Sinopsis

Un bărbat care se distrează de minune trăind în trecut începe să aibă zile grele atunci când este pus în situația de a face față prezentului.
Richard (Eddie Marsan) își petrece timpul negociind cu morocănoșii lui clienți, însă, în weekend, acesta se transformă, devenind un luptător viking de temut. Richard și cel mai bun pieten al său, Julian (Ewen Bremner) fac parte din Broadswords, un grup local și vor să reconstituie cele mai importante bătălii. Cath (Jessica Hynes), soția lui Richard, și-a cam pierdut răbdarea, fiind nemulțumită că acesta petrece atât de mult timp cu grupul și nu prea stă deloc pe acasă. Până și Martin (Joseph Hamilton), fiul lor, s-a plictisit de hobby-ul tatălui său, care îi aduce tot felul de răutăți din partea colegilor de clasă. Astfel, Cath este decisă să meargă mai departe fără el, iar când Richard încearcă să o recucerească află că femeia care îi fusese soție se întâlnește deja cu altcineva. Pe de altă parte, în viața lui Julian pare să iasă soarele, căci iubita lui îi cere să se mute împreună. Dar mama lui nu se poate împăca deloc cu gândul că puiul ei vrea să plece de acasă.