Nu e la inaltimea altor filme a lui Ozon.Oricat de bine ar fi realizat filmul stii ca asa ceva nu se poate intampla.
sabinalin
pe 16 Decembrie 2017 12:47
Despre incrancenare si iertare, despre ura si iubire, despre efectul purificator al trecerii timpului. Despre oameni obisnuiti pusi in fata unor situatii imposibile, despre oameni sensibili si despre efectul devastator al razboiului asupra destinelor. Despre adanca durere parinteasca, despre tristetea foarte greu de depasit a unei logodnice, despre amaraciunea unui tanar ajuns "criminal" fara voia sa. Despre mandrie nationala si despre forta imnului national cantat in momente de cumpana. Despre puterea de a merge mai departe in ciuda faptului ca nimic nu va mai fi vreodata ca inainte.Alb-negru pentru momente de durere profunda, culoare pentru optimism, o alternanta eleganta placuta ochiului. Inca un film mare despre aceasta catastrofa majora care este razboiul, o melodrama puternica orchestrata abil de acest foarte important regizor al anilor 2000 care este francezul Francois Ozon. Remarcabile performantele actoricesti ale tinerilor Pierre Niney si Paula Beer, doi tineri actori europeni de care cu siguranta vom mai auzi.
cosmin742000
pe 23 Iunie 2017 12:09
O drama franco-germana foarte buna cu un subiect original
borisvultur
pe 22 Iunie 2017 23:08
Imagini alb-negru cu intruziuni color. Poveste despre culpă, iubire, cu doze de mister și un Pierre Niney într-o postură inedită.
wildinthecountry
pe 04 Iunie 2017 08:38
Francois Ozon a reusit sa ma surprinda cu penultimul sau film, intitulat Franz, un amestec interesant intre drama de razboi , studiu de personaj,mister si thriller psihologic aproape hitchockian, o pelicula filmata in proportie de 80 la suta in alb si negru ,pentru a surprinde melancolia acelor vremuri ( actiunea are loc in Germania si Franta in 1919, post-Primul Razboi Mondial,intr-o societate inca afectata de evenimentele traumatizante ale razboiului) si din cand in cand infuzeaza si imagini color, intr-un contrast perfect cu cele black and white, pentru a capta momentele emotionante si mai pline de viata ale protagonistilor.
Vizual, stilistic, cinematografic, este evident din primele cadre ca Ozon nu poate da gres nici de data asta, in adaptarea partiala dupa romanul lui Ernst Lubitsch ,Broken Lullaby .Atunci cand crezi ca filmul o va lua intr-o anumita directie, (dezamagire pentru amatorii de filme gay), Ozon schimba macazul si o ia in directia opusa (asa cum numai el o poate face) , aducand un plus de imprevizibilitate si mister in partea a doua a scenariului.
Ideea filmului este una complexa si anume aduce in discutie natura si puterea iertarii pana si in cele mai grele circumstante ,reflexia durerii provocate de razboi, ura permanta intre popoarele implicate dar si iubirea imposibila dintre un barbat si o femeie aflati in tabere opuse.
Vreau sa o felicit pe actrita din rolul principal, Paula Beer (Anna) pentru rolul facut cu multa sensibilitate, pentru fizionomia ei inedita care se incadreaza perfect in peisajele impresioniste ale filmului.
La sfarsit de film, Anna se afla in muzeul Louvre si se uita ravasita la celebra pictura a lui Manet, Suicidul si cineva o intreaba:Iti place si tie tabloul asta?
Da, raspunde ea, pentru ca '' ma face sa vreau sa traiesc ''....
Uneori e mai bine sa spui o minciuna frumoasa, decat adevarul crud, pentru a aduce alinare si mai putina suferinta/durere in vietile oamenilor dragi tie, pentru ca uneori iluzia este mai importanta decat realitatea,precum si viata este mai importanta decat moartea....
PS: Film vazut la TIFF 2017.
Vizual, stilistic, cinematografic, este evident din primele cadre ca Ozon nu poate da gres nici de data asta, in adaptarea partiala dupa romanul lui Ernst Lubitsch ,Broken Lullaby .Atunci cand crezi ca filmul o va lua intr-o anumita directie, (dezamagire pentru amatorii de filme gay), Ozon schimba macazul si o ia in directia opusa (asa cum numai el o poate face) , aducand un plus de imprevizibilitate si mister in partea a doua a scenariului.
Ideea filmului este una complexa si anume aduce in discutie natura si puterea iertarii pana si in cele mai grele circumstante ,reflexia durerii provocate de razboi, ura permanta intre popoarele implicate dar si iubirea imposibila dintre un barbat si o femeie aflati in tabere opuse.
Vreau sa o felicit pe actrita din rolul principal, Paula Beer (Anna) pentru rolul facut cu multa sensibilitate, pentru fizionomia ei inedita care se incadreaza perfect in peisajele impresioniste ale filmului.
La sfarsit de film, Anna se afla in muzeul Louvre si se uita ravasita la celebra pictura a lui Manet, Suicidul si cineva o intreaba:Iti place si tie tabloul asta?
Da, raspunde ea, pentru ca '' ma face sa vreau sa traiesc ''....
Uneori e mai bine sa spui o minciuna frumoasa, decat adevarul crud, pentru a aduce alinare si mai putina suferinta/durere in vietile oamenilor dragi tie, pentru ca uneori iluzia este mai importanta decat realitatea,precum si viata este mai importanta decat moartea....
PS: Film vazut la TIFF 2017.