Nick O’Bannon (Bobby Campo) are o premoniție îngrozitoare în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să fie o zi de distracție la curse, în care o succesiune ciudată de evenimente declanșează o avalanșă de accidente cu mașini zdrobite și rămășițe de automobile care zboară peste spectatori în tribune, ucigându-i prietenii și dislocând un planșeu care se prăbușește asupra sa. Când își revine din groaznicul coșmar, Nick intră în panică și o convinge pe iubita lui, Lori (Shantel VanSanten), și pe prietenii lor, Janet (Haley Webb) și Hunt (Nick Zano), să fugă…scăpând de moarte doar cu câteva secunde înainte ca îngrozitorul coșmar să devină realitate.
Crezând că au păcălit moartea, grupul de prieteni speră într-o îmblânzire a sorții, dar din păcate pentru Nick și Lori, acesta e doar începutul. În timp ce premonițiile lui continuă, iar supraviețuitorii dezastrului încep să moară unul câte unul—în condiții sinistre—Nick trebuie să găsească o cale de scăpare din ghearele morții, înainte ca el însuși să ajungă la destinația finală.
Este filmul cel mai recent din seria de mare succes “Final Destination”, prima versiune în format 3D, care îi va purta pe fani într-o cursă a groazei.
“Destinație finală” este regizat de David R. Ellis după un scenariu de Eric Bress. În film joacă Bobby Campo, Shantel VanSanten, Nick Zano, Haley Webb și Mykelti Williamson. Filmul este produs de Craig Perry și Warren Zide, iar producătorii executivi sunt Richard Brener, Walter Hamada și Sheila Hanahan Taylor. Art Schaefer este co-producător, iar Tawny Ellis-Lehman este producător asociat.
Din echipa de creație fac parte directorul de imagine Glen MacPherson, scenograful Jaymes Hinkle, editorul Mark Stevens, designerul de costume Claire Breaux și compozitorul Brian Tyler.
New Line Cinema prezintă o producție Practical Pictures/Parallel Zide Production, un film în regia lui David R. Ellis, “Destinație finală.” Filmul va fi difuzat de Warner Bros. Pictures pe plan național și internațional, în teritoriile selectate.