Forced Confessions (2012)

„Confesiunea mea mi-a făcut numai rău. Acum pot înțelege cum se simte o persoană care a fost violată”, recunoaște un personaj din film. Din momentul în care a ajuns la putere în 1979, ayatollah-ul Khomeini și-a bazat conducerea pe înscenarea unor procese-spectacol televizate, menite să „demaște” intelectuali iranieni bănuiți de acte subversive. Când a fost chestionat în legătură cu numărul mare de iranieni care recunosc public că au conspirat împotriva regimului organizând proteste sau fiind spioni ai unui guvern vestic, regimul a negat și neagă sistematic că ar fi folosit mijloace de tortură, menționând în schimb abilitatea sa de a „reforma” oamenii. Fiind deținut de autoritățile iraniene în 2009, în timp ce comenta pentru “Newsweek” protestele de după alegerile din republica islamică, regizorul Maziar Bahari a fost, la rândul său, forțat să declare public că a colaborat cu guverne străine, până când a fost eliberat ca urmare a unor puternice proteste internaționale. După eliberarea sa și la 30 de ani de la orchestrarea de către regimul iranian islamic a primei mărturisiri publice, Bahari a decis să documenteze niște cazuri celebre ale unor intelectuali iranieni care între timp trăiesc în exil și care au fost constrânși să facă mărturisiri publice înainte de a părăsi țara. Folosind un ton sobru pentru a ilustra în detaliu tortura fizică și manevrele psihologice folosite de un stat represiv, MĂRTURISIRI SILITE utilizează excelent mărturii de primă mână și materiale de arhivă pentru a face să fie auziți intelectualii iranieni prominenți care sunt nevoiți să se lupte cu traume severe într-un exil forțat.