Bruce Robertson e un polițist fanatic și corupt, care e pe punctul de a obține o promovare și nu va lăsa nimic să-i stea în cale. I se dă cazul unei crime brutale și presiunea pe care o simte să găsească făptașul e mare fiindcă are colegi competitivi, care ar dori să-i fure promovarea, printre care Ray Lennox.
În loc să-i dea bice în rezolvarea crimei, Bruce se preocupă cu împroșcarea colegilor cu noroi și cu uneltiri prin care să-i întoarcă pe unii împotriva altora și, astfel, să-i țină departe de promovarea lui. Bruce seduce neveste de-ale colegilor sau le dă în vileag secretele compromițătoare. Nimic nu e indecent pentru el.
Inspectorul șef Toal habar nu are ce se întâmplă în ograda lui. Însă, între atâtea intrigi pe care le țese în jur, Bruce ajunge să fie înghițit de valul de înșelătorie pe care l-a provocat. Greșelile din trecut încep să-și arate consecințele. O soție dispărută, dependența de droguri și reacțiile suspicioase ale colegilor pe care i-a rănit încep să-l împovăreze, iar sănătatea lui mintală se șubrezește. Întrebarea e dacă va putea să rămână conectat la realitate suficient de mult timp cât să-și sape drumul afară din mizeria în care s-a afundat.