Fragil, adica delicat, o noua specie de horror destinat in principal doamnelor si domnisoarelor dornice de senzatii tari, dar nici chiar foarte tari. Pe scurt, totul e targetat pe publicul feminin, de la eroina Calista Flockhart (fosta Ally McBeal) la victimele-pacienti copii.
Asa, deci rezumat: infirmiera Amy ajunge de urgenta intr-un spital de copii izolat in mijlocul unei paduri pe o insula. Spitalul e in curs de evacuare si una dintre infirmiere tocmai ce a dezertat din slujba pacientilor de gradinita. Amy trebuie sa faca fata unei sarcini banale: sa ajute ultimele zile ale evacuarii. Dar lucruri stranii incep sa se intimple… oasele pacientilor se rup, fragile. Si evident incepe o investigatie (motivata de sufletul bun si dedicarea infirmierei, nu de curiozitatea femeiasca).
Un intreg etaj al spitalului este blocat si parasit, un infirmier moare, un lift se blocheaza, moare si o asistenta, nimeni nu vrea sa vorbeasca despre ce e vorba exact, ce cauzeaza decesele maturilor si chinurile pacientilor minori. Dar, perseverenta si inspaimintata Amy continua pina afla adevarul: spitalul (mai ales etajul interzis) este bintuit de fantoma lui Charlotte, o fetita care, demult, fusese pacienta stabilimentului medical. Ce vrea fantoma, cum erau tratati in trecut copii suferinzi de boli rare si alte lucruri despre trecutul eroinei ies treptat la iveala.
Filmul lui Jaume Balaguero este, calitativ vorbind, suportabil, si pentru cei care vor filmele de groaza light, usurele ca modalitate de umplere a timpului, si pentru cele care vor sa fie ingrozite de un horror nu prea exagerat. Tocmai aici e si problema, sincer nu pot fi de acord cu horror-urile facute cu jumatati de masura, si Oase fragile este facut cu un sfert din masura de atrocitati, excese sanglante si tenebre ridicatoare de peri pe cap. Nu dau cu el de pamant pentru ca, paradoxal, este un film lipsit de pretentii disproportionate cu posibilitatile. Poate si pentru ca vedeta din Ally McBeal arata mai putin scheletica decit de obicei, si reuseste sa contureze un personaj acceptabil.
de Cristi Marculescu
