Părerea criticului
La aproape 55 de ani de când a avut loc misiunea Apollo 11 și Neil Armstrong a fost primul om care a pășit pe Lună, Apple Studios și Sony Pictures lansează comedia romantică Fly Me to the Moon cu Scarlett Johansson și Channing Tatum.
Pe data de 16 iulie 1969, trei astronauți americani plini de curaj au decolat de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, urmând ca peste patru zile să fie primii oameni care au pășit pe suprafața Lunii. Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins au transmis imagini de acolo care au făcut înconjurul lumii, iar momentul în care Armstrong a făcut celebra declarație „Un pas mic pentru om, un salt gigant pentru omenire” a fost urmărit de peste 650 de milioane de oameni în direct la televizor, conform estimărilor. Odată cu trecerea timpului au apărut numeroase teorii ale conspirației cum că aterizarea pe Lună a fost înscenată și filmată dintr-un platou confidențial al NASA. Chiar această teorie a conspirației este abordată de Fly Me to the Moon, care îmbină de la început imagini de arhivă cu ficțiunea și atrage nostalgie către un eveniment remarcabil din istoria Americii.
Numeroase filme au fost realizate despre reușita americanilor de a întrece URSS în cursa pentru aselenizare, de la For All Mankind (1989) și In the Shadow of the Moon (2006) la First Man (2018) și Apollo 11 (2019). Ce aduce nou Fly Me to the Moon în povestea deja cunoscută despre misiunea NASA este introducerea teoriei conspirației de mai sus - cum ar fi dacă guvernul american chiar ar fi orchestrat o filmare falsă cu aterizarea pe Lună? Desigur, filmul pornește de la povestea reală, dar continuă cu această ipoteză fictivă, întrucât nu există nicio dovadă că ar fi existat o astfel de regie alternativă la imaginile transmise în direct de pe Lună. Deși este un film care gravitează spre comedie, o astfel de abordare poate inclusiv să bulverseze publicul și să submineze reușita programului Apollo 11 deoarece poate crea o impresie falsă despre trecut: că Statele Unite ar fi transmis imagini false cu aterizarea pe Lună, orice s-ar fi întâmplat.
Fly Me to the Moon este o comedie romantică, regizată de Greg Berlanti și produsă de Scarlett Johansson, în care aceasta este o specialistă în marketing atât de eficientă încât este contactată de însuși guvernul american prin antipaticul Moe Berkus (Woody Harrelson) pentru o provocare pe măsură: să repare imaginea publică NASA și să se asigure că va primi finanțarea de care are nevoie pentru a putea finaliza cu succes misiunea aselenizării. Kelly Jones (Johansson), care seamănă izbitor de mult cu Marilyn Monroe, se pricepe de minune să înșele pe oricine dorește pentru a-și atinge scopurile. Aceasta reușește fără prea mari eforturi să vândă mașini unor bărbați sexiști, jucându-se cu stereotipurile (și purtând o burtă falsă de femeie însărcinată) și să-și schimbe accentul spontan, păcălind senatorii americani și soțiile lor. Cu toate acestea, ea se lovește de Cole Davis (Channing Tatum), directorul programului de lansare, un fost pilot extrem de serios și rigid, responsabil pentru tragedia misiunii Apollo 1 (și morțile celor trei astronauți de la bord), dar care este dispus să facă tot posibilul pentru a asigura succesul misiunii Apollo 11.
Berkus își face reapariția când ți-e lumea mai dragă și dacă inițial îl forțează pe Cole să se supună tuturor strategiilor de marketing ale lui Kelly, curând o obligă pe aceasta să însceneze aterizarea pe Lună pentru că misiunea a devenit prea importantă pentru a eșua, iar oamenii trebuie să vadă la TV cum Statele Unite înving URSS. Dar clipul trebuie filmat în secret și nici măcar Cole Davis nu poate afla despre asta; cu atât mai mult el, cel care crede cel mai tare în reușita programului.
Accentul peliculei este pus mai degrabă pe programul spațial și modurile creative în care Kelly găsește soluții pentru a vedea dusă la bun sfârșit misiunea Apollo 11 decât pe relația dintre ea și Cole Davis, care riscă uneori să fie clișeică, mai ales în debut, atunci când cei doi au un schimb languros de priviri înainte de a se cunoaște. De asemenea, reconstituirea epocii anilor '60 creează nostalgie, atât decorurile cât și costumele colorate ale lui Scarlett Johansson remarcându-se în mod special.
Chiar dacă nu este un film perfect, Fly Me to the Moon este o peliculă amuzantă, captivantă, montată într-un ritm rapid, iar cele două ore și 12 minute ale sale nici nu se simt. Scarlett Johansson și Channing Tatum par combinația perfectă pentru această comedie romantică și strălucesc atât în momentele comice, cât și în cele dramatice, de maximă vulnerabilitate, în care aflăm mai multe despre trecutul întunecat al celor două personaje. Cu toate acestea, dacă personajul lui Johansson este plin de șarm și surprinde în multe momente cu abilitățile ei dezvoltate de comunicare și rezolvare a problemelor, Tatum pare uni-dimensional în comparație, lăsându-mi impresia că își joacă rolul într-o singură notă, aceea a seriozității. De asemenea, Jim Rash (actorul deținător de Oscar, cunoscut pentru rolul din sitcom-ul Community) îl interpretează într-o cheie ultra-comică pe regizorul gay Lance Vespertine, cel care primește sarcina de a regiza imaginile false de pe Lună, iar dacă acesta creează deseori momente amuzante, uneori mi s-a părut că depinde prea mult de stereotipuri pentru a realiza glume mai degrabă ieftine.
Dacă doriți să mergeți la cinema pentru a vă distra, dar fără a lua prea în serios premisa ficțională, atunci Scarlett Johansson și Channing Tatum sunt partenerii potriviți de drum, iar Fly Me to the Moon o comedie romantică de văzut.
Pe data de 16 iulie 1969, trei astronauți americani plini de curaj au decolat de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, urmând ca peste patru zile să fie primii oameni care au pășit pe suprafața Lunii. Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins au transmis imagini de acolo care au făcut înconjurul lumii, iar momentul în care Armstrong a făcut celebra declarație „Un pas mic pentru om, un salt gigant pentru omenire” a fost urmărit de peste 650 de milioane de oameni în direct la televizor, conform estimărilor. Odată cu trecerea timpului au apărut numeroase teorii ale conspirației cum că aterizarea pe Lună a fost înscenată și filmată dintr-un platou confidențial al NASA. Chiar această teorie a conspirației este abordată de Fly Me to the Moon, care îmbină de la început imagini de arhivă cu ficțiunea și atrage nostalgie către un eveniment remarcabil din istoria Americii.
Numeroase filme au fost realizate despre reușita americanilor de a întrece URSS în cursa pentru aselenizare, de la For All Mankind (1989) și In the Shadow of the Moon (2006) la First Man (2018) și Apollo 11 (2019). Ce aduce nou Fly Me to the Moon în povestea deja cunoscută despre misiunea NASA este introducerea teoriei conspirației de mai sus - cum ar fi dacă guvernul american chiar ar fi orchestrat o filmare falsă cu aterizarea pe Lună? Desigur, filmul pornește de la povestea reală, dar continuă cu această ipoteză fictivă, întrucât nu există nicio dovadă că ar fi existat o astfel de regie alternativă la imaginile transmise în direct de pe Lună. Deși este un film care gravitează spre comedie, o astfel de abordare poate inclusiv să bulverseze publicul și să submineze reușita programului Apollo 11 deoarece poate crea o impresie falsă despre trecut: că Statele Unite ar fi transmis imagini false cu aterizarea pe Lună, orice s-ar fi întâmplat.
Fly Me to the Moon este o comedie romantică, regizată de Greg Berlanti și produsă de Scarlett Johansson, în care aceasta este o specialistă în marketing atât de eficientă încât este contactată de însuși guvernul american prin antipaticul Moe Berkus (Woody Harrelson) pentru o provocare pe măsură: să repare imaginea publică NASA și să se asigure că va primi finanțarea de care are nevoie pentru a putea finaliza cu succes misiunea aselenizării. Kelly Jones (Johansson), care seamănă izbitor de mult cu Marilyn Monroe, se pricepe de minune să înșele pe oricine dorește pentru a-și atinge scopurile. Aceasta reușește fără prea mari eforturi să vândă mașini unor bărbați sexiști, jucându-se cu stereotipurile (și purtând o burtă falsă de femeie însărcinată) și să-și schimbe accentul spontan, păcălind senatorii americani și soțiile lor. Cu toate acestea, ea se lovește de Cole Davis (Channing Tatum), directorul programului de lansare, un fost pilot extrem de serios și rigid, responsabil pentru tragedia misiunii Apollo 1 (și morțile celor trei astronauți de la bord), dar care este dispus să facă tot posibilul pentru a asigura succesul misiunii Apollo 11.
Berkus își face reapariția când ți-e lumea mai dragă și dacă inițial îl forțează pe Cole să se supună tuturor strategiilor de marketing ale lui Kelly, curând o obligă pe aceasta să însceneze aterizarea pe Lună pentru că misiunea a devenit prea importantă pentru a eșua, iar oamenii trebuie să vadă la TV cum Statele Unite înving URSS. Dar clipul trebuie filmat în secret și nici măcar Cole Davis nu poate afla despre asta; cu atât mai mult el, cel care crede cel mai tare în reușita programului.
Accentul peliculei este pus mai degrabă pe programul spațial și modurile creative în care Kelly găsește soluții pentru a vedea dusă la bun sfârșit misiunea Apollo 11 decât pe relația dintre ea și Cole Davis, care riscă uneori să fie clișeică, mai ales în debut, atunci când cei doi au un schimb languros de priviri înainte de a se cunoaște. De asemenea, reconstituirea epocii anilor '60 creează nostalgie, atât decorurile cât și costumele colorate ale lui Scarlett Johansson remarcându-se în mod special.
Chiar dacă nu este un film perfect, Fly Me to the Moon este o peliculă amuzantă, captivantă, montată într-un ritm rapid, iar cele două ore și 12 minute ale sale nici nu se simt. Scarlett Johansson și Channing Tatum par combinația perfectă pentru această comedie romantică și strălucesc atât în momentele comice, cât și în cele dramatice, de maximă vulnerabilitate, în care aflăm mai multe despre trecutul întunecat al celor două personaje. Cu toate acestea, dacă personajul lui Johansson este plin de șarm și surprinde în multe momente cu abilitățile ei dezvoltate de comunicare și rezolvare a problemelor, Tatum pare uni-dimensional în comparație, lăsându-mi impresia că își joacă rolul într-o singură notă, aceea a seriozității. De asemenea, Jim Rash (actorul deținător de Oscar, cunoscut pentru rolul din sitcom-ul Community) îl interpretează într-o cheie ultra-comică pe regizorul gay Lance Vespertine, cel care primește sarcina de a regiza imaginile false de pe Lună, iar dacă acesta creează deseori momente amuzante, uneori mi s-a părut că depinde prea mult de stereotipuri pentru a realiza glume mai degrabă ieftine.
Dacă doriți să mergeți la cinema pentru a vă distra, dar fără a lua prea în serios premisa ficțională, atunci Scarlett Johansson și Channing Tatum sunt partenerii potriviți de drum, iar Fly Me to the Moon o comedie romantică de văzut.
