Fly Me to the Moon (2024)

O deliciu romantic, în ton cu subiectul plecat așa ca pentru un weekend. .pe lună.

Chiar daca pentru cineva satul de aceasta poveste filmul nu merita vizionat, interpretarea face ca filmul sa merite vizionarea.

Un pas mic pentru un om, un salt uriaș pentru omenire..Atât de relaxant cu o bună dispoziție pentru suflet dar și foarte matur..Nu am remarcat momente siropoase și nici trase de păr iar actingul convingător, cel puțin, Scarlet Johansson face un rol excelent, recomand cu încredere.

L-am văzut la cinema pentru ca nu am găsit ceva mai bun, dar pot sa spun ca m-a surprins plăcut.

Amuzant, relaxant, actori buni, coloană sonoră de excepție, tot ce-i trebuie unui film ce merită vizionat.

Merită văzut. Nu e o capodoperă dar e ok. SJ s a cam îngrășat.

Pe mine m-a binedispus, recomand cu multa dragoste

O comedie romantică de vară în apă statută. Două sex simboluri, două nume de blockbuster în Johansson și Tatum. Încă nu au ieșit din această zonă și nici nu se pare că-și doresc foarte mult. Inițial filmul urma să fie lansat și difuzat exclusiv pe platforma de streaming Apple, dar se pare că răspunsurile la proiecțiile de test au fost pozitive, iar cineva a considerat că pelicula despre misiunea Apollo XI pe Lună ar putea face mai întîi profit în cinematografe. S-ar putea să se fi înșelat.

Doamna Johansson este o directoare de publicitate încurcată cu un director de lansare NASA, interpretat de domnul Tatum. O idee minunată. Pune-i pe cei doi într-o comedie romantică vaporoasă, plasată în era cursei spațiale a unei Americi care-și croia drum în viitor și lasă-i pe designerii de producție să se bucure și să-și facă de cap. Totul ar fi putut funcționa de minune, dacă cineva ar fi găsit mai întîi o poveste coerentă.

Cuplul Johnasstum este lamentabil. În calitate de îndrăgostiți, mintea de creație publicitară și regizorul de lansare nu au o chimie deosebită, iar costumele și luminile lui Johansson sînt departe de a fi măgulitoare, pe cînd machiajul lui Tatum este în centrul atenției într-un mod deranjant. Glumele mai aveau puțin și erau explicate, într-atît sînt de previzible și evidente.

Tatum în rolul unui inginer deprimat și consumat de regrete este caraghios. Și nici el nu poate mai mult. El nu are talentul necesar pentru a ieși din zona chiloțărelii transpirate și steroidizate. Johnasson este puțin mai credibilă în rolul unei profesioniste cu un trecut întunecat de escroacă. Are o frumusețe luxuriantă, care combinată cu pragmatismul și răceala tipic scandinave o fac credibilă în interpretarea unei femeie obișnuite care vrea să atingă succesul cu orice preț.

Premisa de la care pornește regizorul este una falsă. Pune două staruri de cinema, coperțile Vogue și Men’s Health în costume de epocă, le așează pe fundalul unui eveniment istoric bine cunoscut -Neil Armstrong făcînd primii pași pe Lună, Walter Cronkite scoțîndu-și ochelarii în timp ce plînge în direct la televizor- crezînd că va fi suficient pentru a rezulta un divertisment răcoros de vară. Partea cinematografiei care implică crearea unor personaje credibile, cu motivații de înțeles și plasarea lor în situații cu mize semnificative este trecută cu vederea.

Regizorul se așteaptă ca eu să fiu impresionat de o lansare de rachetă reală, ca apoi să trec brusc la rîsul pregătirilor pentru filmarea unei lansări false, ca mai apoi apoi să suspin la vederea unui sărut cu final fericit între două personaje cu o chimie inexistentă, despre care ai fi crezut că au divorțat în realitate și acum au fost siliți să apară împreună. Greșeala fundamentală putea fi compensată și poate chiar transformată în premisa unei povești de dragoste ușoare, dar fermecătoare, cu un melanj de citrice, mentă și dulceață, dacă nu ar fi fost două lucruri: eșecul de a se confrunta cu implicațiile istorice mai mari ale aterizării false pe Lună și greșita distribuire a lui Johansson și Tatum.

Amuzant si simpatic la inceput, apoi o poveste si idee transpusa perfect. In topul anului.