În cea de-a doua parte a trilogiei Millenium, Fata care s-a jucat cu focul, acțiunea se concentrează pe personajul Lisbeth Salander. Acuzată de trei crime, Lisbeth este implicată într-o serie de intrigi care au ca origine trecutul ei pătat, în timp ce Mikael Blomkvist face tot ce-i stă în putință să dovedească nevinovăția ei.
Michael Nyqvist și Noomi Rapace continuă să-si interpreteze rolurile principale, acompaniați de o echipă remarcabilă, printre care Lena Endre, Peter Andersson și Per Oscarsson. Experimentatul Daniel Alfredson este regizorul.
După succesul primei părți a trilogiei, Bărbați care urăsc femeile, în cinematografe și vânzarea a peste 21 de milioane de copii ale romanului lui Stieg Larsson, există un interes sporit față de Fata care s-a jucat cu focul, atât în Suedia cât și în afara țării. Filmul a fost deja lansat în Scandinavia, Italia, Spania și Elveția și numărul de vizitatori de până acum dovedește interesul stârnit de seria Millenium. În Spania, filmul a ajuns direct pe locul doi în box office după premiera sa din septembrie.