Părerea criticului
Popularitatea primului film (Fifty Shades of Grey a avut încasări de 571 de milioane de dolari mondial la un buget de 40 de milioane), dar și lansarea în preajma Valentine's Day sunt „adjuvanții” actualei producții. Pe de altă parte, ce nu ajută filmului este că autoarea romanelor, E.L. James, s-a ocupat de scenariu (alături de soțul ei) și că - în continuare - lipsește chimia dintre Jamie Dornan și Dakota Johnson. Cu toate astea, și în pofida contra-argumentelor de mai jos, mi-a plăcut mai mult acest al doilea film.
E.L. James nu are talent literar iar lipsa unui stil, absența unei expresivități, a unui vocabular variat din cărțile Fifty Shades s-au tradus la nivel de scenariu printr-o platitudine, ba chiar inepție a replicilor. Cât privește conținutul, deranjează (mai întâi în cărți, apoi în filme) faptul că E.L. James nu s-a documentat când a scris romanele despre psihologia și filozofia din spatele BDSM. Revin mai jos asupra acestui lucru.
Îmi aduc aminte că în 2016 se făcea filmul Fifty Shades of Black, o parodie după filmul Fifty Shades of Grey; scena cea mai bună a filmului-parodie era plasată în „camera roșie” a plăcerilor BDSM. Hannah (Kali Hawk) era legată fedeleș. Christian Black (Marlon Wayans) îi citește din romanul „Cincizeci de umbre ale lui Grey”... Ea suferă teribil - țipă, se zbate, și-l imploră pe Black să nu mai citească. Nu mai suportă această tortură! Și nu avea cum să-și acopere urechile și nici cum să-l oprească din citit...
Revenind la premiera de vineri, 10 februarie 2017, lipsa de experiență ca scenarist a romancierei E.L. James s-a văzut în liniaritatea filmului și schematismul personajelor: există numai o singură nevoie dramatică (cea a lui Grey, de a o avea înapoi pe Anastasia), nevoie care se satisface în primele cinci minute de film (fata acceptă să reia relația cu Grey), antagoniștii care ar fi putut amorsa/aduce suspans filmului sunt ca inexistenți, iar scenariul merge înainte din inerție, nu pentru că exista evenimente semnificative (care să schimbe cursul poveștii sau care să confere semnificații întâmplării prin care trece personajul: faptul că Grey cade cu elicopterul și reapare teafăr și nevătămat nu aduce nimic poveștii, doar o spaimă Anastasiei).
Afirmam mai sus că nu există chimie între protagoniști. La scenele de sex din filme (altele decât cele porno) spectatorii înțeleg și acceptă convenția că - ceea ce se întâmplă între cei doi actori - este o simulare. Ceea ce frapează și a frapat la filmele Fifty Shades e cât de neverosimilă este această simulare. Pare că actorii nu au petrecut suficient timp împreună înainte de filmări, că nu sunt chiar confortabili unul cu altul, sau că nu au discutat despre ceea ce au voie și cât au voie să facă. Pentru că se observă e o anumită sfială. A lui Jamie Dornan când o atinge pe Dakota Johnson, în primul rând (prin comparație, Eric Johnson aduce mai multă autoritate, dominanță, sexualitate personajului Jack Hyde, șeful de la Editură al Anastasiei).
Există o sfială și în filmarea scenelor erotice - se merge pe clișee/chestii sigure, ca de exemplu scena de dragoste la duș, scenă reluată de vreo trei ori. Scenarista E.L. James, deși are un personaj central atras de BDSM, pare că nu s-a documentat despre psihologia unei persoane cu astfel de preferințe. Se pare că fundamentul, regula de bază în BDSM este acceptarea bilaterală. Anastasia, cel puțin în primul film, nu este adepta BDSM și are o relație BDSM cu Grey fără să își dorească asta. Așadar, filmele Fifty Shades sunt doar romanțarea unei idei a lui E.L. James despre ceea ce ar putea să însemne BDSM.
Îmi aduc aminte că, în preajma lansării primului film Fifty Shades am discutat cu un adept BDSM pentru a documenta un articol legat de film. Scenarista și scriitoarea E.L. James nu cred ca a facut-o. Intervievatul meu de atunci spunea despre Fifty Shades of Grey: „E un wannabe comercial redat prin prisma unui sadism gratuit și nu `art of submission, flesh and mind games`. Sadismul, patologia, devianța sadică, abuzul de putere, egocentrismul, narcisismul... Nimic din toate astea nu exista în BDSM, care se axează pe jocurile psihologice, pedepsele, joaca cu neprevăzutul, fear play”.
La sfârșitul celor două ore de film veți realiza că nu mare lucru s-a întâmplat - și aici sunt de vină și antagoniștii. Pentru că nu e unul și bun ci trei și schematici. Bella Heathcote joacă o femeie frumoasă din trecutul lui Gray, acum depresivă. Apare ca o nălucă de două ori, iar a treia oară e ușor „înlăturată”. Kim Basigner în rolul celei care l-a dominat în trecut pe Grey are doar trei replici în film, deci o altă potențială amenințare ratată. Șeful editurii la care lucrează Anastasia e relativ repede scos din schemă. Și așa e anulat suspansul.
Spuneam în deschidere că Cincizeci de umbre întunecate mi-a placut mai mult decât primul film. Și asta pentru că se vede efortul realizatorilor de a face din relația protagoiștilor (elementul central al filmului) o chestie mai romantică; Grey e mai tandru, Anastasia mai fericită. Cum vor fi fanii după vizionare, rămâne de văzut.
E.L. James nu are talent literar iar lipsa unui stil, absența unei expresivități, a unui vocabular variat din cărțile Fifty Shades s-au tradus la nivel de scenariu printr-o platitudine, ba chiar inepție a replicilor. Cât privește conținutul, deranjează (mai întâi în cărți, apoi în filme) faptul că E.L. James nu s-a documentat când a scris romanele despre psihologia și filozofia din spatele BDSM. Revin mai jos asupra acestui lucru.
Îmi aduc aminte că în 2016 se făcea filmul Fifty Shades of Black, o parodie după filmul Fifty Shades of Grey; scena cea mai bună a filmului-parodie era plasată în „camera roșie” a plăcerilor BDSM. Hannah (Kali Hawk) era legată fedeleș. Christian Black (Marlon Wayans) îi citește din romanul „Cincizeci de umbre ale lui Grey”... Ea suferă teribil - țipă, se zbate, și-l imploră pe Black să nu mai citească. Nu mai suportă această tortură! Și nu avea cum să-și acopere urechile și nici cum să-l oprească din citit...
Revenind la premiera de vineri, 10 februarie 2017, lipsa de experiență ca scenarist a romancierei E.L. James s-a văzut în liniaritatea filmului și schematismul personajelor: există numai o singură nevoie dramatică (cea a lui Grey, de a o avea înapoi pe Anastasia), nevoie care se satisface în primele cinci minute de film (fata acceptă să reia relația cu Grey), antagoniștii care ar fi putut amorsa/aduce suspans filmului sunt ca inexistenți, iar scenariul merge înainte din inerție, nu pentru că exista evenimente semnificative (care să schimbe cursul poveștii sau care să confere semnificații întâmplării prin care trece personajul: faptul că Grey cade cu elicopterul și reapare teafăr și nevătămat nu aduce nimic poveștii, doar o spaimă Anastasiei).
Afirmam mai sus că nu există chimie între protagoniști. La scenele de sex din filme (altele decât cele porno) spectatorii înțeleg și acceptă convenția că - ceea ce se întâmplă între cei doi actori - este o simulare. Ceea ce frapează și a frapat la filmele Fifty Shades e cât de neverosimilă este această simulare. Pare că actorii nu au petrecut suficient timp împreună înainte de filmări, că nu sunt chiar confortabili unul cu altul, sau că nu au discutat despre ceea ce au voie și cât au voie să facă. Pentru că se observă e o anumită sfială. A lui Jamie Dornan când o atinge pe Dakota Johnson, în primul rând (prin comparație, Eric Johnson aduce mai multă autoritate, dominanță, sexualitate personajului Jack Hyde, șeful de la Editură al Anastasiei).
Există o sfială și în filmarea scenelor erotice - se merge pe clișee/chestii sigure, ca de exemplu scena de dragoste la duș, scenă reluată de vreo trei ori. Scenarista E.L. James, deși are un personaj central atras de BDSM, pare că nu s-a documentat despre psihologia unei persoane cu astfel de preferințe. Se pare că fundamentul, regula de bază în BDSM este acceptarea bilaterală. Anastasia, cel puțin în primul film, nu este adepta BDSM și are o relație BDSM cu Grey fără să își dorească asta. Așadar, filmele Fifty Shades sunt doar romanțarea unei idei a lui E.L. James despre ceea ce ar putea să însemne BDSM.
Îmi aduc aminte că, în preajma lansării primului film Fifty Shades am discutat cu un adept BDSM pentru a documenta un articol legat de film. Scenarista și scriitoarea E.L. James nu cred ca a facut-o. Intervievatul meu de atunci spunea despre Fifty Shades of Grey: „E un wannabe comercial redat prin prisma unui sadism gratuit și nu `art of submission, flesh and mind games`. Sadismul, patologia, devianța sadică, abuzul de putere, egocentrismul, narcisismul... Nimic din toate astea nu exista în BDSM, care se axează pe jocurile psihologice, pedepsele, joaca cu neprevăzutul, fear play”.
La sfârșitul celor două ore de film veți realiza că nu mare lucru s-a întâmplat - și aici sunt de vină și antagoniștii. Pentru că nu e unul și bun ci trei și schematici. Bella Heathcote joacă o femeie frumoasă din trecutul lui Gray, acum depresivă. Apare ca o nălucă de două ori, iar a treia oară e ușor „înlăturată”. Kim Basigner în rolul celei care l-a dominat în trecut pe Grey are doar trei replici în film, deci o altă potențială amenințare ratată. Șeful editurii la care lucrează Anastasia e relativ repede scos din schemă. Și așa e anulat suspansul.
Spuneam în deschidere că Cincizeci de umbre întunecate mi-a placut mai mult decât primul film. Și asta pentru că se vede efortul realizatorilor de a face din relația protagoiștilor (elementul central al filmului) o chestie mai romantică; Grey e mai tandru, Anastasia mai fericită. Cum vor fi fanii după vizionare, rămâne de văzut.
