Părerea criticului
Vom fi la fel de sadici precum personajul Christian Grey și o să vă dezvăluim singurul moment genial din Fifty Shades of Black: în „camera roșie” a plăcerilor BDSM, Hannah (Kali Hawk) e legată fedeleș. Christian Black (Marlon Wayans) îi citește din romanul „Cincizeci de umbre ale lui Grey”... Ea suferă teribil - țipă, se zbate, și-l imploră pe Black să nu mai citească. Nu mai suportă această tortură! Nu are cum să-și acopere urechile și nici cum să-l oprească din citit...
Când am aflat că se face o parodie la filmul Fifty Shades of Grey, m-am întrebat care este rostul. Producția (încadrată de realizatori la genul „romance”!) și cartea și-au făcut suficiente deservicii lor însele încât să mai fie necesară parodierea lor. Umorul involuntar însoțește mare parte dintre scenele din filmul Fifty Shades of Grey, așa că o parodie era, din punctul meu de vedere, superfluă.
Poate și din acest motiv, ceea ce a ieșit din Fifty Shades of Black e numai o îngroșare grotescă a ceea ce era Fifty Shades of Grey. Firul poveștii este același, iar Marlon Wayans încearcă să găsească o corespondență în filmul scris de el pentru scenele penibile din Fifty Shades of Grey, însă preponderentă este divagarea.
Dacă recunoștem povestea, nu tuturor secvențelor de umor involuntar din Fifty Shades of Grey le-am găsit corespondentul parodic în Fifty Shades of Black. Marlon Wayans brodează o serie de gaguri și umor licențios doar din plăcerea de a fi scandalos sau de a face cu orice preț un film. Pe de altă parte, mai presară scene din posibile următoare parodii la filme precum Magic Mike ori Whiplash.
Un arsenal de părți anatomice dezgolite, apelative licențioase, mostre de rasism, glume sexuale, tabuuri date de pereți, gaguri se desfășoară în fața spectatorului. Doar una, însă, ne „gâdilă” intelectul.
Când am aflat că se face o parodie la filmul Fifty Shades of Grey, m-am întrebat care este rostul. Producția (încadrată de realizatori la genul „romance”!) și cartea și-au făcut suficiente deservicii lor însele încât să mai fie necesară parodierea lor. Umorul involuntar însoțește mare parte dintre scenele din filmul Fifty Shades of Grey, așa că o parodie era, din punctul meu de vedere, superfluă.
Poate și din acest motiv, ceea ce a ieșit din Fifty Shades of Black e numai o îngroșare grotescă a ceea ce era Fifty Shades of Grey. Firul poveștii este același, iar Marlon Wayans încearcă să găsească o corespondență în filmul scris de el pentru scenele penibile din Fifty Shades of Grey, însă preponderentă este divagarea.
Dacă recunoștem povestea, nu tuturor secvențelor de umor involuntar din Fifty Shades of Grey le-am găsit corespondentul parodic în Fifty Shades of Black. Marlon Wayans brodează o serie de gaguri și umor licențios doar din plăcerea de a fi scandalos sau de a face cu orice preț un film. Pe de altă parte, mai presară scene din posibile următoare parodii la filme precum Magic Mike ori Whiplash.
Un arsenal de părți anatomice dezgolite, apelative licențioase, mostre de rasism, glume sexuale, tabuuri date de pereți, gaguri se desfășoară în fața spectatorului. Doar una, însă, ne „gâdilă” intelectul.
