Părerea criticului
Ştim cu toţii cum se termină First Man/Primul om pe Lună, filmul biografic regizat de Damien Chazelle (La La Land) despre misiunea Apollo 11 şi prima aselenizare din istoria umanităţii. Ce nu ştim mulţi dintre noi sunt detaliile oficiale şi personale din spatele acestei misiuni de succes, pentru care Neil Armstrong şi colegii săi s-au pregătit aproape un deceniu, un număr considerabil de astronauţi pierzându-şi viaţa în misiuni preliminare. Premiera de vineri aruncă lumină asupra acestei gigantice aventuri spaţiale şi te-ar putea captiva cu atenţia acordată atât ambiţiei lui Armstrong, cât şi a sacrificiilor făcute de astronaut şi de familia lui pentru ca el să poată rosti pe 20 iulie 1969 celebrul "Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire".
Îl vedem pe Armstrong (Ryan Gosling) la începutul anilor '60, când americanii simt că pierd cursa spaţială cu URSS şi imaginează o misiune pe atunci nebunească, aselenizarea. În acest context al istoriei mari, Chazelle se concentrează pe istoria mică a lui Armstrong, a cărui fiică, Karen, moare de cancer. Curând viitorul astronaut este cooptat în programul NASA şi o ia de la capăt alături de soţia sa, Janet (Claire Foy). Pe întreaga durată a filmului, scenariul întreţese cele două laturi atât de diferite ale vieţii lui Armstrong, arătând cum una pare să o saboteze pe cealaltă, în timp ce a doua este un continuu combustibil pentru prima.
Dacă vrei să urci primul în trenul Oscarurilor de la anul, atunci cu siguranţă vei vrea să vezi First Man weekend-ul acesta la cinema. Chiar dacă filmul nu este lipsit de defecte, cu greu poţi găsi un "abonat" mai bun pentru a bate recordul de nominalizări. O poveste despre spiritul american, îndemânare, sacrificiu şi abnegaţie, First Man extrage un important capital de emoţie din universalitatea acestui succes ştiinţific cu reverberaţii globale. Nu degeaba filmul se cheamă First Man/Primul om pe Lună: acel prim pas imprimat în praful selenar a făcut întreaga omenire să respire la unison, într-o transmisiune în direct urmărită de 400 de milioane de oameni de pe întreg globul. Acel pas s-a imprimat instantaneu şi în memoria colectivă, o dovadă a inventivităţii umane pentru acea generaţie şi pentru generaţiile următoare.
Spre deosebire de multe filme biografice care îşi idealizează protagonistul, First Man nu pică în această capcană, arătându-ne un individ complex, măcinat de probleme, dar gata să le ignore pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit. Modul cum scenariul construieşte personajul invită la o meditaţie asupra fascinaţiei reperelor, a punctelor fixe. Cu o viaţă dominată de hazard şi evenimente din trecut asupra cărora nu a avut nicio putere, Armstrong îşi îndreaptă privirea spre cer şi întreaga perspectivă se schimbă: dacă totul din jurul său ar putea dispărea într-o clipă, luna va fi mereu acolo. Şi, dacă în urmă cu nişte ani atingerea ei părea imposibilă, iată că fiecare formulă, fiecare nou tip de material rezistent descoperit, fiecare nouă combinaţie de combustibili, fiecare nouă structură de aeronavă o fac tot mai tangibilă.
Un mare plus al filmului este Janet, soţia lui Armstrong, rol pentru care britanica Claire Foy, cunoscută mai ales datorită serialului The Crown, are toate şansele să primească o nominalizare la Oscar. Chintesenţă a perspectivei familiale a vieţii astronautului, Janet nu ezită nicio clipă să-şi tragă soţul de mânecă şi să-l facă să-şi coboare privirea dinspre aştri spre copii. Janet refuză rolul decorativ al casnicei anilor '60 şi face tot posibilul să-şi implice soţul într-o parte a vieţii sale de care acesta pare mai mult decât detaşat. Când i se spune că tatăl său va zbura spre lună şi că există o şansă să nu supravieţuiască, reacţia unuia dintre băieţii cuplului este "Şi deci nu o să fii aici pentru cursul meu de înot?". Este doar unul dintre momentele puternice ale filmului, care sugerează că ţelurile mai mici sau mai mari ne pot distrage atenţia de la poate cel mai important rol al nostru, acela de părinte.
First Man suferă din cauza unor lungimi nenecesare şi a unor tăceri care se vor pline de înţeles, dar care nu sunt decât repetitive. Cu toate acestea, ele nu fac povestea să treneze şi adaugă greutate şi sens ultimei părţi a filmului, o suită de bătălii câştigate de ştiinţă împotriva hazardului, suită ce permite în sfârşit realizarea primului pas pe lună. Este un moment care, deşi ştii că te afli în faţa unui ecran de cinema şi ai în faţă doar una dintre versiunile Adevărului, te face să te laşi cucerit de un sentiment de mândrie şi să visezi la următoarea mare misiune spaţială dusă la bun sfârşit de om.
Îl vedem pe Armstrong (Ryan Gosling) la începutul anilor '60, când americanii simt că pierd cursa spaţială cu URSS şi imaginează o misiune pe atunci nebunească, aselenizarea. În acest context al istoriei mari, Chazelle se concentrează pe istoria mică a lui Armstrong, a cărui fiică, Karen, moare de cancer. Curând viitorul astronaut este cooptat în programul NASA şi o ia de la capăt alături de soţia sa, Janet (Claire Foy). Pe întreaga durată a filmului, scenariul întreţese cele două laturi atât de diferite ale vieţii lui Armstrong, arătând cum una pare să o saboteze pe cealaltă, în timp ce a doua este un continuu combustibil pentru prima.
Dacă vrei să urci primul în trenul Oscarurilor de la anul, atunci cu siguranţă vei vrea să vezi First Man weekend-ul acesta la cinema. Chiar dacă filmul nu este lipsit de defecte, cu greu poţi găsi un "abonat" mai bun pentru a bate recordul de nominalizări. O poveste despre spiritul american, îndemânare, sacrificiu şi abnegaţie, First Man extrage un important capital de emoţie din universalitatea acestui succes ştiinţific cu reverberaţii globale. Nu degeaba filmul se cheamă First Man/Primul om pe Lună: acel prim pas imprimat în praful selenar a făcut întreaga omenire să respire la unison, într-o transmisiune în direct urmărită de 400 de milioane de oameni de pe întreg globul. Acel pas s-a imprimat instantaneu şi în memoria colectivă, o dovadă a inventivităţii umane pentru acea generaţie şi pentru generaţiile următoare.
Spre deosebire de multe filme biografice care îşi idealizează protagonistul, First Man nu pică în această capcană, arătându-ne un individ complex, măcinat de probleme, dar gata să le ignore pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit. Modul cum scenariul construieşte personajul invită la o meditaţie asupra fascinaţiei reperelor, a punctelor fixe. Cu o viaţă dominată de hazard şi evenimente din trecut asupra cărora nu a avut nicio putere, Armstrong îşi îndreaptă privirea spre cer şi întreaga perspectivă se schimbă: dacă totul din jurul său ar putea dispărea într-o clipă, luna va fi mereu acolo. Şi, dacă în urmă cu nişte ani atingerea ei părea imposibilă, iată că fiecare formulă, fiecare nou tip de material rezistent descoperit, fiecare nouă combinaţie de combustibili, fiecare nouă structură de aeronavă o fac tot mai tangibilă.
Un mare plus al filmului este Janet, soţia lui Armstrong, rol pentru care britanica Claire Foy, cunoscută mai ales datorită serialului The Crown, are toate şansele să primească o nominalizare la Oscar. Chintesenţă a perspectivei familiale a vieţii astronautului, Janet nu ezită nicio clipă să-şi tragă soţul de mânecă şi să-l facă să-şi coboare privirea dinspre aştri spre copii. Janet refuză rolul decorativ al casnicei anilor '60 şi face tot posibilul să-şi implice soţul într-o parte a vieţii sale de care acesta pare mai mult decât detaşat. Când i se spune că tatăl său va zbura spre lună şi că există o şansă să nu supravieţuiască, reacţia unuia dintre băieţii cuplului este "Şi deci nu o să fii aici pentru cursul meu de înot?". Este doar unul dintre momentele puternice ale filmului, care sugerează că ţelurile mai mici sau mai mari ne pot distrage atenţia de la poate cel mai important rol al nostru, acela de părinte.
First Man suferă din cauza unor lungimi nenecesare şi a unor tăceri care se vor pline de înţeles, dar care nu sunt decât repetitive. Cu toate acestea, ele nu fac povestea să treneze şi adaugă greutate şi sens ultimei părţi a filmului, o suită de bătălii câştigate de ştiinţă împotriva hazardului, suită ce permite în sfârşit realizarea primului pas pe lună. Este un moment care, deşi ştii că te afli în faţa unui ecran de cinema şi ai în faţă doar una dintre versiunile Adevărului, te face să te laşi cucerit de un sentiment de mândrie şi să visezi la următoarea mare misiune spaţială dusă la bun sfârşit de om.
