Părerea criticului
Poate că Free Guy este filmul de al cărui titlu se leagă un record negativ (premiera a fost amânată mai bine de 13 luni din cauza pandemiei), dar nu poţi decât să te bucuri că îl poţi vedea la cinema. Am trecut în revistă reacţiile din America: publicul este încă şi mai entuziast (95%) decât criticii (82%) în simpatia sa pentru Guy, prin urmare putem spune că pe tipul ăsta îl cam place toată lumea.
Poate că Ryan Reynolds s-a lansat în comedii cu liceeni, dar publicul global l-a lăsat să se maturizeze un pic (până pe la vreo 40 de ani) pentru a-l băga în seamă în Deadpool şi acum în Free Guy, unde actorul foloseşte ce a învăţat în Deadpool (inclusiv un voice over omniprezent) şi are atuul suplimentar că îşi poate folosi şi faţa.
Guy este un personaj secundar din jocul video Free City, doar că el habar nu are de asta. Se consideră un om obişnuit (familiara premisă din The Truman Show sau Matrix), poate cu o existenţă ceva mai violentă decât i-ar plăcea, dar publicul ştie din prima secundă că menirea sa nu este decât să-şi afle sfârşitul în urma acţiunilor jucătorilor reali.
În fiecare zi, Guy se trezeşte la aceeaşi oră, poartă acelaşi costum, face fix aceleaşi lucruri şi moare într-o mie de moduri, doar că de acest loop păgubos pentru el se alege praful când în cale îi iese Molotov Girl (Jodie Comer, din Killing Eve). Este momentul când acest film al canadianului Shawn Levy (seria Night at the Museum) încetează să mai fie o posibilă trăsnaie zgomotoasă şi devine o surpriză plăcută...
Desigur, filmul poate fi privit ca un reprezentant al entertainment-ului hollywoodian care menajează neuronii spectatorilor, dar povestea oferă mai mult de atât. Da, Free Guy poate fi văzut doar ca acea combinaţie de elemente (acţiune, comedie, romantism) care oferă fiecărui privitor câte ceva, indiferent de sex şi vârstă, dar blockbusterul oferă şi câteva direcţii neaşteptate şi mult mai ataşante decât atuurile sale evidente.
Într-o lume în care violenţa şi agresivitatea sunt prezente peste tot, de la cinema la programe de ştiri şi, din nefericire, tonul folosit de unii şi alţii pe reţelele de socializare, faptul că un astfel de film popular spune "a nu fi violent poate fi foarte cool" este mai mult decât îmbucurător. Sperăm ca batalioane de adolescenţi din întreaga lume, cu toţii expuşi în fel şi chip la această violenţă generalizată, să se poată uita la Free Guy şi să ajungă la aceaşi concluzie, care respinge spiritul destructiv şi îl îmbrăţişează pe cel constructiv.
Dar Free Guy vorbeşte şi despre originalitate şi liber arbitru şi poate fi citit şi ca o metaforă a depresiei (prizonieratul în rutină). Iar când aflăm că Molotov Girl este de fapt Millie, coautoarea unui joc pe care patronul fără scrupule al lui Free City (un Taika Waititi dezlănţuit) l-ar fi folosit ilegal pentru a-şi crea superhitul jucat de milioane de jucători din lumea întreagă, iată că pe lista şi aşa lungă de ingrediente apar misterul şi workplace drama. Toate aceste fire se leagă foarte bine şi credem că îţi va plăcea să vezi Free Guy la cinema.
Poate că Ryan Reynolds s-a lansat în comedii cu liceeni, dar publicul global l-a lăsat să se maturizeze un pic (până pe la vreo 40 de ani) pentru a-l băga în seamă în Deadpool şi acum în Free Guy, unde actorul foloseşte ce a învăţat în Deadpool (inclusiv un voice over omniprezent) şi are atuul suplimentar că îşi poate folosi şi faţa.
Guy este un personaj secundar din jocul video Free City, doar că el habar nu are de asta. Se consideră un om obişnuit (familiara premisă din The Truman Show sau Matrix), poate cu o existenţă ceva mai violentă decât i-ar plăcea, dar publicul ştie din prima secundă că menirea sa nu este decât să-şi afle sfârşitul în urma acţiunilor jucătorilor reali.
În fiecare zi, Guy se trezeşte la aceeaşi oră, poartă acelaşi costum, face fix aceleaşi lucruri şi moare într-o mie de moduri, doar că de acest loop păgubos pentru el se alege praful când în cale îi iese Molotov Girl (Jodie Comer, din Killing Eve). Este momentul când acest film al canadianului Shawn Levy (seria Night at the Museum) încetează să mai fie o posibilă trăsnaie zgomotoasă şi devine o surpriză plăcută...
Desigur, filmul poate fi privit ca un reprezentant al entertainment-ului hollywoodian care menajează neuronii spectatorilor, dar povestea oferă mai mult de atât. Da, Free Guy poate fi văzut doar ca acea combinaţie de elemente (acţiune, comedie, romantism) care oferă fiecărui privitor câte ceva, indiferent de sex şi vârstă, dar blockbusterul oferă şi câteva direcţii neaşteptate şi mult mai ataşante decât atuurile sale evidente.
Într-o lume în care violenţa şi agresivitatea sunt prezente peste tot, de la cinema la programe de ştiri şi, din nefericire, tonul folosit de unii şi alţii pe reţelele de socializare, faptul că un astfel de film popular spune "a nu fi violent poate fi foarte cool" este mai mult decât îmbucurător. Sperăm ca batalioane de adolescenţi din întreaga lume, cu toţii expuşi în fel şi chip la această violenţă generalizată, să se poată uita la Free Guy şi să ajungă la aceaşi concluzie, care respinge spiritul destructiv şi îl îmbrăţişează pe cel constructiv.
Dar Free Guy vorbeşte şi despre originalitate şi liber arbitru şi poate fi citit şi ca o metaforă a depresiei (prizonieratul în rutină). Iar când aflăm că Molotov Girl este de fapt Millie, coautoarea unui joc pe care patronul fără scrupule al lui Free City (un Taika Waititi dezlănţuit) l-ar fi folosit ilegal pentru a-şi crea superhitul jucat de milioane de jucători din lumea întreagă, iată că pe lista şi aşa lungă de ingrediente apar misterul şi workplace drama. Toate aceste fire se leagă foarte bine şi credem că îţi va plăcea să vezi Free Guy la cinema.
