu orice preţ să îl folosească.
Naivitatea lui duce la asasinarea lui Ravelstein, primarul ales de americani pentru oraşul Leipzig, dar şi la tentativa de aruncare a unui tren eşuată într-o primă fază.
Presiunea exercitată de examinatorii companiei, descoperirea faptului că soţia lui Katherina era unul dintre cei care îl şantajau să arunce trenul în aer, un călător nervos că pantofii săi lustruiţi nu fuseseră marcaţi cu cretă pe talpă îl determină pe Leopold să arunce trenul în aer după ce oprise în prealabil detonatorul.
Moartea lui Leopold din finalul filmului descrisă ca rezultat al unui proces de hipnoză prezintă deznodământul unei poveşti în care nici un om nu îşi poate schimba destinul. Practic vocea îi spune clar: până număr până la 10 vei fi mort apoi ultimele secunde de viaţă arată lupta pentru aceasta şi eşecul.
Vocea continuă chiar şi după moarte, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă este vorba de destin sau pur şi simplu este glasul vieţii, unul etern, pe care nu-l auzim dar îl urmăm.
Atmosfera sumbră în care regizorul transpune personajele – de remarcat este faptul că niciodată acţiunea filmului nu are loc ziua – formatul de film de epocă, dialogurile preponderent în limba germană şi balansul inedit al camerei reconstituie în primul rînd atmosfera unei epoci măcinate de război, frustrarea înfrângerii şi realitatea colaboraţionismului.
Titlul german Zentropa propune privitorului încă o idee de meditat: trenul şi compania în sine devin o imagine a Germaniei de după război în care tot ce a mai rămas în picioare este simţul onoarei şi al datoriei.
Interacţiunea dintre Leopold şi această lume va fi fatală ambelor părţi: Lars von Trier îşi judecă aspru toate personajele, nimeni nefiind cruţat în final.