Sinopsis

Trei femei se întâlnesc la psiholog ca urmare a unor accese de furie negestionate; ele decid să formeze un trio în afaceri, dar cu metode foarte netradiționale. Astfel, pe fondul unor traume fizice și psihice acumulate în anii de căsnicie, se nasc spirite justițiare și revanșarde. Alex, care începe să urmeze aceste cursuri de gestionare a furiei, va fi destul de repede protejată și absorbită într-o astfel de afacere. Totul ar fi destul de liniștit dacă în afacerea paravan nu și-ar fi băgat nasul și un controlor de finanțe. Acesta - sub motivul controlului - tânjește la nurii sensibilei Alex. Totul este rezolvat în momentul când mâna lui Alex este cerută de vechiul său coleg de liceu, acum polițist de investigație. Va ceda Alex contabilului rece care se apropie pas cu pas de realitățile crude sau își va continua viața cu frumosul polițist?