Părerea criticului
Cinci nominalizari la Oscar a obtinut Frost/Nixon, un film mai plin de tensiune decat multe thriller-e, chiar daca protagonistii stau in... fotoliu! Filmul regizat de Ron Howard prezinta istoria celor 11 interviuri acordate de presedintele demisionar al Statelor Unite, Richard Nixon, realizatorului de talk-show britanic David Frost, unul dintre cele mai fierbinti subiecte fiind celebrul scandal Watergate. Nu mai conteaza ca unul dintre interviuri este in acest moment detinatorul recordului de audienta pentru un astfel de material de televiziune, ci faptul ca Nixon a oferit atunci, prins in capcana de Frost, poate cel mai memorabil moment de "mea culpa" din istorie. Interpretat magistral de Frank Langella (nominalizat la Oscar pentru rolul lui Nixon), filmul lui Howard respune extrem de modern povestea unor improbabili David (Frost) si Goliat (Nixon).
Unul dintre acele filme asupra subiectului carora nu-i bine sa te informezi inainte de vizionare, Frost/Nixon reuseste sa-ti stearga din minte deznodamantul arhicunoscut (macar din trailer, daca nu din cartea de istorie) si sa-ti creasca tensiunea mai ceva ca un thriller SF despre omenirea cotropita de o rasa extraterestra ultra-tehnologizata. De fapt, miza filmului nu este acel moment de mea culpa al lui Nixon, ci insusi adevarul (tagline-ul filmului: "400 de milioane de oameni asteptau sa auda adevarul"), scenaristul Peter Morgan reusind pentru a doua oara sa recreeze extrem de verosimil evenimente "la varf".
Daca in cazul The Queen Stephen Frears patrundea cu ajutorul lui Morgan in spatele usilor inchise din apartamentele unei regine a Angliei surprinse de reactiile englezilor la moartea printesei Diana, in Frost/Nixon terenul pe care calca Ron Howard este mult mai sigur, pentru ca acesta are la indemana interviurile televizate, dar si declaratiile tuturor membrilor echipei de filmare sau ale staff-ului lui Nixon, pe care le foloseste ca intr-un documentar. Cu toate acestea, senzatia de incursiune nemijlocita in istorie este sabotata (miscare extrem de inteligenta si relativizanta a lui Morgan) de un discurs al unuia dintre personaje, unul dintre cele mai sincere si revelatoare pe care le-am vazut vreodata la cinema. Ii apartine lui James Reston, Jr. (Sam Rockwell), unul dintre jurnalistii care i-au facut lui Frost documentarea pentru interviuri si il poti vedea la sfarsitul filmului.
Un alt aspect foarte interesant la Frost/Nixon este ca, desi tensionatul "balet" dintre prezentator si fostul presedinte te implica foarte mult, habar n-ai cu cine sa tii! Chiar daca Nixon este villain-ul prin excelenta al filmului, asta nu inseamna deloc ca Frost porneste ca un cavaler calare pe un cal alb, hotarat sa recupereze un Sfant Graal de-o covarsitoare importanta, acel Adevar asteptat de sute de milioane de oameni. Playboy, prezentator de talk-show-uri cu celebritati sau emisiuni-concurs (mutatis mutandis, un fel de hibrid intre Catalin Maruta si Dan Negru) si britanic pe deasupra, Frost ar fi fost ultimul om caruia Nixon i-ar fi acordat un interviu. Dar undeva de-a lungul filmului (si-a seriei de interviuri), undeva printre divagatiile abile ale lui Nixon si propria pofta de celebritate, Frost pare a intelege si a alege, facandu-ne pe noi, spectatorii de-acum (si pe ei, telespectatorii de-atunci) sa ne inecam (vezi utilizarea cuvantului de catre Nixon) cu unul dintre marile momente ale televiziunii/cinematografiei. Neaparat de vazut.
Unul dintre acele filme asupra subiectului carora nu-i bine sa te informezi inainte de vizionare, Frost/Nixon reuseste sa-ti stearga din minte deznodamantul arhicunoscut (macar din trailer, daca nu din cartea de istorie) si sa-ti creasca tensiunea mai ceva ca un thriller SF despre omenirea cotropita de o rasa extraterestra ultra-tehnologizata. De fapt, miza filmului nu este acel moment de mea culpa al lui Nixon, ci insusi adevarul (tagline-ul filmului: "400 de milioane de oameni asteptau sa auda adevarul"), scenaristul Peter Morgan reusind pentru a doua oara sa recreeze extrem de verosimil evenimente "la varf".
Daca in cazul The Queen Stephen Frears patrundea cu ajutorul lui Morgan in spatele usilor inchise din apartamentele unei regine a Angliei surprinse de reactiile englezilor la moartea printesei Diana, in Frost/Nixon terenul pe care calca Ron Howard este mult mai sigur, pentru ca acesta are la indemana interviurile televizate, dar si declaratiile tuturor membrilor echipei de filmare sau ale staff-ului lui Nixon, pe care le foloseste ca intr-un documentar. Cu toate acestea, senzatia de incursiune nemijlocita in istorie este sabotata (miscare extrem de inteligenta si relativizanta a lui Morgan) de un discurs al unuia dintre personaje, unul dintre cele mai sincere si revelatoare pe care le-am vazut vreodata la cinema. Ii apartine lui James Reston, Jr. (Sam Rockwell), unul dintre jurnalistii care i-au facut lui Frost documentarea pentru interviuri si il poti vedea la sfarsitul filmului.
Un alt aspect foarte interesant la Frost/Nixon este ca, desi tensionatul "balet" dintre prezentator si fostul presedinte te implica foarte mult, habar n-ai cu cine sa tii! Chiar daca Nixon este villain-ul prin excelenta al filmului, asta nu inseamna deloc ca Frost porneste ca un cavaler calare pe un cal alb, hotarat sa recupereze un Sfant Graal de-o covarsitoare importanta, acel Adevar asteptat de sute de milioane de oameni. Playboy, prezentator de talk-show-uri cu celebritati sau emisiuni-concurs (mutatis mutandis, un fel de hibrid intre Catalin Maruta si Dan Negru) si britanic pe deasupra, Frost ar fi fost ultimul om caruia Nixon i-ar fi acordat un interviu. Dar undeva de-a lungul filmului (si-a seriei de interviuri), undeva printre divagatiile abile ale lui Nixon si propria pofta de celebritate, Frost pare a intelege si a alege, facandu-ne pe noi, spectatorii de-acum (si pe ei, telespectatorii de-atunci) sa ne inecam (vezi utilizarea cuvantului de catre Nixon) cu unul dintre marile momente ale televiziunii/cinematografiei. Neaparat de vazut.
