Părerea criticului
Daca ar avea tupeu, cu acest titlu ar trebui sa relanseze Miramax – compania producatoare a documentarului Fahrenheit 9/11 – acest film de lungmetraj, deja recompensat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2004. Si, de ce nu, chiar compania distribuitoare – Independenta Film -, care ne-a obisnuit, pana acum, cu filme de calitate.
Ce-i drept, nu i se poate reprosa firmei conduse de francorsicanul Antoine Bagnaninchi ca a adus, atat de repede, documentarul lui Michael Moore: Moore are fanii lui, inclusiv in Romania, filmul a primit – cum spuneam – o (foarte controversata) Palme d’Or, iar potentialul de scandal (si, deci, de box-office) al acestui „pamflet incendiar” - cum a fost numit - este indeniabil...
Numai ca, intre timp, Bush jr. a fost reales (cu cel mai mare numar de voturi populare din istoria SUA!), iar Fahrenheit 9/11 a ajuns o curiozitate. (Mai interesant decat filmul lui Moore mi s-ar parea un cine-verite filmat pe 3.11.2004 – un fel de „Moorenheit 11/3” –, care sa surprinda reactia celui mai virulent inamic al lui George W. Bush atunci cand s-a anuntat castigarea alegerilor de catre acesta!) Pana si aparatorii punctului de vedere al lui Michael Moore - dar critici, totodata, ai manierei in care o face - recunosteau ca cel mai mare (daca nu singurul) merit al peliculei este unul practic: a provoca infrangerea lui Bush in alegeri. Acest lucru nu s-a intamplat. Ce mai ramine din acest „pamflet incendiar”?
Ramane bila (neagra): Michael Moore nu-l poate suferi pe Bush, si asta se vede in fiecare moment. Nu e vorba, aici, doar de faptul ca nu exista (nici o clipa, in nici-un cadru) vreo aplicare a regulii elementare intr-un documentar – confruntarea punctului de vedere propriu cu altele, care sa „echilibreze” partialitatea; e vorba, chiar, de o rea vointa vadita si continua...
Michael Moore semneaza, de fapt, un film de propaganda, un „atac la persoana” (persoana presedintelui SUA) care are o calitate: demonstreaza faptul ca, in SUA, poti ataca persoana presedintelui fara a pati nimic! Demonstreaza dreptul la libera exprimare intr-o democratie functionala ca SUA. Mai mult: demonstreaza nu doar ca nu intri la puscarie pentru defaimarea presedintelui, dar iti si intra in cont milioane de dolari din aceasta „afacere”...
Ca film, Fahrenheit 9/11 aduna tot ce e mai facil din limbajul televiziunii: „bombardament” de fapte (fara reculul meditatiei asupra lor), tentatia de-a face show (fara intentia de-a trece dincolo de el), schematism si simplificare (fara a dezvolta, altfel decat partinic, vreo idee), stilul videoclip (fara inovatii de tip Gondry sau Cunningham).
Comparat cu documentarul precedent al lui Michael Moore, Bowling for Columbine (Cantec pentru un masacru), Fahrenheit 9/11 este mai rudimentar, mai “show-offy”, mai varzos. Logic, nimic nu se leaga (din punct de vedere al constructiei si argumentatiei) pentru ca, paralogic, totul se leaga (de necesitatea „demascarii”). Pornit la vanatoarea de Bush, documentaristul-lunetist trage in toate directiile, pune capcane, se taraste pe burta si nu se da in laturi de la nici-o lovitura sub centura: scopul scuza mijloacele.
Daca face-a-face-ul cu Charlton Heston, din filmul precedent, era o smecherie jenanta, felul in care-l urmareste pe Bush, in filmul de fata, tine deja de monomanie (la fel de jenanta). Convins de „dreptatea” sa, Michael Moore nu o mai vede nicaieri altundeva: adminstratia americana condusa de Bush nu este decat o clica de ticalosi si neispraviti condusa de un cretin, pusa pe jaf, care minte cu nerusinare poporul american – end of story...
In „minimalismul” lor laconic, comunicatele teroriste de pe canalul Al-Jazeera sunt – prin comparatie - un exemplu de retinere si „bun gust”.
P.S. Acestea fiind spuse, este hilara decizia UCIN-ului (care patroneaza Cinema „Studio”) de a interzice proiectarea lui Fahrenheit 9/11 in aceasta sala – pe considerentul ca ar fi un film „antiamerican”! Nu este, dovada si faptul ca atatia americani au rezonat cu el. Dar faptul ca Fahrenheit 9/11 a putut fi vazut in SUA, dar nu poate fi vazut in Romania, in plin centrul Bucurestiului, da de gandit...
Ce-i drept, nu i se poate reprosa firmei conduse de francorsicanul Antoine Bagnaninchi ca a adus, atat de repede, documentarul lui Michael Moore: Moore are fanii lui, inclusiv in Romania, filmul a primit – cum spuneam – o (foarte controversata) Palme d’Or, iar potentialul de scandal (si, deci, de box-office) al acestui „pamflet incendiar” - cum a fost numit - este indeniabil...
Numai ca, intre timp, Bush jr. a fost reales (cu cel mai mare numar de voturi populare din istoria SUA!), iar Fahrenheit 9/11 a ajuns o curiozitate. (Mai interesant decat filmul lui Moore mi s-ar parea un cine-verite filmat pe 3.11.2004 – un fel de „Moorenheit 11/3” –, care sa surprinda reactia celui mai virulent inamic al lui George W. Bush atunci cand s-a anuntat castigarea alegerilor de catre acesta!) Pana si aparatorii punctului de vedere al lui Michael Moore - dar critici, totodata, ai manierei in care o face - recunosteau ca cel mai mare (daca nu singurul) merit al peliculei este unul practic: a provoca infrangerea lui Bush in alegeri. Acest lucru nu s-a intamplat. Ce mai ramine din acest „pamflet incendiar”?
Ramane bila (neagra): Michael Moore nu-l poate suferi pe Bush, si asta se vede in fiecare moment. Nu e vorba, aici, doar de faptul ca nu exista (nici o clipa, in nici-un cadru) vreo aplicare a regulii elementare intr-un documentar – confruntarea punctului de vedere propriu cu altele, care sa „echilibreze” partialitatea; e vorba, chiar, de o rea vointa vadita si continua...
Michael Moore semneaza, de fapt, un film de propaganda, un „atac la persoana” (persoana presedintelui SUA) care are o calitate: demonstreaza faptul ca, in SUA, poti ataca persoana presedintelui fara a pati nimic! Demonstreaza dreptul la libera exprimare intr-o democratie functionala ca SUA. Mai mult: demonstreaza nu doar ca nu intri la puscarie pentru defaimarea presedintelui, dar iti si intra in cont milioane de dolari din aceasta „afacere”...
Ca film, Fahrenheit 9/11 aduna tot ce e mai facil din limbajul televiziunii: „bombardament” de fapte (fara reculul meditatiei asupra lor), tentatia de-a face show (fara intentia de-a trece dincolo de el), schematism si simplificare (fara a dezvolta, altfel decat partinic, vreo idee), stilul videoclip (fara inovatii de tip Gondry sau Cunningham).
Comparat cu documentarul precedent al lui Michael Moore, Bowling for Columbine (Cantec pentru un masacru), Fahrenheit 9/11 este mai rudimentar, mai “show-offy”, mai varzos. Logic, nimic nu se leaga (din punct de vedere al constructiei si argumentatiei) pentru ca, paralogic, totul se leaga (de necesitatea „demascarii”). Pornit la vanatoarea de Bush, documentaristul-lunetist trage in toate directiile, pune capcane, se taraste pe burta si nu se da in laturi de la nici-o lovitura sub centura: scopul scuza mijloacele.
Daca face-a-face-ul cu Charlton Heston, din filmul precedent, era o smecherie jenanta, felul in care-l urmareste pe Bush, in filmul de fata, tine deja de monomanie (la fel de jenanta). Convins de „dreptatea” sa, Michael Moore nu o mai vede nicaieri altundeva: adminstratia americana condusa de Bush nu este decat o clica de ticalosi si neispraviti condusa de un cretin, pusa pe jaf, care minte cu nerusinare poporul american – end of story...
In „minimalismul” lor laconic, comunicatele teroriste de pe canalul Al-Jazeera sunt – prin comparatie - un exemplu de retinere si „bun gust”.
P.S. Acestea fiind spuse, este hilara decizia UCIN-ului (care patroneaza Cinema „Studio”) de a interzice proiectarea lui Fahrenheit 9/11 in aceasta sala – pe considerentul ca ar fi un film „antiamerican”! Nu este, dovada si faptul ca atatia americani au rezonat cu el. Dar faptul ca Fahrenheit 9/11 a putut fi vazut in SUA, dar nu poate fi vazut in Romania, in plin centrul Bucurestiului, da de gandit...
