Părerea criticului
„Everything, Everything”/„Absolut tot” este ecranizarea bestseller-ului cu acelaşi nume, scris de Nicola Yoon, şi urmăreşte povestea de dragoste dintre doi adolescenţi, jucaţi de Amandla Stenberg şi Nick Robinson, foste vedete Disney.
Filmul merită văzut pentru extraordinara chimie dintre cei doi tineri actori, pe care sperăm să-i revedem cât mai repede pe marele ecran, pentru talentul fiecăruia dintre ei. Dar mai ales filmul trebuie urmărit pentru sensibilitatea cu care este spusă o poveste de dragoste. Fiorii primei iubiri, candoarea adolescenţei apoi senzualitatea apropierii fizice dintre eroii poveştii ne-a făcut nostalgici. Ce vârstă frumoasă cea de 18 ani – aceasta este vârsta personajelor, şi ce minunată este explorarea iubirii.
Maddy este un fel de Julieta, care nu priveşte de la balcon lumea, ci din spatele ferestrei ermetic închise. Nu are voie să iasă din casă, din cauza unei boli imunodeficiente, îi spune mama. Olly e puştiul din vecini, care nu lasă acest lucru să-i despartă. Privindu-se doar prin ferestre şi comunicând doar prin mesaje scrise, Maddy şi Olly formează o legătură profundă, care îi determină să rişte totul pentru a fi împreună.
Amandla, care în limba Zulu înseamnă „putere”, degajă un inedit mix de candoare şi senzualitate în portretizarea tinerei Maddy, iar Nick Robinson reuşeşte un lucru greu de atins pentru un actor, şi e de apreciat cu atât mai mult cu cât el are numai 22 de ani – şi anume să arate starea de a fi îndrăgostit. Personajul lui aduce şi una dintre cele mai frumoase motivaţii pentru care este îndrăgostit de Maddy din istoria filmelor romantice
.
Firul narativ este destul de liniar, însă există un artificiu inedit (şi fantastic) ce dinamizează povestea – Maddy explorează lumea prin intermediul unui cosmonaut, echipat ermetic contra mediului extern, care funcţionează pentru ea şi ca un soi de voce a raţiunii. Imaginaţia este unul dintre lucrurile ce au făcut-o pe Maddy să ajungă dincolo de zidurile casei sale.
În mod cert, „Everything, Everything” este un „feeling good movie”.
În final este dezbătută şi o problemă de digerat pentru un public mai în etate decât personajele filmului, şi anume până unde poate ajunge dragostea părintească. Spectatorii cu copii îşi vor evalua tipul de parenting, iar pentru cei hiperprotectori povestea de faţă ar putea fi un semnal de alarmă.
Filmul merită văzut pentru extraordinara chimie dintre cei doi tineri actori, pe care sperăm să-i revedem cât mai repede pe marele ecran, pentru talentul fiecăruia dintre ei. Dar mai ales filmul trebuie urmărit pentru sensibilitatea cu care este spusă o poveste de dragoste. Fiorii primei iubiri, candoarea adolescenţei apoi senzualitatea apropierii fizice dintre eroii poveştii ne-a făcut nostalgici. Ce vârstă frumoasă cea de 18 ani – aceasta este vârsta personajelor, şi ce minunată este explorarea iubirii.
Maddy este un fel de Julieta, care nu priveşte de la balcon lumea, ci din spatele ferestrei ermetic închise. Nu are voie să iasă din casă, din cauza unei boli imunodeficiente, îi spune mama. Olly e puştiul din vecini, care nu lasă acest lucru să-i despartă. Privindu-se doar prin ferestre şi comunicând doar prin mesaje scrise, Maddy şi Olly formează o legătură profundă, care îi determină să rişte totul pentru a fi împreună.
Amandla, care în limba Zulu înseamnă „putere”, degajă un inedit mix de candoare şi senzualitate în portretizarea tinerei Maddy, iar Nick Robinson reuşeşte un lucru greu de atins pentru un actor, şi e de apreciat cu atât mai mult cu cât el are numai 22 de ani – şi anume să arate starea de a fi îndrăgostit. Personajul lui aduce şi una dintre cele mai frumoase motivaţii pentru care este îndrăgostit de Maddy din istoria filmelor romantice
.
Firul narativ este destul de liniar, însă există un artificiu inedit (şi fantastic) ce dinamizează povestea – Maddy explorează lumea prin intermediul unui cosmonaut, echipat ermetic contra mediului extern, care funcţionează pentru ea şi ca un soi de voce a raţiunii. Imaginaţia este unul dintre lucrurile ce au făcut-o pe Maddy să ajungă dincolo de zidurile casei sale.
În mod cert, „Everything, Everything” este un „feeling good movie”.
În final este dezbătută şi o problemă de digerat pentru un public mai în etate decât personajele filmului, şi anume până unde poate ajunge dragostea părintească. Spectatorii cu copii îşi vor evalua tipul de parenting, iar pentru cei hiperprotectori povestea de faţă ar putea fi un semnal de alarmă.
