Nu înțeleg de unde și până unde atât de multe comentarii pozitive. În fine,respect părerea fiecăruia,dar eu îi dau nota 2,este mai degrabă o porcărie de film.
cezarika21
pe 29 Aprilie 2017 19:36
Conectarea la o lume virtuală produce, într-o măsură mai mare sau mai mică, diluarea graniței dintre real și virtual, iar confundarea celor două lumi tinde să se agraveze pe măsură ce tehnologia începe să ocupe un rol covârșitor în existența omului. Existența nu mai este existență, ci un hibrid real-imaginar care creează confuzie și anxietate, putând evolua într-o disperare metafizică cu tendințe suicidale.
Puțini cineaști sunt capabili să înțeleagă satisfacțiile și pericolele unei lumi imaginare așa cum o poate face David Cronenberg. Întreaga filmografie a cineastului este de fapt o galerie de oameni mutilați fizic și sufletește, marcată de violență și de excese. Este o lume imaginară, cu care, din fericire, nu te confrunți zi de zi. Personajele au existențe banale scoase din rutina cotidiană de întâmplări senzaționale care modifică evoluția lor.
”eXistenz” este o plonjare tulburătoare și angoasantă în lumea realității virtuale până în punctul în care autocontrolul dispare, iar instinctele neînfrânate ies la suprafață. Două personaje cutreieră această lume fără să-și dea seama dacă ceea ce trăiesc e realitate sau pură imaginație, deoarece salturile spațiale se desfășoară după o logică proprie care ne scapă. Confuzia pune treptat stăpânire atât pe personaje, cât și pe spectatori, iar răsturnările de situații se țin lanț, ajungând la apogeu în final când nu-ți mai dai seama dacă ceea ce ai urmărit era real sau imaginar.
Pare că urmărești o poveste fără sfârșit, care se resetează la un moment dat, când este atins un anumit prag, iar goana continuă în alte circumstanțe. Cronenberg menține misterul pe tot parcursul filmului, iar tensiunea se accentuează gradual. Actorii urmează conștiincioși indicațiile de regie, iar calitatea interpretării e indiscutabilă. Chiar dacă nu e o capodoperă, „eXistenZ” te pune serios pe gânduri și-ți creează o stare de satisfacție artistică rar întâlnită. Nu-mi aduc aminte să fi văzut ceva similar, deși au mai existat sondări cinematografice ale graniței dintre real și imaginar. Dacă vă pasionează subiectul, nu o să fiți dezamăgiți.
mrk88
pe 11 Iunie 2015 15:52
1 ora si jumatate irosite degeaba. Nu o recomand nimanui
Helmar
pe 27 Martie 2015 18:05
Filmul asta imi aduce aminte de Matrix. Frumos, sper sa se mai faca astfel de Filme...
into_the_labyrinth
pe 26 Ianuarie 2015 02:47
Dacă mi-ar fi spus cineva că îmi va plăcea un film care este un amestec de SF, dramă, thriller şi pe alocuri şi un pic de parodie înainte de a vedea eXistenZ e posibil să-i fi spus că a greşit adresa. De obicei nu prea agreez amestecurile, dar de data aceasta chiar a fost de efect. Ideea absolut excelentă a transbordării eroilor într-o lume (de fapt lumi, se vor dovedi a fi mai multe) creată de un joc, care se aseamănă cu cea reală în asemenea măsură încât cei care fac parte din ea nu mai sunt siguri de adevăr, frecventele răsturnări de situaţii, dramatismul (chiar dacă uşor teatral), tensiunea şi relativa tendinţă de parodiere a imperiului jocurilor video, toate sub bagheta unui Cronenberg care îşi dovedeşte încă o dată măiestria m-au convins cu adevărat. Perfectibil doar în câteva scene şi puţine dialoguri, eXistenZ merită văzut de cei care îşi doresc o realizare originală şi plină de neprevăzut. Filme mai bune ca acesta poate veţi găsi, dar filme CA acesta, nu (dacă îmi permiteţi calamburul).
Dimz
pe 22 Ianuarie 2015 17:17
Nu inteleg de ce are o nota asa mica. Filmul mi s-a parut foarte bun !
valconnex
pe 04 Ianuarie 2014 21:13
Scarbos si fara o tema consistenta. Nu merita comparat cu Matrix.
anonymous.6229028630c4f
pe 11 Aprilie 2013 21:59
Comentariu șters
crome
pe 03 Martie 2013 21:15
un sf reusit si o prestatie actoriceasca foarte buna ! jocurile noastre fictive sa nu ajunga sa fie puse in practica in realitate !
robertsandu
pe 03 Ianuarie 2013 15:44
8/10
Un film ce se aseamănă oarecum cu Matrix, însă cu mai multă originalitate și ceva mai puțină acțiune. Existenz vine cu un concept ciudat, o consolă de joc sub forma unui organism prevăzut cu un fel de cordon ombilical care se inserează în coloana vertebrală a celor doi jucători. Universul gândit de David Cronenberg îți provoacă o senzație de greață și fascinație în același timp (cine a mai văzut un pistol din oase care trage cu măsele?), iar asta face ca filmul să aibă o atmosferă specială. Păcat că scenariul are momentele lui de incoerență.
Srdjan
pe 09 Octombrie 2012 21:07
Un film cu o idee interesanta, destul de bine legata si care te face sa-l privesti pana la final daca te prinde de la inceput.
La minusuri, as zice ca a fost cam scurt si unii actori au jucat un pic cam fals. Puteau sa puna mai mult accent pe detalii si actiunile din realitati, dar se poate trece cu vederea avand in vedere anul in care a fost facut si ca la acea vreme nu dispuneau de cine stie ce efecte speciale.
As spune ca acesta este inca un film care a putut inspira Inception.
alex_il_fenomeno
pe 15 August 2012 10:42
o fost o alta productie total neasteptata , atat de imprevizibila si de placuta de urmarit , cu niste actori uriasi si situatii cum chiar nu credeam sa vad ... inca de la inceput se anunta ceva promitator , dar aceasta promisiune nu s-a stins deloc pe parcurs , ba chiar s-a amplificat in ceva si mai interesant , care avea sa ne produca si cateva surprize uriase la final , cand reuseste sa te lase cu uriase semne de intrebare ! merita urmarit cu mare placere , si cel putin o data .
Ciofanul
pe 16 Aprilie 2012 22:08
Un film neobisnuit si indraznet, ca de altfel majoritatea filmelor lui Cronenberg. Desi scenariul este interesant, produsul final nu mi se pare remarcabil, chiar daca Cronenberg a adus in platou cativa actori importanti. Ma rog, nu sunt tocmai un fan al filmelor lui, s-ar putea sa fiu mai mult subiectiv in apreciere.
Cristina_
pe 09 Februarie 2012 19:19
Un film foarte interesant , captivant care te tine cu atentia pana la final.Poveste oarecum originala seamana cu Nirvana(1997).Are faze scarboase atunci cand caracterul principal trebuie sa manance o mancare din care trebuie pe urma sa construiasca o arma.9/10
turonian
pe 23 Iulie 2011 12:52
Cred că nici Cronenberg nu a ştiut exact ce doreşte prin conceperea acestui film. Slab. Mult prea greoi, complicat şi întunecat pentru un final atât de chicios şi previzibil. Imposibil de comparat cu Videodrome, darămite cu Matrix. Singurul aspect frumos: Jennifer Jason Leigh, încântătoare ca de obicei.
xerses
pe 26 Mai 2011 09:46
Pe langa faptul ca filmul vine cu multe elemente originale, este de urmarit jocul exceptional al lui Jude Law.
Dragos_Iosif
pe 07 Februarie 2011 20:45
Filmul are o idee buna, dar nimic iesit din comun. Originalitatea lasa de dorit. In schimb ne ofera o plictiseala de zile mari. Ultimele poate 10 minute te mai trezesc putin. Prestatia actorilor este una slaba. Jude Law e parca mecanizat tot timpul. Pentru a scurta cat mai mult povestea, o zeama incalzita si cu actori adormiti nu poate sa te puna prea mult pe ganduri.
JackyTMD
pe 21 Iunie 2010 23:06
Fucking awesome. Cel mai bun film privit recent. Tema filmului se sugerează chiar în denumire, adică e despre existență. Scenariul e pur și simplu extraordinar, te pune constant pe gânduri și nu te lasă să te relaxezi. Mi-am adus aminte de Matrix, The Thirteenth Floor și chiar de ultimul film privit - Being John Malkovich. Toate vorbesc despre probabilitatea ca viața trăită de noi să fie doar o iluzie sau un joc, iar ceea ce percepem ca realitate să fie defapt nimic semnificativ. Actorii au jucar ft bine... Iar sfârșitul a fost perfect.
Alexx
pe 31 Decembrie 2009 01:25
Sf facut ceva acum ani despre o lume ce pare din ce in ce mai reala, cea a jocurilor si a efectelor pe care le pate avea. Atat povestea cat si interpretarea sunt geniale. Unii ar putea fi nemultumiti de lipsa efectelor speciale, dar simularea realitatii nu trebuie sa contina efecte, probabil de aia si counter e cel mai popular shooter.
GAMBITT
pe 04 Iunie 2009 14:04
Jocul din acest ne arata ca putem sa nu mai deosebim realitatea de joc si totul sa fie foarte sinistru si interesant in regia lui david cronenberg care asocat cu filmele lui la vremea respectiva.
Ryusaky
pe 22 Aprilie 2008 11:06
Un film care te lasa surprins la mult timp inca dupa ce l-ai vizionat ... unul dintr-e foarte putinele filme care a putut sa imi captiveze interesul , atentia ... Recomand acest film oricui si-a pus intrebarea "Oare exista Dumnezeu?!" Acest film nu v-a raspunde la intrebare doar ca ... iti v-a forma multe altele ... cum spuneau grecii "Cognito ergo sum!"
Matrix
pe 04 Iunie 2004 13:54
Exceptional filmul. In nebunia lui Cronenberg reuseste de fiecare data.
Are dreptate pssst, la cele doua mai adaugam Dark City si The 13th Floor.
Si de ce nu .... The Game.
Filme de colectie.
pssst
pe 03 Iunie 2004 17:28
impreuna cu alte trei filme, printre care si Matrix, zic eu ca are dreptate un amic cinefil ca face parte dintr-un careu de asi...
sa zicem in primul rind ca ideea de joc in joc in joc mi se pare extraordinara, desi Cronenberg o mai incercase in tulburatorul Videodrome...
aici sa spunem ca este adaugata tema parteneriatului dintre cei doi eroi (care la final ni se sugereaza ca de fapt se cunosteau dinainte...) si este facuta o dura critica la adresa nu atit a jocurilor video, cit la adresa ideii de abandonare a realitatii pentru evadarea intr-o lume paralela. ori in aceasta privinta orice drog este practic incriminat: fie ca ele este evident, fie ca este mai subtil...
realitate virtuala, da! iata o aspiratie care daca va fi concretizata/popularizata va duce la mari probleme sociale.
iata ce de fapt sugereaza filmul, care insa putea privi lucrurile la o scara si mai mare...