Fatma este o femeie simplă, venită de la țară la Istanbul, lucrează ca femeie de serviciu și are grijă de fiul ei autist. Soțul ei a fost închis pentru agresiune și, după ce a fost eliberat, a dispărut, lăsându-i pe Fatma și pe copil în voia sorții. Fatma îl caută cu disperare și asistăm la zbaterea ei, la alergătura între casa unde face curățenie și are grijă de o fetiță, între slujba de la un mall și casa unui scriitor unde trebăluiește. Contrast puternic - care te face să-ți pui întrebări - între sărăcia ținutei și a îmbrăcămintei, precum și a casei în care locuiește Fatma și cele ale surorii ei, care este elegantă, îngrijită și nu pare să ducă lipsă de nimic. Acțiunea filmului pare lentă la început, apoi totul începe să curgă și să se complice, apar situații din care Fatma pare să iasă la limită, încep să apară flash-uri din copilărie și totul începe să se lege ca piesele dintr-un puzzle imens. Burcu Biricik, actrița care joacă rolul Fatmei, are o prestație incredibilă, reușește să joace atât de bine încât i se transformă pur și simplu chipul: acum e tristă, îngrijorată, obosită și fața ei parcă întruchipează un personaj prematur îmbătrânit și apoi apar momentele în care se joacă cu fiul ei, sau când se adresează cu duioșie fetiței din casa în care lucrează, când fața ei devine destinsă și incredibil de frumoasă. O prezență "invizibilă", așa cum o caracterizează la un moment dat un personaj, sau poate nu...