Părerea criticului
Cu Before Sunrise, Before Sunset si Tape in CV, Richard Linklater este categoric un regizor care merita toata atentia. Poporul fast food nu este cel mai bun dintre filmele de pe acelasi CV, dar in cadrele sale lungi si conversatiile care parca lancezesc, simti din plin simtul infailibil al lui Linklater pentru atmosfera.
Fast Food Nation nu este Inainte de rasarit/Before Sunsrise, chiar daca Ethan Hawke trece si el de cateva ori prin cadru. Cu Bruce Willis, Patricia Arquette, Greg Kinnear, Paul Dano sau Catalina Sandina Moreno pe generic (unde se strecoara si Avril Lavigne, care are o problema cu o vaca), ai putea avea impresia ca e vorba de un film cu buget mare. Nimic mai gresit: Linklater realizeaza inca o data un film parca de familie, iar de aceasta data nu se mai ocupa de chimia dintre membrii ei, ci de ce pun acestia pe farfurie. Inca un lucru obligatoriu de precizat: locul lor favorit de intalnire este abatorul.
Greg Kinnear este Don Anderson, vice-presedintele unui lant de fast food-uri, in al carui meniu vedeta este deliciosul Big One, hamburgerul favorit al Americii. Cand un grup de cercetatori descopera in carne urme de materii fecale (doctorii nu recomanda micul dejun in fata monitorului, deci ne consideram absolviti de orice vina ca v-a ramas sandvisul in gat), Anderson are o problema. Pasnicul afacerist face o vizita la imensul abator care furnizeaza carne pentru Big One si acolo totul pare in regula. Doar pare, pentru ca pana la urma principalii protagonisti ai filmului sunt o familie de mexicani (Catalina Sandino Moreno, nominalizata la Oscar pentru rolul din Maria cea plina de har/Maria Full of Grace, si Wilmer Valderrama), obligata sa munceasca in pestilentialele hale ale abatorului nu suficient de populare pentru a intra si in "turul de onoare" facut de Anderson.
"There is shit in the meat", spune cineva la inceputul filmului. Cu un umor extrem de negru, special pentru cei cu stomacul tare, Linklater le spune americanilor (oare doar lor?) verde in fata: "toti mancam un pic de rahat din cand in cand". Regizorul lasa in urma conversatiile zglobii din Sunset/Sunrise sau crescendo-ul de acuzatii din Tape si se ia de aceasta data de Sistem, unde musca din aproape tot: imigranti ilegali, standardizare, viteza in detrimentul calitatii, samd. Un sistem guvernat de profit, care transforma oamenii in masini si nu-i apreciaza decat in functie de eficienta.
Pana la urma e vorba de distanta. Lucratorul de la abator lasa sa cada "shit" peste "meat" cu nepasarea celui care stie ca aceasta va fi ingurgitata departe, intr-un loc si de-o persoana la care nu va avea acces niciodata. Si nici n-ai cum sa nu-l intelegi: cand i se cere sa functioneze ca o masina, omul are tot dreptul sa si simta ca o masina. Cea mai tare replica a filmului? "These machines don't give a shit". Ba-l dau. Pe "meat".
"Nu-i chiar atat de rau", mi-a zis un prieten care a vazut filmul. Intr-adevar, Fast Food Nation nu-i chiar atat de rau, dar nici nu merita sa pierzi doua ore in sala de cinema, ca sa ti se zica ceva ce stiai demult, chiar daca in stilul inconfundabil al lui Linklater...
Fast Food Nation nu este Inainte de rasarit/Before Sunsrise, chiar daca Ethan Hawke trece si el de cateva ori prin cadru. Cu Bruce Willis, Patricia Arquette, Greg Kinnear, Paul Dano sau Catalina Sandina Moreno pe generic (unde se strecoara si Avril Lavigne, care are o problema cu o vaca), ai putea avea impresia ca e vorba de un film cu buget mare. Nimic mai gresit: Linklater realizeaza inca o data un film parca de familie, iar de aceasta data nu se mai ocupa de chimia dintre membrii ei, ci de ce pun acestia pe farfurie. Inca un lucru obligatoriu de precizat: locul lor favorit de intalnire este abatorul.
Greg Kinnear este Don Anderson, vice-presedintele unui lant de fast food-uri, in al carui meniu vedeta este deliciosul Big One, hamburgerul favorit al Americii. Cand un grup de cercetatori descopera in carne urme de materii fecale (doctorii nu recomanda micul dejun in fata monitorului, deci ne consideram absolviti de orice vina ca v-a ramas sandvisul in gat), Anderson are o problema. Pasnicul afacerist face o vizita la imensul abator care furnizeaza carne pentru Big One si acolo totul pare in regula. Doar pare, pentru ca pana la urma principalii protagonisti ai filmului sunt o familie de mexicani (Catalina Sandino Moreno, nominalizata la Oscar pentru rolul din Maria cea plina de har/Maria Full of Grace, si Wilmer Valderrama), obligata sa munceasca in pestilentialele hale ale abatorului nu suficient de populare pentru a intra si in "turul de onoare" facut de Anderson.
"There is shit in the meat", spune cineva la inceputul filmului. Cu un umor extrem de negru, special pentru cei cu stomacul tare, Linklater le spune americanilor (oare doar lor?) verde in fata: "toti mancam un pic de rahat din cand in cand". Regizorul lasa in urma conversatiile zglobii din Sunset/Sunrise sau crescendo-ul de acuzatii din Tape si se ia de aceasta data de Sistem, unde musca din aproape tot: imigranti ilegali, standardizare, viteza in detrimentul calitatii, samd. Un sistem guvernat de profit, care transforma oamenii in masini si nu-i apreciaza decat in functie de eficienta.
Pana la urma e vorba de distanta. Lucratorul de la abator lasa sa cada "shit" peste "meat" cu nepasarea celui care stie ca aceasta va fi ingurgitata departe, intr-un loc si de-o persoana la care nu va avea acces niciodata. Si nici n-ai cum sa nu-l intelegi: cand i se cere sa functioneze ca o masina, omul are tot dreptul sa si simta ca o masina. Cea mai tare replica a filmului? "These machines don't give a shit". Ba-l dau. Pe "meat".
"Nu-i chiar atat de rau", mi-a zis un prieten care a vazut filmul. Intr-adevar, Fast Food Nation nu-i chiar atat de rau, dar nici nu merita sa pierzi doua ore in sala de cinema, ca sa ti se zica ceva ce stiai demult, chiar daca in stilul inconfundabil al lui Linklater...
