Lucrul care nu mi-a placut la acest film a fost felul cum a fost filmat , in stilul mizeriei Blair Witch Project
user-5aa7b81b95769
pe 19 Septembrie 2018 13:12
Mi se pare extraordinar ca incearca sa gaseasca raspunsul la intrebarea: ce facem dupa ce aflam radacina problemelor noastre? Refulam, scoatem rufele in public si, cel putin in film, cu ego--ul putin sifonat continuam sa traim si ne facem planuri pentru o biata mai buna (la Paris). Mi se pare mai crud decat Jagten 2012.
lili22
pe 11 Martie 2018 18:32
Extraordinar acest film, de mult nu am vazut unul atat de bine realizat
Mi-a placut si interpretarea si imginea iar scenariul e unul de mare clasa.
Am remarcat si calitatea sunetului desi era in priza directa.Nu cred ca striga cineva acolo sa se bage subtitrare, ca nu se intelege ce vorbesc.
Stephen2D
pe 22 Iunie 2016 13:00
klute
pe 18 Septembrie 2014 16:58
Cu o vizualitate a cărei frumusețe se lasă mai greu descoperită, și filmată într-un stil iritant, deloc complezent cu obișnuințele și așteptările unui spectator aflat în căutare de confort psihologic și răsfăț senzorial, dar în perfectă adecvare cu subiectul prezentat, pelicula lui Thomas Vinterberg dă expresie, în maniera ei specifică, "dogmatică" și deosebit de originală, acelei adevărate fascinații a răului care marchează, nu de puțină vreme, sensibilitatea nordică - ipostază modernă a ceea ce hermetismul numea "atractul invers al naturii", desemnînd astfel căderea vertiginoasă înspre polul substanțial, inferior al manifestării, la care sînt supuse istoria și cosmosul, deopotrivă.
Privită cu un astfel de ochi, realitatea, cu aparențele ei de soliditate, cu convențiile ei sociale respectabile, nu este decît o pojghiță subțire, de sub care infernul cu miasmele lui abia așteaptă să izbucnească. O și face, în repetate rînduri, dar nu definitiv, căci versiunea cosmetizată a realului se restabilește și ea neîncetat, ca rezultat al nesfîrșitei capacități omenești, prea omenești, de (auto)mistificare. Și tocmai împotriva acestei înclinații deloc nevinovate (cel mai bine ilustrată de mama celor trei frați rămași în viață, soție a monstrului cu mască de bătrînel inofensiv) își îndreaptă săgețile, revolta și sarcasmul, prin intermediul lui Christian, tulburătoarea dramă, cu accente de farsă și comedie neagră, a regizorului danez. Asistăm la o pendulare halucinantă între iluzia ademenitoare și adevărul tenebros, comportamentele, felul de a se mișca și de a vorbi al invitaților la sărbătoare, reacțiile asistenței (sau lipsa oricărei reacții) la dezvăluirile șocante care se aglomerează, atingînd înalte cote de absurd, grotesc și chiar nebunie. Sînt momente cînd reuniunea aduce neliniștitor de mult cu o orgie întunecată, sau cu un dezlănțuit sabat al vrăjitoarelor, aparențele de civilizație, de umanitate supusă imperativelor etice fiind date la o parte cu brutalitate de o barbarie funciară: gastrimargie, desfrîu bahic și sexual, fascism, rasism, xenofobie etc.
Totuși, trebuie remarcat că, deși putem afirma că filmul țintește umanitatea în ansamblul ei, critica se îndreaptă în primul rînd asupra unei clase sociale - marea burghezie daneză. Lucrul reiese și din prezentarea polarizată, antagonistă a celor două categorii sociale existente în acel han de țară. Pe de o parte, membrii marii familii burgheze și invitații lor, care i-ar reprezenta pe "exploatatori", iar de partea cealaltă, servitorimea (chelnerițele, personalul de la bucătărie și recepție), care îi reprezintă pe "exploatați". De altfel, aceștia, în frunte cu bucătarul-șef, joacă un rol decisiv pentru cursul pe care îl iau pînă la urmă evenimentele. Prin confiscarea cheilor de la mașini, astfel încît nimeni să nu poată părăsi reședința, închizîndu-i ermetic, ca într-un athanor, pe cei pentru care nu prea au nici o stimă, ei vor deveni agenți activi ai unor operațiuni alchimice cu semn schimbat, vizînd nu transmutația plumbului ignobil în aur curat, ci, invers, îndepărtarea oricărei spoieli și poleieli de pe chipul unor oameni care trebuie deconspirați și transformați în ceea ce și sînt: niște bestii. Finalul, deși consemnează decizia unanimă de a-l izola pe monstrul sărbătorit, rămîne unul contrariant, imaginea cu grupul care își reia liniștit micul dejun făcîndu-te să te întrebi cine sînt și cum sînt cu adevărat cei care îl compun.
wildinthecountry
pe 29 Noiembrie 2013 17:12
Curentul(manifestarea) Dogma 95 a fost initiat de 2 regizori danezi:Lars Von Trier si Thomas Vinterberg (regizorul filmului de fata, fiind si cel mai reprezentativ pt acest manifest cinematografic).Regulile de baza sunt urmatoarele:
1. Decorul, altul decît cel natural, este interzis.
2. Sunetul folosit va fi cel autentic, din timpul filmărilor, neîmbunătățit. El nu va fi niciodată separat de imagine, sau invers.
3. Camera urmărește actorii fiind poziționată doar pe umăr.
4. Filmul este color, iar lumina este mereu cea naturală.
5. Filtrele si accesoriile optice sunt interzise.
6. Filmul trebuie să conțină fapte superficiale.
7. Filmul are loc aici, chiar în acest moment. (îndepărtarea temporală și geografică sunt interzise)
8. Filmele de gen sînt interzise.
9. Pelicula trebuie să fie de 35 de mm.
10. Regizorul nu trebuie să apară pe generic.
...
In FILMUL de fata se respecta toate aceste 10 reguli.
Pelicula este extraordinara,o adevarata opera cinematografica.
Sunt foarte mirat de faptul ca nu am auzit niciodata de acest film pana la recomandarea unei prietene dragi mie (yes..you know who you are)...
Filmul a fost ceva extrem de diferit si particular pentru acele vremuri (1998) si acum dupa 15 ani de la debut a ramas la fel de proaspat, relevant si important pentru cinematografie.Totusi nu prea este cunoscut si asta e un lucru regretabil.
Totul a fost perfect in aceasta creatie de la cadrele folosite,unghiuri,vizual, jocul actoricesc,atmosfera.
M-am bucurat sa-l recunosc in rolul lui Christian pe un Ulrich Thomsen foarte tanar ( Brodre,The Thing,Haevnen).
Filmul este extrem de complex si trateaza subiecte delicate precum abuzul sexual, trairea in negare, reprimare, trezirea unor sentimente adanc ingropate la viata,iertare,compasiune...
Interesant cum se schimba lumina naturala in film si pe masura ce tot mai multe secrete ies la iveala cadrele devin mai intunecate.
Intrebare retorica de 5 puncte:se afla sau nu alt discurs in scrisoarea galbena? daca Tatal ar fi ales celalalt speech deznodamantul ar fi fost la fel? Sau in ambele plicuri (fie verde,fie galben) exista acelasi discurs?
Nota finala: 11/10.
MrJuVe
pe 23 Decembrie 2012 14:46
Important de precizat ca acesta este primul film din curentul Dogma.
andils
pe 16 Februarie 2011 20:39
un film care te lucreaza la psihic. frumos gandit filmul, cu multe detalii si simboluri, in ciuda faptului ca este un film foarte dur. poate cel mai bun film danez din toate timpurile.
Mi-a placut si interpretarea si imginea iar scenariul e unul de mare clasa.
Am remarcat si calitatea sunetului desi era in priza directa.Nu cred ca striga cineva acolo sa se bage subtitrare, ca nu se intelege ce vorbesc.
Privită cu un astfel de ochi, realitatea, cu aparențele ei de soliditate, cu convențiile ei sociale respectabile, nu este decît o pojghiță subțire, de sub care infernul cu miasmele lui abia așteaptă să izbucnească. O și face, în repetate rînduri, dar nu definitiv, căci versiunea cosmetizată a realului se restabilește și ea neîncetat, ca rezultat al nesfîrșitei capacități omenești, prea omenești, de (auto)mistificare. Și tocmai împotriva acestei înclinații deloc nevinovate (cel mai bine ilustrată de mama celor trei frați rămași în viață, soție a monstrului cu mască de bătrînel inofensiv) își îndreaptă săgețile, revolta și sarcasmul, prin intermediul lui Christian, tulburătoarea dramă, cu accente de farsă și comedie neagră, a regizorului danez. Asistăm la o pendulare halucinantă între iluzia ademenitoare și adevărul tenebros, comportamentele, felul de a se mișca și de a vorbi al invitaților la sărbătoare, reacțiile asistenței (sau lipsa oricărei reacții) la dezvăluirile șocante care se aglomerează, atingînd înalte cote de absurd, grotesc și chiar nebunie. Sînt momente cînd reuniunea aduce neliniștitor de mult cu o orgie întunecată, sau cu un dezlănțuit sabat al vrăjitoarelor, aparențele de civilizație, de umanitate supusă imperativelor etice fiind date la o parte cu brutalitate de o barbarie funciară: gastrimargie, desfrîu bahic și sexual, fascism, rasism, xenofobie etc.
Totuși, trebuie remarcat că, deși putem afirma că filmul țintește umanitatea în ansamblul ei, critica se îndreaptă în primul rînd asupra unei clase sociale - marea burghezie daneză. Lucrul reiese și din prezentarea polarizată, antagonistă a celor două categorii sociale existente în acel han de țară. Pe de o parte, membrii marii familii burgheze și invitații lor, care i-ar reprezenta pe "exploatatori", iar de partea cealaltă, servitorimea (chelnerițele, personalul de la bucătărie și recepție), care îi reprezintă pe "exploatați". De altfel, aceștia, în frunte cu bucătarul-șef, joacă un rol decisiv pentru cursul pe care îl iau pînă la urmă evenimentele. Prin confiscarea cheilor de la mașini, astfel încît nimeni să nu poată părăsi reședința, închizîndu-i ermetic, ca într-un athanor, pe cei pentru care nu prea au nici o stimă, ei vor deveni agenți activi ai unor operațiuni alchimice cu semn schimbat, vizînd nu transmutația plumbului ignobil în aur curat, ci, invers, îndepărtarea oricărei spoieli și poleieli de pe chipul unor oameni care trebuie deconspirați și transformați în ceea ce și sînt: niște bestii. Finalul, deși consemnează decizia unanimă de a-l izola pe monstrul sărbătorit, rămîne unul contrariant, imaginea cu grupul care își reia liniștit micul dejun făcîndu-te să te întrebi cine sînt și cum sînt cu adevărat cei care îl compun.
1. Decorul, altul decît cel natural, este interzis.
2. Sunetul folosit va fi cel autentic, din timpul filmărilor, neîmbunătățit. El nu va fi niciodată separat de imagine, sau invers.
3. Camera urmărește actorii fiind poziționată doar pe umăr.
4. Filmul este color, iar lumina este mereu cea naturală.
5. Filtrele si accesoriile optice sunt interzise.
6. Filmul trebuie să conțină fapte superficiale.
7. Filmul are loc aici, chiar în acest moment. (îndepărtarea temporală și geografică sunt interzise)
8. Filmele de gen sînt interzise.
9. Pelicula trebuie să fie de 35 de mm.
10. Regizorul nu trebuie să apară pe generic.
...
In FILMUL de fata se respecta toate aceste 10 reguli.
Pelicula este extraordinara,o adevarata opera cinematografica.
Sunt foarte mirat de faptul ca nu am auzit niciodata de acest film pana la recomandarea unei prietene dragi mie (yes..you know who you are)...
Filmul a fost ceva extrem de diferit si particular pentru acele vremuri (1998) si acum dupa 15 ani de la debut a ramas la fel de proaspat, relevant si important pentru cinematografie.Totusi nu prea este cunoscut si asta e un lucru regretabil.
Totul a fost perfect in aceasta creatie de la cadrele folosite,unghiuri,vizual, jocul actoricesc,atmosfera.
M-am bucurat sa-l recunosc in rolul lui Christian pe un Ulrich Thomsen foarte tanar ( Brodre,The Thing,Haevnen).
Filmul este extrem de complex si trateaza subiecte delicate precum abuzul sexual, trairea in negare, reprimare, trezirea unor sentimente adanc ingropate la viata,iertare,compasiune...
Interesant cum se schimba lumina naturala in film si pe masura ce tot mai multe secrete ies la iveala cadrele devin mai intunecate.
Intrebare retorica de 5 puncte:se afla sau nu alt discurs in scrisoarea galbena? daca Tatal ar fi ales celalalt speech deznodamantul ar fi fost la fel? Sau in ambele plicuri (fie verde,fie galben) exista acelasi discurs?
Nota finala: 11/10.