Sinopsis

Un scenarist este bantuit de cosmaruri, in timp ce scria despre o familie care a fost macelarita cu cativa ani in urma. Dar crimele atroce despre care scrie, chiar incep sa se intample.

Jeff si Tree sunt un cuplu fericit care isi doreste un copil. Le lipseste partea financiara pentru a fi pe deplin multumiti, si astfel Jeff accepta sa fie scenaristul unui film de groaza, tocmai pentru a-si suplimenta veniturile, intrucat acest film nu este tocmai pe placul lui. El ar fi vrut sa faca din el un thriller psihologic, insa directorul care l-a angajat nu este de acord, ci dimpotriva il indruma spre o pelicula sangeroasa. De fapt filmul este inspirat dintr-un fapt real, avandu-l ca personaj principal pe un criminal in serie care a existat in urma cu 35 de ani. Astfel, Jeff incepe sa se documenteze asupra faptelor care s-au intamplat si incepand sa scrie scenariul traieste chiar el drama pierderii unor persoane dragi, pentru ca ceea ce el scria se intampla mai apoi si in realitate, cu prieteni de-ai lui. Jeff incepe sa-si faca griji in privinta vietii familiei lui incercand sa impiedice un sfarsit tragic.