Părerea criticului
Scenaristul şi regizorul debutant Gerald McMorrow face o greşeala pe care orice începător o poate comite: vrea să arate şi să facă totul în drama fantastică Franklyn. Astfel, sfârşeşte prin a fi teatral (şi nu mă refer doar la scenografie), preţios, ambiguu prea mare parte din film, ambiţios cu un subiect neofertant (revin asupra lui), bizar în genul lui Terry Gilliam şi Darren Aronofsky, dar kitschos în comparaţie cu ei, metaforic în mod forţat şi cu tot dinadinsul.
Aşa încât, ajungem să nu dăm doi bani pe aceast proiect gonflat al lui McMorrow.
Acea lume a viitorului pe care o promite sinopsisul filmului, nu este decât alternativa schiZoidă a unei realităţi altfel obişnuite. Acel justiţiar mascat, într-o lume distopică, nu este decât universul creat de o minte rătăcită...nu, nu e vorba de cea a regizorului, ci de cea a protagonistului, Preest, jucat de Ryan Phillippe.
Nu ştim de ce personajul principal are mintea rătăcită, McMorrow nu se oboseşte să ne dea vreun indiciu despre asta, şi nici de ce lumea pe care mintea lui Preest o creează e organizată în secte şi guvernată de preoţi, dintre care - cel mai malefic este "Individul"... Trebuie să luăm lucrurile ca atare.
Pe lângă Preest, protagonistă este Eva Green,în rolul unei artiste care face tot felul de proiecte experimentale, cele mai recente fiind cu ea sinucigându-se, încât doctorii de pe ambulanţă o cunosc mai bine decât pe pacienţii cu dializă.
Cum încerc să pun ordine în ceva foarte întortocheat, spun că sunt patru poveşti, cu personaje care la final îşi intersectează destinele.
În primul rând este Preest, care trăieşte într-o lume doar a lui, mai exact în oraŞul Meanwhile, unde este un super-erou, apoi este povestea tatălui acestui Preest, care-şi caută disperat fiul într-o Londră contemporană, apoi artista Emilia, jucată de Green, şi Milo, un tânar afectat de pierderea soţiei. O să-l observaţi şi pe "informatorul" lui Preest, Monk (Jay Fuller), pentru ca are o prestaţie - copie fidelă a celei oferite de Brad Pitt În 12 Monkeys.
Pe aceştia îi leagă personalitatea schizoidă, la limita patologicului sau chiar patologică, pierderea cuiva şi o viziune distopică, pentru ca - la final, vieţile lor chiar să se intersecteze.
Ce mai e de menţionat este că, până la sfărşitul filmului, nu îţi clarifici cine este acest Franklyn de care se pomeneşte în titlu.
Ca să închei, Franklyn este un film vădit căutat, dar oferă indiciile ca regizorul lui are, totuşi, potenţial.
Aşa încât, ajungem să nu dăm doi bani pe aceast proiect gonflat al lui McMorrow.
Acea lume a viitorului pe care o promite sinopsisul filmului, nu este decât alternativa schiZoidă a unei realităţi altfel obişnuite. Acel justiţiar mascat, într-o lume distopică, nu este decât universul creat de o minte rătăcită...nu, nu e vorba de cea a regizorului, ci de cea a protagonistului, Preest, jucat de Ryan Phillippe.
Nu ştim de ce personajul principal are mintea rătăcită, McMorrow nu se oboseşte să ne dea vreun indiciu despre asta, şi nici de ce lumea pe care mintea lui Preest o creează e organizată în secte şi guvernată de preoţi, dintre care - cel mai malefic este "Individul"... Trebuie să luăm lucrurile ca atare.
Pe lângă Preest, protagonistă este Eva Green,în rolul unei artiste care face tot felul de proiecte experimentale, cele mai recente fiind cu ea sinucigându-se, încât doctorii de pe ambulanţă o cunosc mai bine decât pe pacienţii cu dializă.
Cum încerc să pun ordine în ceva foarte întortocheat, spun că sunt patru poveşti, cu personaje care la final îşi intersectează destinele.
În primul rând este Preest, care trăieşte într-o lume doar a lui, mai exact în oraŞul Meanwhile, unde este un super-erou, apoi este povestea tatălui acestui Preest, care-şi caută disperat fiul într-o Londră contemporană, apoi artista Emilia, jucată de Green, şi Milo, un tânar afectat de pierderea soţiei. O să-l observaţi şi pe "informatorul" lui Preest, Monk (Jay Fuller), pentru ca are o prestaţie - copie fidelă a celei oferite de Brad Pitt În 12 Monkeys.
Pe aceştia îi leagă personalitatea schizoidă, la limita patologicului sau chiar patologică, pierderea cuiva şi o viziune distopică, pentru ca - la final, vieţile lor chiar să se intersecteze.
Ce mai e de menţionat este că, până la sfărşitul filmului, nu îţi clarifici cine este acest Franklyn de care se pomeneşte în titlu.
Ca să închei, Franklyn este un film vădit căutat, dar oferă indiciile ca regizorul lui are, totuşi, potenţial.
