Jason (Adam Scott) și Julie (Jennifer Westfeldt) sunt prieteni foarte buni încă din facultate, locuiesc în același bloc, au încredere unul în celălalt, dar nu simt niciun fel de atracție reciprocă. Prietenii lor, Leslie (Maya Rudolph) și Alex (Chris O'Dowd) sunt amuzanți și foarte direcți, iar Ben (Jon Hamm) și Missy (Kristen Wiig), foarte atrăgători și înfocați - atât de înfocați încât chiar fac sex în toaleta restaurantului atunci când ies cu toții.
Aflați la cină în oraș, exact atunci când gașca de prieteni dezbătea mai abitir ce înseamnă apariția copiilor pentru un cuplu și cât de nepotrivit este să aduci copiii într-un loc așa de sofisticat precum restaurantul în care se aflau, Leslie îi anunță în mod surprinzător că este însărcinată. Deși îngroziți, Julie și Jason își schimbă atitudinea și îi felicită pe cei doi cu toată sinceritatea.
Patru ani mai târziu însă, totul este complet schimbat.
Leslie și Alex au doi copii, Missy și Ben au un nou-născut, iar Jason și Julie, tot singuri și fără copii... Și atunci, apare IDEEA! Ce-ar fi ca ei doi să facă un copil fără nicio obligație sentimentală, să îl crească împreună, dedicându-i fiecare jumătate din timp și să caute relații fără complicații, în cealaltă jumătate?
Zis și făcut! Julie și Jason fac un copil, Joe. Totul merge bine. Sunt cei mai competenți, funcționali, și iubitori părinți pe care i-a văzut cineva, necăsătoriți și fără obligații, și amândoi încep să aibă întâlniri. Vor reuși însă cei doi să rămână neimplicați sentimental în propria lor relație, ținând cont că acum au un liant atât de important?