Sinopsis
O femeie care duce o viata aparent idilica, descopera ca sotul ei este homosexual.
Far from Heaven este splendida replica a regizorului Todd Haynes data melodramelor lui Douglas Sirk.
Cathy Whitaker (Moore) are tot ce si-ar putea dori o femeie moderna: o casa frumoasa, prietenii bine situati, doi copii adorabili si un sot atragator (Denis Quaid), care castiga bine lucrand in publicitate. Dar aparentele pot fi inselatoare, mai ales in societatea intoleranta si vigilenta a anilor ’50 in care se misca Cathy si Frank. Prima crapatura in acest tablou de familie zugravit in culori pastel survine atunci cand Frank e arestat pentru vagabondaj; crapatura devine un hau in clipa in care Cathy isi surprinde, la birou, sotul ideal in bratele altui barbat. Disperat sa para normal, Frank se abandoneaza in mainile tamaduitoare ale unui pshihiatru si isi cauta consolarea in bautura. Dezolata, Cathy se imprieteneste cu gradinarul sau de culoare, Raymond si aceasta asociere scandaloasa e un bun prilej de barfe pentru oras.
De la iluminarea patinata, retroproiectiile evidente si tehnicolorul idilic, de la sclipitoarele costume ale lui Sandy Powell si pana la muzica adorabila si omniprezenta a lui Elmer Bernstein, nici un efort nu este precupetit pentru ca Haynes sa se impauneze cu confectia filmului sau.
Far from heaven nu trebuie interpretat ca o imitare a vietii, ci o reproducere a asa numitelor filme pentru femei care ne infatisau valorile epocii lor – si de cele mai multe ori le puneau sub semnul intrebarii. Regizorul se foloseste intr-o maniera extraordinara de restrictiile genului pentru o rafinata critica culturala: dialogul spus afectat de Cathy ramane legat de conventiile hollywoodiene de dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar nu si replicile lui Frank. Spre deosebire de barbatii din film, optiunile femeii sunt la fel de limitate ca alegerea dintre un final fericit si unul trist. Haynes isi asuma un risc enorm aici, dar gratie scenariului bine gandit si al intepretarii sfasietor de sincere a lui Moore – impecabila din nou – ceea ce ar fi putut fi un exercitiu rece, calculat, in pastisa postmoderna, se transforma intr-un puternic si melodramatic exemplu de cinema. Un solid, subtil si satiric tour de force unde toate interpretarile capata proportii oscariene.
La baza lui Far from Heaven, un film vizualmente magnific, se afla un irezistibil nucleu de adevar emotional si dorinta ce e indisolubil legata de o forta atat de cinematografica, incat te face sa te intrebi de ce alti regizori nu se lasa de meserie.
Far from Heaven este splendida replica a regizorului Todd Haynes data melodramelor lui Douglas Sirk.
Cathy Whitaker (Moore) are tot ce si-ar putea dori o femeie moderna: o casa frumoasa, prietenii bine situati, doi copii adorabili si un sot atragator (Denis Quaid), care castiga bine lucrand in publicitate. Dar aparentele pot fi inselatoare, mai ales in societatea intoleranta si vigilenta a anilor ’50 in care se misca Cathy si Frank. Prima crapatura in acest tablou de familie zugravit in culori pastel survine atunci cand Frank e arestat pentru vagabondaj; crapatura devine un hau in clipa in care Cathy isi surprinde, la birou, sotul ideal in bratele altui barbat. Disperat sa para normal, Frank se abandoneaza in mainile tamaduitoare ale unui pshihiatru si isi cauta consolarea in bautura. Dezolata, Cathy se imprieteneste cu gradinarul sau de culoare, Raymond si aceasta asociere scandaloasa e un bun prilej de barfe pentru oras.
De la iluminarea patinata, retroproiectiile evidente si tehnicolorul idilic, de la sclipitoarele costume ale lui Sandy Powell si pana la muzica adorabila si omniprezenta a lui Elmer Bernstein, nici un efort nu este precupetit pentru ca Haynes sa se impauneze cu confectia filmului sau.
Far from heaven nu trebuie interpretat ca o imitare a vietii, ci o reproducere a asa numitelor filme pentru femei care ne infatisau valorile epocii lor – si de cele mai multe ori le puneau sub semnul intrebarii. Regizorul se foloseste intr-o maniera extraordinara de restrictiile genului pentru o rafinata critica culturala: dialogul spus afectat de Cathy ramane legat de conventiile hollywoodiene de dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar nu si replicile lui Frank. Spre deosebire de barbatii din film, optiunile femeii sunt la fel de limitate ca alegerea dintre un final fericit si unul trist. Haynes isi asuma un risc enorm aici, dar gratie scenariului bine gandit si al intepretarii sfasietor de sincere a lui Moore – impecabila din nou – ceea ce ar fi putut fi un exercitiu rece, calculat, in pastisa postmoderna, se transforma intr-un puternic si melodramatic exemplu de cinema. Un solid, subtil si satiric tour de force unde toate interpretarile capata proportii oscariene.
La baza lui Far from Heaven, un film vizualmente magnific, se afla un irezistibil nucleu de adevar emotional si dorinta ce e indisolubil legata de o forta atat de cinematografica, incat te face sa te intrebi de ce alti regizori nu se lasa de meserie.
