Părerea criticului
Actorul Idan Weiss și-a făcut debutul ca protagonist în filmul biografic Franz, în regia Agnieszkei Holland, nominalizată în trecut la Oscar pentru Europa Europa (1990). Producția redă parcursul personal și profesional al personajului titular începând de la relația sa complicată cu un tată autoritar, ajungând la moartea lui prematură cauzată de tuberculoză, dar marcând și impactul incontestabil al operelor sale asupra literaturii postbelice.
Firele narative din Franz, adesea lăsate deschise, se întrepătrund și se desfășoară pe trei planuri cronologice: cel al copilăriei sale la final de secol XIX, cel al vieții de adult de la începutul veacului al XX-lea și cel din epoca modernă. Primul oferă o perspectivă freudiană asupra problemelor lui emoționale, prezentând traumele apărute în urma creșterii într-o casă în care capul familiei de evrei burghezi a dorit să îl învețe să fie „bărbat” prin metode ce astăzi ar părea cel puțin controversate: prin a-l lăsa afară în miez de noapte, prin a-l arunca cu forța în lac ca să înoate pe cont propriu și prin a nu-i susține aspirațiile artistice, catalogate drept „prostii”. Multe dintre aceste metode sunt din păcate extrem de familiare și în zilele noastre, însă Franz a avut norocul de o soră încurajatoare și de o stare materială stabilă care să îl ajute să nu renunțe la visurile lui.
Al doilea plan se concentrează pe problemele lui amoroase, pe relațiile de familie și de prietenie, pe sursele de inspirație pentru scrierile lui, dar și pe evoluția carierei și pe boala cruntă care se instalează pe neașteptate. Nu în cele din urmă, ultimul plan alternat cu celelalte urmărește un grup de turiști în vizită la Muzeul Kafka și în locurile frecventate de acesta, însă expune și marketingul și exploatarea numelui ce îi îmbogățește în prezent pe mulți dintre cei ce nu l-au cunoscut - cum se întâmplă în cazul restaurantului fast food Kafka Burger, unde scriitorul nu a călcat niciodată, dar care reprezintă o capcană turistică ca la carte.
Deși scenariul primează fără doar și poate, stilul dramei de epocă contribuie la crearea atmosferei kafkiene, originară prozei autorului. Tranzițiile imperceptibile între perioade, camera dinamică, zoom in-urile regulate, montajul alert, elementele onirice și temele absurde ajută publicul să experimenteze viața și idiosincraziile lui Kafka prin aceleași lentile ca acesta. Colecția de întâmplări dispersate, neliniare, formează la final un puzzle complet al personalității protagonistului. Contextul istoric de la vremea respectivă este relevat tangențial, în relație directă cu el sau cunoscuții lui: noile invenții în transport și medicină, începerea Primului Război Mondial pentru care s-a înrolat în armată sau Holocaustul ce i-a ucis sora preferată, Ottla.
Franz reprezintă o ocazie perfectă pentru a intra în universul scriitorului Franz Kafka, indiferent de gradul de familiarizare cu operele sale. Chiar dacă spectatorii pot fi pe alocuri confuzi din cauza narațiunii ce nu se desfășoară în ordine cronologică și a unor personaje conturate doar schematic, filmul își duce la îndeplinire misiunea de a rezuma în două ore o personalitate marcantă și complexă a culturii mondiale.
Firele narative din Franz, adesea lăsate deschise, se întrepătrund și se desfășoară pe trei planuri cronologice: cel al copilăriei sale la final de secol XIX, cel al vieții de adult de la începutul veacului al XX-lea și cel din epoca modernă. Primul oferă o perspectivă freudiană asupra problemelor lui emoționale, prezentând traumele apărute în urma creșterii într-o casă în care capul familiei de evrei burghezi a dorit să îl învețe să fie „bărbat” prin metode ce astăzi ar părea cel puțin controversate: prin a-l lăsa afară în miez de noapte, prin a-l arunca cu forța în lac ca să înoate pe cont propriu și prin a nu-i susține aspirațiile artistice, catalogate drept „prostii”. Multe dintre aceste metode sunt din păcate extrem de familiare și în zilele noastre, însă Franz a avut norocul de o soră încurajatoare și de o stare materială stabilă care să îl ajute să nu renunțe la visurile lui.
Al doilea plan se concentrează pe problemele lui amoroase, pe relațiile de familie și de prietenie, pe sursele de inspirație pentru scrierile lui, dar și pe evoluția carierei și pe boala cruntă care se instalează pe neașteptate. Nu în cele din urmă, ultimul plan alternat cu celelalte urmărește un grup de turiști în vizită la Muzeul Kafka și în locurile frecventate de acesta, însă expune și marketingul și exploatarea numelui ce îi îmbogățește în prezent pe mulți dintre cei ce nu l-au cunoscut - cum se întâmplă în cazul restaurantului fast food Kafka Burger, unde scriitorul nu a călcat niciodată, dar care reprezintă o capcană turistică ca la carte.
Deși scenariul primează fără doar și poate, stilul dramei de epocă contribuie la crearea atmosferei kafkiene, originară prozei autorului. Tranzițiile imperceptibile între perioade, camera dinamică, zoom in-urile regulate, montajul alert, elementele onirice și temele absurde ajută publicul să experimenteze viața și idiosincraziile lui Kafka prin aceleași lentile ca acesta. Colecția de întâmplări dispersate, neliniare, formează la final un puzzle complet al personalității protagonistului. Contextul istoric de la vremea respectivă este relevat tangențial, în relație directă cu el sau cunoscuții lui: noile invenții în transport și medicină, începerea Primului Război Mondial pentru care s-a înrolat în armată sau Holocaustul ce i-a ucis sora preferată, Ottla.
Franz reprezintă o ocazie perfectă pentru a intra în universul scriitorului Franz Kafka, indiferent de gradul de familiarizare cu operele sale. Chiar dacă spectatorii pot fi pe alocuri confuzi din cauza narațiunii ce nu se desfășoară în ordine cronologică și a unor personaje conturate doar schematic, filmul își duce la îndeplinire misiunea de a rezuma în două ore o personalitate marcantă și complexă a culturii mondiale.
