Părerea criticului
3D-ul era o evoluţie logică în cazul francizei Final Destination, care, ca şi mai imaginativul şi prolificul concurent Saw, trebuia să rezolve tehnic impasul inevitabil: câte noi moduri de a-ţi hăcui personajele poţi găsi? Aceeaşi reţetă ca şi în celelalte trei părţi aproape că pică greu la stomac din cauza tratamentului 3D, care mai că nu te bagă cu capul în balta cu sânge. Atenţie, asta nu este o laudă: povestea filmului este de doi lei, iar actorii sunt ca nişte păpuşi, astfel încât de-abia aştepţi ca personajele să le moară pentru că nimic altceva din ce fac pe ecran nu este interesant. Un film care nu ajunge la creier, ci se opreşte la ochi...
