Părerea criticului
Timp de două ore, am simțit că eu personal am luptat cu toate armele avute la îndemână pentru supraviețuire. Acesta este efectul pe care l-a avut asupra mea al șaselea film din clasica serie horror Evil Dead, în regia francezului Sébastien Vanicek. Cartea morților: Focul din iad îmbină eficient thrillerul psihologic cu violența sângeroasă și reprezintă continuarea de la Cartea morților: Posesie demonică, lansat în 2023 - din păcate nu îmi mai amintesc aproape nimic din el, dar oricum firul narativ funcționează ca o poveste de sine stătătoare.
Scenariul scris în colaborare cu Florent Bernard și producătorul Sam Raimi, creatorul trilogiei originale, se deschide cu doi prieteni pescari ajunși victime colaterale atunci când personajul narator, fără nicio legătură cu aceștia, desigilează un pachet cu un pumnal mistic și începe să citească din cartea titulară, trezind creaturile din lac la viață. Astfel publicul are parte de prima întâlnire cu antagoniștii: niște demoni capabili să transforme pe oricine în morți vii.
Responsabil de evenimentele tragice se dovedește a fi Joseph (Hunter Doohan), care a decis să se joace cu artefactele bunicului său în loc să le arunce așa cum l-au sfătuit Susan (Tandi Wright) și Edgar (Erroll Shand), părinții lui. Atunci când Will (George Pullar), fratele acestuia, un patron de club arogant, se urcă băut la volan după o ceartă cu soția sa Alice (Souheila Yacoub), ce începe cu un accident de mașină se transformă vertiginos într-un coșmar desprins din cercurile cele mai înfiorătoare ale infernului lui Dante. Niciunul dintre membrii familiei cu o imagine perfectă nu este lipsit de păcat, iar pedeapsa fiecăruia vine în diferite forme, fiecare mai creativă decât cealaltă.
Construcția monștrilor lasă puțin de dorit, întrucât nu există limite la ceea ce pot să facă și nici reguli foarte clare de posedare. Pe lângă faptul că sunt aproape invincibili, par să aibă și alte puteri supranaturale: pot face apa unui lac să fiarbă, se pot folosi de sârme apărute de nicăieri pentru strangulare și pot transmite „virusul” mai departe prin salivă. Totuși, unele dintre aceste abilități dispar misterios în bătălia finală cu Alice, ceea ce o avantajează.
Deși scenele morților - și ale morților vii - sunt absolut brutale, chiar mai înfricoșătoare este atmosfera conturată prin modul de filmare (cameră tremurândă și dinamică ce induce anxietatea, gros plan-uri ce sporesc sentimentul de claustrofobie, filmări de sus ce anticipează omniprezența de rău augur) și prin replici (interacțiunea tensionată dintre membrii familiei la cină, înainte să înceapă paranormalul, îmi dă fiori și acum). De multe ori realitatea este mult mai înspăimântătoare decât orice forță supranaturală, iar aici cele din urmă apar doar pentru a oferi un fel de karma cosmică.
La pachet cu un univers sonor terifiant, jump scare-uri neașteptate și o bunică senilă pe post de personaj comic (chiar reușit!), Cartea morților: Focul din iad își atinge obiectivul de film de groază cu adevărat horror din toate punctele de vedere. O experiență vizuală pe alocuri dezgustătoare, care nu e pentru oricine, producția atinge cele mai mari frici ale oamenilor în timp ce arată că pentru a face pace cu demonii interiori trebuie să te lupți cu cei exteriori. Uneori doar așa poți trece peste abuzul psihic și fizic dintr-o căsnicie și peste masochismul internalizat care te determină să rămâi în ciuda consecințelor.
Scenariul scris în colaborare cu Florent Bernard și producătorul Sam Raimi, creatorul trilogiei originale, se deschide cu doi prieteni pescari ajunși victime colaterale atunci când personajul narator, fără nicio legătură cu aceștia, desigilează un pachet cu un pumnal mistic și începe să citească din cartea titulară, trezind creaturile din lac la viață. Astfel publicul are parte de prima întâlnire cu antagoniștii: niște demoni capabili să transforme pe oricine în morți vii.
Responsabil de evenimentele tragice se dovedește a fi Joseph (Hunter Doohan), care a decis să se joace cu artefactele bunicului său în loc să le arunce așa cum l-au sfătuit Susan (Tandi Wright) și Edgar (Erroll Shand), părinții lui. Atunci când Will (George Pullar), fratele acestuia, un patron de club arogant, se urcă băut la volan după o ceartă cu soția sa Alice (Souheila Yacoub), ce începe cu un accident de mașină se transformă vertiginos într-un coșmar desprins din cercurile cele mai înfiorătoare ale infernului lui Dante. Niciunul dintre membrii familiei cu o imagine perfectă nu este lipsit de păcat, iar pedeapsa fiecăruia vine în diferite forme, fiecare mai creativă decât cealaltă.
Construcția monștrilor lasă puțin de dorit, întrucât nu există limite la ceea ce pot să facă și nici reguli foarte clare de posedare. Pe lângă faptul că sunt aproape invincibili, par să aibă și alte puteri supranaturale: pot face apa unui lac să fiarbă, se pot folosi de sârme apărute de nicăieri pentru strangulare și pot transmite „virusul” mai departe prin salivă. Totuși, unele dintre aceste abilități dispar misterios în bătălia finală cu Alice, ceea ce o avantajează.
Deși scenele morților - și ale morților vii - sunt absolut brutale, chiar mai înfricoșătoare este atmosfera conturată prin modul de filmare (cameră tremurândă și dinamică ce induce anxietatea, gros plan-uri ce sporesc sentimentul de claustrofobie, filmări de sus ce anticipează omniprezența de rău augur) și prin replici (interacțiunea tensionată dintre membrii familiei la cină, înainte să înceapă paranormalul, îmi dă fiori și acum). De multe ori realitatea este mult mai înspăimântătoare decât orice forță supranaturală, iar aici cele din urmă apar doar pentru a oferi un fel de karma cosmică.
La pachet cu un univers sonor terifiant, jump scare-uri neașteptate și o bunică senilă pe post de personaj comic (chiar reușit!), Cartea morților: Focul din iad își atinge obiectivul de film de groază cu adevărat horror din toate punctele de vedere. O experiență vizuală pe alocuri dezgustătoare, care nu e pentru oricine, producția atinge cele mai mari frici ale oamenilor în timp ce arată că pentru a face pace cu demonii interiori trebuie să te lupți cu cei exteriori. Uneori doar așa poți trece peste abuzul psihic și fizic dintr-o căsnicie și peste masochismul internalizat care te determină să rămâi în ciuda consecințelor.
