Părerea criticului
21 septembrie 2000, Jocurile Olimpice de la Sydney. Întreaga Românie stă cu ochii pe televizoare la competiţia de gimnastică. Aceasta se termină cu cea mai mare victorie a României înregistrată vreodată: aur pentru Andreea Răducan, argint pentru Simona Amânar, bronz pentru Maria Olaru. Într-o perioadă când România avea prea puţine motive de bucurie, momentul a avut o semnificaţie aparte, devenind o validare pe scară globală a valorii unor gimnaste, valoare ce se întindea ca o umbrelă peste întreaga ţară. Dar câteva zile mai târziu pentru Andreea Răducan începe coşmarul...
Documentarul Fata de aur, în regia jurnaliştilor Denisa Morariu-Tamaș şi Adrian Robe, revizitează aceste evenimente din perspectiva luptei din prezent (din 2015 şi 2016, mai exact) a Andreei Răducan de a investiga ce s-a întâmplat atunci, identifica vinovaţii şi recupera cea mai importantă medalie din bogatul ei palmares. Perspectiva ei este una simplă: cea a gimnastei de doar 15 ani şi 37 de kilograme care ia un Nurofen pentru răceală, dă totul în competiţie şi iese pe primul loc. Copilăria dificilă şi programul draconic de antrenamente departe de casă par să merite în euforia şi emoţia imnului României cântat sub privirile întregii lumi, cu trei gimnaste românce pe podium, numai că doar câteva zile mai târziu lui Răducan i se ia medalia...
Un avantaj al documentarului este faptul că înfăţişează drama gimnastei din perspectiva unei lupte a lui David cu Goliat. Într-un colţ este Răducan, retrasă din gimnastică în 2002, în celălalt, Comitetul Olimpic Internaţional, gigantica entitate din spatele deciziei de a i se retrage medalia româncei după ce este depistată cu o substanţă interzisă în urma unui test antidoping controversat. Este o premisă mai mult decât ofertantă şi, având în vedere că mai toţi românii care au acum peste 27-30 de ani au fost prezenţi la această dramă intens televizată în 2000, publicul potenţial al documentului este uriaş.
Din păcate regizorii fac câteva alegeri care sabotează întrucâtva premisa. Pe lângă includerea unei conversaţii cu un antipatic, agresiv şi sentenţios medic psihiatru (de parcă psihiatrii ar avea pregătirea să evalueze trauma suferită de gimnastă prin pierderea medaliei), documentarul nu prea reuşeşte să fie mai mult decât o contemplare a neputinţei. Mult mai puţin decât o luptă, Fata de aur ne-o arată pe Răducan într-o suită de întâlniri cu diverşi oameni implicaţi în acele evenimente, de la Nadia Comăneci la medicul Ioachim Oană, cel care i-a dat Nurofenul, la angajaţi de atunci ai Comitetului Olimpic Internaţional. Toţi spun că Răducan îşi merită medalia, dar sugestiile lor în ce priveşte continuarea luptei nu sunt urmate de fosta sportivă...
Dar probabil că aceste aspecte vor deranja doar spiritele proactive, pentru că nostalgicii chiar au ce vedea în Fata de aur: documentarul explorează şi efortul asiduu depus de gimnaste, drama părinţilor obligaţi să se despartă de fiica plecată la antrenamente aproape întreg anul, micile bucurii, stresul competiţiilor, relaţia dificilă cu antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang şi aşa mai departe. Unul din meritele filmului este faptul că pune în oglindă fascinaţia pentru medalie cu efortul necesar pentru a o obţine, totul în contextul pierderii celui mai important titlu din cariera protagonistei. Un alt plus al documentarului este includerea imaginilor video filmate de către antrenori în timpul deplasărilor, cele mai multe inedite pentru public.
Fata de aur participă în competiţia românească la Festivalul Astra din Sibiu. Din 26 septembrie, filmul este disponibil pe platforma HBO Go.
Documentarul Fata de aur, în regia jurnaliştilor Denisa Morariu-Tamaș şi Adrian Robe, revizitează aceste evenimente din perspectiva luptei din prezent (din 2015 şi 2016, mai exact) a Andreei Răducan de a investiga ce s-a întâmplat atunci, identifica vinovaţii şi recupera cea mai importantă medalie din bogatul ei palmares. Perspectiva ei este una simplă: cea a gimnastei de doar 15 ani şi 37 de kilograme care ia un Nurofen pentru răceală, dă totul în competiţie şi iese pe primul loc. Copilăria dificilă şi programul draconic de antrenamente departe de casă par să merite în euforia şi emoţia imnului României cântat sub privirile întregii lumi, cu trei gimnaste românce pe podium, numai că doar câteva zile mai târziu lui Răducan i se ia medalia...
Un avantaj al documentarului este faptul că înfăţişează drama gimnastei din perspectiva unei lupte a lui David cu Goliat. Într-un colţ este Răducan, retrasă din gimnastică în 2002, în celălalt, Comitetul Olimpic Internaţional, gigantica entitate din spatele deciziei de a i se retrage medalia româncei după ce este depistată cu o substanţă interzisă în urma unui test antidoping controversat. Este o premisă mai mult decât ofertantă şi, având în vedere că mai toţi românii care au acum peste 27-30 de ani au fost prezenţi la această dramă intens televizată în 2000, publicul potenţial al documentului este uriaş.
Din păcate regizorii fac câteva alegeri care sabotează întrucâtva premisa. Pe lângă includerea unei conversaţii cu un antipatic, agresiv şi sentenţios medic psihiatru (de parcă psihiatrii ar avea pregătirea să evalueze trauma suferită de gimnastă prin pierderea medaliei), documentarul nu prea reuşeşte să fie mai mult decât o contemplare a neputinţei. Mult mai puţin decât o luptă, Fata de aur ne-o arată pe Răducan într-o suită de întâlniri cu diverşi oameni implicaţi în acele evenimente, de la Nadia Comăneci la medicul Ioachim Oană, cel care i-a dat Nurofenul, la angajaţi de atunci ai Comitetului Olimpic Internaţional. Toţi spun că Răducan îşi merită medalia, dar sugestiile lor în ce priveşte continuarea luptei nu sunt urmate de fosta sportivă...
Dar probabil că aceste aspecte vor deranja doar spiritele proactive, pentru că nostalgicii chiar au ce vedea în Fata de aur: documentarul explorează şi efortul asiduu depus de gimnaste, drama părinţilor obligaţi să se despartă de fiica plecată la antrenamente aproape întreg anul, micile bucurii, stresul competiţiilor, relaţia dificilă cu antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang şi aşa mai departe. Unul din meritele filmului este faptul că pune în oglindă fascinaţia pentru medalie cu efortul necesar pentru a o obţine, totul în contextul pierderii celui mai important titlu din cariera protagonistei. Un alt plus al documentarului este includerea imaginilor video filmate de către antrenori în timpul deplasărilor, cele mai multe inedite pentru public.
Fata de aur participă în competiţia românească la Festivalul Astra din Sibiu. Din 26 septembrie, filmul este disponibil pe platforma HBO Go.
